Skip to content
O astfel de replică apare în momente de furie, când copilul e atât de frustrat încât nu poate accepta niciun argument logic venit din partea părintelui. FOTO: Shutterstock
TOTUL DESPRE MAME

„Ești cel mai rău părinte din lume!” De ce ajung copiii să spună asta și cum ar trebui să reacționezi

Georgiana Mihalcea

Puține replici reușesc să lovească un părinte atât de tare precum: „Ești cel mai rău părinte din lume!”. Uneori, o auzi după ce îi spui copilului că nu mai are voie la telefon, alteori după ce refuzi o jucărie, o ieșire cu prietenii sau încă 30 de minute de stat pe TikTok. Chiar dacă, rațional, știi că vorbele lui sunt spuse la nervi, emoțional e greu să le ignori. Te poți simți rănit, furios, vinovat sau îți pui la îndoială calitatea de părinte. Și totuși, spun specialiștii în dezvoltarea emoțională a copiilor, replicile acestea nu reflectă ceea ce simte cu adevărat copilul față de părinte.

Psihologul clinician Mélodie Cohen-Etave explică, într-un material publicat de parents.fr, că aceste reacții trebuie înțelese în contextul dezvoltării emoționale a copilului și nu interpretate ad literam. În spatele lor se află, de fapt, emoții intense pe care copilul încă nu știe să le gestioneze: frustrare, furie, neputință, dezamăgire sau nevoia de autonomie. Modul în care reacționezi în acele momente poate face diferența între un conflict care escaladează și unul care devine o ocazie de învățare emoțională.

De ce spun copiii lucruri atât de dure când sunt supărați

La copii, emoțiile apar rapid și intens, iar capacitatea de a le regla se dezvoltă lent, în timp. Un copil mic nu are încă instrumentele necesare pentru a spune calm: „Sunt foarte frustrat că nu mă lași să fac asta”. În schimb, reacționează impulsiv, exact în momentul în care emoția îl copleșește.

Potrivit psihologului Mélodie Cohen-Etave, copilul mic are mari dificultăți în tolerarea frustrării. În primii ani de viață, multe dintre nevoile lui sunt satisfăcute imediat: îi este foame și primește mâncare, plânge și este luat în brațe, cere ajutor și îl primește rapid. Treptat, începe să descopere că există și limite, reguli și situații în care răspunsul este „nu”, iar această tranziție nu este deloc simplă. De aceea, atunci când îl refuzi, copilul poate avea senzația autentică, în acel moment, că este profund nedreptățit. Și atunci atacă, dar nu pentru că te consideră cu adevărat „cel mai rău părinte”, ci pentru că emoția lui este atât de mare încât nu mai poate vedea nuanțele.

Citește continuarea articolului AICI.