Etichetarea produselor „eco”, „bio” sau „natural” se va putea face doar pe bază de dovezi
Eurodeputații vor susține miercuri un vot final asupra unei directive care va îmbunătăți etichetarea produselor și va interzice utilizarea declarațiilor de mediu înșelătoare.
Mai exact, noile norme urmăresc să facă etichetarea produselor mai clară și mai demnă de încredere prin interzicerea utilizării declarațiilor de mediu înșelătoare, cum ar fi „eco”, „bio”„natural”, „biodegradabil”, „neutru din punct de vedere climatic”, neînsoțite de dovezi, potrivit unui comunicat al Parlamentului European.
Directiva va permite doar utilizarea etichetelor de sustenabilitate bazate pe sisteme oficiale de certificare sau stabilite de autoritățile publice. Afirmațiile bazate pe schemele de compensare a emisiilor potrivit cărora un produs are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului nu vor mai fi permise, precizează sursa citată.
Un alt obiectiv important este ca producătorii să se concentreze mai mult asupra durabilitatea bunurilor lor. Noile norme vor face mai vizibile informațiile cu privire la garanția produselor și vor crea o nouă etichetă armonizată pentru a permite produselor cu o garanție mai lungă să iasă mai bine în evidență.
Noua directivă va interzice, de asemenea, afirmațiile nefondate privind durabilitatea, îndemnurile la înlocuirea consumabilelor mai devreme decât este strict necesar și prezentarea bunurilor ca fiind reparabile atunci când nu este cazul, potrivit Parlamentului European.