„Eu nu cred că politica are loc pe stadion” – Interviu cu europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, despre însemnele „Ungariei Mari”, Green Deal, dezindustrializarea Europei, aderarea României la Schenegn

„Eu nu cred că politica are loc pe stadion (…) și nu cred că este vreun viitor în exploatarea acestor lucruri din punct de vedere politic sau electoral” – a declarat, într-un interviu acordat HotNews, la Bruxelles, europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler, referitor la o cerere a federației ungare de fotbal către UEFA de a permite suporterilor maghiari afișarea unor însemne istorice ale „Ungariei Mari” la meciurile naționalei ungare de fotbal.

Europarlamentarul român Iuliu Winkler (UDMR/PPE), care este și vicepreședinte al Comisiei de comerț internațional (INTA) a Parlamentului European, a organizat, săptămâna aceasta, la Bruxelles o dezbatere privind riscul „dezindustrializării Uniunii Europene”, ca urmare a politicilor recente ale Comisiei Europene, de reducere a emisiilor de carbon.

Referitor la intențiile UE de a bloca punerea pe piața europeană a automobilelor noi cu motor cu combustie internă din anul 2035, Winkler a avertizat că în UE „sunt oameni care niciodată nu vor putea să își cumpere o mașină electrică nouă, chiar cu toate subvențiile guvernamentale” și a atras atenția asupra ritmului alert cu care Comisia Europeană vrea să introducă măsurile de reducere a emisiilor de carbon, cuprinse în pachetul legislativ Fit for 55.

În privința euro-scepticismului în creștere în rândul românilor, Winkler crede că un factor determinant este și fapătul că „România este un câmp al operațiilor de dezinformare și al operațiilor de manipulare care pornesc de la Moscova”.

În legătură cu aderarea României la Spațiul Schengen, europarlamentarul UDMR consideră că aceasta ar trebui obținută în anul 2023, pentru că, altfel, s-ar amâna până în 2025, cel puțin, având în vedere că anul 2024 va fi unul marcat de alegere europene în toate cele 27 de state UE.

Interviul pe larg:

HotNews.ro: Ați organizat o dezbatere la Bruxelles cu tema „dezindustrializării Uniunii Europene”, au venit reprezentanți ai industriei, care s-au plâns de bariere privind competitivitatea companiilor europene. De ce se plâng acești oameni și cum vedeți dvs. aceste reforme privind decarbonizarea, pachetul Fit For 55 și toată această politică a Uniunii Europene de înverzire, să zicem?

Iuliu Winkler: Ne aflăm într-o perioadă extrem de interesantă și până la urmă, este o perioadă fără precedent, pentru că niciodată în ultimii 30 de ani, cel puțin Uniunea Europeană în întregul ei și fiecare stat membru, fiecare societate, nu doar economiile, dar și societățile, nu au fost supuse unei asemenea mari provocări cum stau în fața noastră acum tranziția digitală și tranziția verde. Este o dublă provocare, dar este mai mult decât atât, pentru că aproape toate sectoarele industriale și, până la urmă, multe dintre sectoarele vieții sociale vor fi supuse acestei tranziții. Este vorba și de mentalități, nu numai de suportul fizic al vieții sau al activității sau al economiei.

Și atunci vedem că toate aceste tendințe fac parte și dintr-o situație globală, geopolitică și geo-economică și vedem că în acest moment suntem confruntați cu o serie de dificultăți. În momentul în care prețul energiei este mai ridicat în Uniunea Europeană decât în toate celelalte zone importante. Și în Asia și în Statele Unite, energia este mai ieftină, cel puțin în această perioadă…

HotNews.ro: Ei au resurse, nu putem totuși să comparăm…

Iuliu Winkler: Păi comparăm, economia compară, pentru că se produc bunuri și servicii care sunt produse mai ieftin în acest moment în Statele Unite sau în Asia decât în Europa. În momentul în care vedem faptul că criza COVID și apoi criza provocată de războiul din Ucraina, dar mai ales criza COVID, au adus la iveală niște dependențe surprinzătoare ale Uniunii Europene, dependențe de furnizori unici în foarte multe domenii, dependențe care au fost întărite prin infrastructură. Mă refer la dependența energetică de Rusia , dependențe în domenii strategice, pentru că în momentul în care vrei, spre exemplu, să faci o revoluție a mobilității electrice, vei avea nevoie de materialele din care se construiesc bateriile.

Bateria este cea mai importantă componentă a unei mașini electrice, cea mai scumpă, suntem supuși unor unor procese de trezire, dacă vreți, COVID a fost un semnal de trezire și ceea ce a urmat după, din două sensuri. Pe de o parte, a fost această teorie, poate naivă, Wandel durch Handel, promovată de Germania mai ales, adică „schimbare prin comerț”. Această teorie spune: „Dacă am un partener de care sunt din ce în ce mai apropiat, pentru că am din ce în ce mai multe legături comerciale și economice, acel partener nu va face vreodată război cu mine, nu se va întoarce împotriva mea”. Iată că Rusia a contrazis spectaculos această ipoteză, ca să spunem așa. Tot din Germania a venit aceeași idee vizavi de China, și anume Germania este statul membru din Uniunea Europeană cu cele mai spectaculoase relații economice și comerciale cu China.

Dar vedem că și China și-a schimbat în ultimii ani, în mod spectaculos, politica, este din ce în ce mai asertivă, este activă pe plan geopolitic, nu doar pe plan economic sau comercial. Și acum, în contextul războiului din Ucraina, rămâne într-o ambiguitate strategică, care este de fapt o negare a apelului pe care și Statele Unite, și Europa l-a făcut către China, de a se delimita de Rusia. Ei, China nu se delimitează. Rămâne într-o ambiguitate, dar în același timp sunt aceste declarații spectaculoase ale celor doi lideri care s-au întâlnit și recent și se numesc unul pe celălalt, Putin și Xi se numesc „ cei mai buni prieteni”.

Deci este o situație globală de incertitudine, de volatilitate, în care este clar că noi, Uniunea Europeană, care vrem să răspundem la această situație cu conceptul autonomiei strategice deschise, evident că nu poți construi autonomii atâta vreme cât ești dependent de surse unice de diverse materiale, componente, servicii, ș.a.m.d. Nu poți să devii autonom atunci când depinzi de materii prime pe care, chiar dacă le ai, ai decis din anumite motive să nu le exploatezi. Deci, avem anumite pământuri rare, anumite resurse în Uniunea Europeană pe care nu le exploatăm din motive legate de climă, de ecologie, de mișcările locale ș.a.m.d. În acest context, bineînțeles că industria vine și semnalează nevoile pe care le are, semnalează problemele pe care le are. Ele sunt multiple și am văzut la conferință câteva sectoare industriale care au venit cu diferite probleme.

Ei au venit și cu soluții sau cu propuneri de soluții, cum ar fi din partea industriei căilor ferate, care au venit și au spus: „De ce nu facem achiziții comune?” D e ce risipim acea putere financiară foarte mare pe care sutele, miile de autorități publice din Europa le au în momentul în care fac achiziții, vizavi de Statele Unite, care spun „Buy American!”, deci introduc criterii de conținut local în tot ceea ce se achiziționează din bani publici în Statele Unite. De ce nu facem și noi asta în Europa? Este una din propuneri. Sigur, este o propunere cu caracter protecționist, deci e clar că noi suntem o economie deschisă și Uniunea Europeană poate să se dezvolte și să înflorească doar în condițiile unui climat global favorabil comerțului și favorabil deschiderii.

Au venit alții tot în conferința de ieri să propună simplificări legislative și este de văzut și de fapt Comisia Europeană, reprezentantul Comisiei a recunoscut ieri că niciodată Comisia nu a legiferat atât de mult ca în ultimii 3-4 ani de zile pe domenii tehnice. Ne gândim la Pactul Verde, actul de implementare al Pactului Verde, care este acel document Fit for 55, care de fapt este un pachet legislativ compus din 13 propuneri separate. Este domeniul agriculturii în care iarăși dorim înverzire. Dorim reducerea substanțelor chimice folosite în a gricultură, dorim păstrarea biodiversității. Deci avem extraordinar de multe ambiții. Ele sunt toate corecte din punctul de vedere al valorilor europene. Dorim să avem un mediu mai bun. Păi este dorință legitimă. Dorim să avem locuri de muncă cu valoare adăugată mai mare. E o dorință foarte corectă.

Dar în același timp, credem foarte mulți în Parlamentul European că avem și două probleme în perioada aceasta:

O problemă este viteza tranziției. Deci Comisia Europeană impune o viteză care din punctul nostru de vedere este extrem de mare. Sunt termene. PNRR trebuie terminat până în 2026, să dau un singur exemplu. Și atunci această viteză poate să ducă la victime. Adică noi nu ajunge să declarăm în discursurile politice că nu vrem să lăsăm pe nimeni în urmă. Trebuie să facem în mod concret acest lucru. Nu cred că este just să lăsăm cetățenii sau firmele să plătească prețul tranziției și nu este just să lăsăm doar guvernele naționale confruntate cu prețul tranziției, trebuie și Uniunea Europeană să facă mult mai mult pentru caracterul just al acestei tranziții duale.

Cea de-a doua problemă este aceea a legiferării și anume a încărcăturii administrative extraordinar de mari care se pune pe economie și până la urmă economia este cea care va realiza tot suportul necesar tranziției.

Economia este cea care trebuie înverzită, care trebuie să emită mai puține emisii, care trebuie să fie mai prietenoasă cu clima. Ș i atunci, în momentul în care am auzit aseară la conferință solicitări de genul procedurile de autorizare să fie mai rapide, să fie mai puțin birocratice, să avem mai puține reglementări care din punct de vedere al firmelor înseamnă să înființezi departamente noi sau să angajezi cel puțin oameni care se ocupă de partea legală a activității, de acele solicitări cu privire la eliminarea muncii forțate din produsele sau serviciile importate. Păi, cineva trebuie să verifice aceste lucruri din transparența în lanțurile de aprovizionare. Păi cineva trebuie să facă acele proceduri, se înființează noi autorități naționale, adică birocrația crește și în administrație și crește și în mediul de afaceri, lucru care noi nu credem că este bun.

Și atunci apar aceste dezbateri foarte, foarte aprinse, cum a fost, eu știu, ultima dintre dintre dezbateri, cea mai recentă, cea legată de noile reguli cu privire la mobilitate. În momentul în care Parlamentul European a votat, eu am votat împotrivă și o bună parte din PPE au votat împotriva acestui pachet cu eliminare a motoarelor cu combustie combustie internă după 2035, adică interzicerea înmatriculării de noi vehicule cu combustie internă după 2035, considerând că în momentul în care tu definești mobilitatea cu emisii zero, de fapt i ei o decizie ideologică. E misii zero pot fi obținute cu o singură tehnologie dintre toate, care este mobilitatea electrică. Deci motoarele electrice au emisii zero, celelalte ar putea să aibă emisii mult mai mici decât au în prezent, pentru că tehnologia avansează în fiecare în fiecare zi, dar nu zero, deci nu se poate obține emisia zero.

Și atunci a venit ca o surpriză pentru mine, a fost o surpriză foarte bună, opoziția de ultimă clipă a Germaniei, care până la urmă a fost rezolvată printr-o excepție, și anume în cadrul standardului euro șase se va crea o nouă subcategorie pentru combustibilii sintetici sau e-combustibili. Acești combustibili de fapt sunt tot combustibili tradiționali care vor fi arși, să spunem în motoare cu combustie internă, d ar în variantă hibridă, deci vor fi autovehicule hibride, probabil, în primul rând. În al doilea rând, obținerea acestor combustibili sintetici se face fie prin biomasă sau din alte surse de acest gen, fie prin niște metode în care cel care este producător de combustibil sintetic în același timp face captură de carbon, deci are proiecte paralele pentru absorbire a unei cantități echivalente de dioxid de carbon cu cea care va fi emisă de combustibilul produs.

Deci sunt lucruri extrem de tehnice, dar care de fapt reușesc un lucru care este extrem de dificil, și anume să aducă la anumitor comun cele 27 de state membre. Până la urmă Uniunea Europeană este un proiect viu, este un proiect folositor. Deci pe mine nimeni nu mă poate convinge că noi în România nu avem nevoie de această apartenență la Uniunea Europeană, care împreună cu apartenența la NATO nouă de dau două lucruri vitale: securitatea și prosperitatea. Și acum avem război la graniță, adică eu, dimpotrivă, aș aș fi mai euro-optimist astăzi decât am fost acum 10 ani sau 15 ani, dacă ar fi posibil.

HotNews.ro: Cum vă explicați scăderea acestea a gradului de euro-optimism în rândul românilor? Înainte, românii erau printre cei mai euro-optimiști, în Eurobarometre. Acum vedem că s-a prăbușit euro-optimismul la noi.

Iuliu Winkler: Cred că este și un fenomen conjunctural, datorat perioadei prin care trecem, aceea de vecinătate, a războiului cu Ucraina, aceea de intensificare. Deci, eu cred că România este un câmp al operațiilor de dezinformare și al operațiilor de manipulare care pornesc de la Moscova. Este evident. Cred că este și dorința unor actori politici din România de a utiliza în mod populist această perioadă pentru a promova o agendă antieuropeană, pentru a da vina pe Uniunea Europeană pentru niște chestii de care chiar nu e responsabilă Uniunea Europeană, însă care pot fi prezentate sub acest mod. Cred că este și o problemă generală privind nivelul de gândire critică care există România, și în rândul tinerilor și în rândul adulților. Pentru că în momentul în care ești învăluit în aceste bule de social media în care trăim marea majoritate dintre noi, atunci ești foarte expus la capcanele campaniilor de influențare și de manipulare.

Și este evident și un rezultat al câtorva decizii recente ale Uniunii Europene, printre care aș pune pe primul loc, evident, decizia din 8 decembrie de neadmitere a României și Bulgariei în spațiul Schengen, care a fost o nedreptate atât de evidentă și atât de flagrantă încât evident că nu o mai poți prezenta sub nicio formă, într-un mod împăciuitor sau într-un mod de acceptare. „Da, nu-i nimic, lăsați că o să rezolvăm în șase luni de zile”. Soluția nu a apărut încă până astăzi. Este evident vorba de o soluție politică, pentru că a fost un refuz politic, nu a fost un refuz bazat pe tratatele Schengen.

HotNews.ro: Vom adera la Spațiul Schengen până la alegerile europene din 2024?

Iuliu Winkler: Cred că în acest an, în partea a doua a anului există o posibilitate să se obțină aderarea și cred că în președinția spaniolă a Consiliului UE. A cest eșec -și eu mi-aș dori ca din punct de vedere politic să fie mai mult prezentat sub această formă și din partea noastră, să spunem, din România, acest eșec al respingerii nu este un eșec doar al României și Bulgariei. În egală măsură este un eșec al Comisiei Europene, care nu a reușit să asigure medierea necesară sau presiunea politică necesară pe actorii din Consiliul UE pentru a obține o decizie amânată deja de al 12-lea an.

HotNews.ro: Dar, uitați, tocmai au fost reținuți șefi ai aeroporturilor din România, s-a vehiculat mită de 22 milioane de euro privind spațiile duty free de pe Otopeni. Aeroportul Otopeni este un element central în procesul de aderare la Schengen, tot România dă argumente celor care se opun aderării, prin aceste cazuri.

Iuliu Winkler: Eu cred că ar trebui să despărțim elementele care nu aparțin de aceeași categorie. Deci în momentul în care discutăm Schengen, discutăm un tratat, un acord care are un conținut, el este scris negru pe alb, acolo sunt niște condiții, niște criterii. Aceste criterii sunt îndeplinite de România și de Bulgaria și asta ar trebui să fie baza judecății. În momentul în care vin criterii suplimentare politice, ele pot fi acceptabile sau pot fi chiar înțelese 5 ani, 6 ani, 7 ani, 10 ani. Dar cred că am ajuns noi în punctul în care nu mai putem să înțelegem asocierea criteriilor tehnice din Schengen cu asociere a unor criterii politice legate de corupție, de performanța justiției sau de orice altceva. Mecanismul de Cooperare și Verificare pentru Justiție (MCV) rămăsese re dundant și a fost ultimul moment în care comisia desființat MCV-ul României, după MCV-ul Bulgariei, iar criteriile de care dvs. vorbiți, performanța justiției, corupția din România ș.a.m.d. , sunt cuprinse în mecanismul privind statul de drept, care sunt evaluate anual. Deci este un mecanism care funcționează. Dacă cineva greșește, în România, trebuie să plătească. Dacă un sistem nu este performant, el trebuie reformat. Dar este altceva.

HotNews.ro: Da, dar și Austria și Olanda ce pot spune acum, dacă pe Aeroportul Otopeni este un caz de șpagă de 22 de milioane de euro, să se mai țină de lista aia de criterii pentru Schengen sau să ia o decizie politică de respingere a României?

Iuliu Winkler: Uniunea Europeană este bazată pe tratatele fundamentale, adică este bazată pe rule of law, pe domnia legii. Legea este ceea ce scrie în tratate, în tratate scrie că fiecare stat membru are până la urmă obligația de a intra în spațiul Schengen. De acolo unii au cerut excepție, dar noi nu facem toate prin categoria aia. Deci este obligația noastră să intrăm, dar este obligația Uniunii Europene să ne primească, pentru că asta este obligație bilaterală. Așa că sigur, noi putem să punem lupa în funcție de interesul politic al fiecăruia sau sau din alte considerente, putem să punem lupa pe anumite lucruri după cum putem, dacă dorim, să punem lupa pe corupția din Belgia, pe problemele din Grecia, pe problemele din alte state și atunci vedem că apare dubla măsură.

Deci aici apare dubla măsură, până când vom dori să căutăm argumente, mereu vom găsi argumente și față de România, și față de Bulgaria și față de state care sunt astăzi în spațiul Schengen. Dar toate acestea reprezintă dublă măsură. Acum, sigur că eu degeaba încerc să vă conving pe dvs. De fapt, sunt instituțiile statului român care trebuie să obțină acest rezultat. Noi, în Parlamentul European, cred că am făcut tot ce se putea face, cu rezoluții repetate despre aderare, acum în Comisia de petiții a Parlamentului Euopean, cu o nouă rezoluție, care se va pregăti în următoarele două luni, legată tot de neîndeplinirea de către Austria a obligațiilor de stat membru, pentru că orice reproș se poate și întoarce.

Da, deci, așa cum noi suntem puși pe o balanță politică, atunci când de fapt ar trebui să fie o balanță tehnică a conținutului Tratatului Schengen, așa putem să punem și noi o balanță politică statelor din punctul de vedere al petiționarului, și eu sunt de acord cu acest punct de vedere, nu își îndeplinesc obligațiile de colaborare de bună credință conform tratatelor Uniunii Europene. Eu nu știu să dau o predicție despre realizarea sau nu a acestui obiectiv în 2024. Am optimism și acest optimism este motivat și de declarații politice care s-au făcut și partea Comisiei Europene, și din Consiliul UE. În Parlament va veni foarte repede o nouă confirmare a acestui sprijin pentru aderarea României și Bulgariei și eu sper că se poate rezolva acest lucru într-unul din cele două consilii JAI ordinare din partea a doua a anului.

Dacă nu se va întâmpla așa, atunci vom avea o o întârziere destul de mare, pentru că în 2024 eu nu văd nicio condiție politică pentru a se putea obține această decizie, având în vedere că 2024 este an electoral, în luna mai se înnoiește Parlamentul European și apoi în luna septembrie octombrie vom avea o nouă Comisie Europeană. Deci este anul în care nu vom putea obține aderare.

HotNews.ro: Aș vrea să revin puțin la pachetul de mobilitate din Fit for 55. Poate nu înțeleg foarte vine: acum Germania s-a chinuit să convingă Comisia Europeană, condusă de o președintă din Germania, să acorde o derogarepentru combustibilii sintetici…

Iuliu Winkler: Până la urmă, industria este un partener legitim al actului de guvernare în Uniunea Europeană, atâta vreme cât vorbim despre asociații industriale, atâta vreme cât vorbim despre reprezentare legitimă conform legilor privind lobby-ul ș.a.m.d. Bineînțeles că acest lucru se întâmplă și în Germania, la nivel federal, să spunem. Și bineînțeles că în momentul în care, cu toate promisiunile, pentru că această excepție pentru combustibil sintetic a fost promisă în decursul negocierilor, ea până la urmă nu s-a materializat în forma finală a documentului. Trebuie știut că în momentul în care trecem pe mobilitate electrică apar foarte foarte multe probleme. Una este prețul produsului final. Mașina este mult mai scumpă și ea este un semn de întrebare cât e de ieftin s-o întreții, pentru că acum sunt oameni care folosesc 3 ani o mașină, dar sunt oameni care folosesc 10 ani o mașină. O baterie de mașină electrică nu ține 10 ani.

Bateria e cea mai scumpă componentă. Când vom avea stații de încălcare? Când vom putea merge cu un autovehicul electric în munții Retezat ? Niciodată, cred eu sau în orice caz, nu până în 2035. Autonomia este mică. Sunt foarte multe probleme. În momentul în care vreau să fac rețeaua de stații de încărcare, t rebuie să mă gândesc la rețelele electrice care în general în Uniunea Europeană și în România sunt destul de învechite. Ele s-ar putea să nu ducă peste tot acele capacități suplimentare de care este nevoie. Nu se poate ca mobilitatea să devină un lux. Cum o să poți să faci naveta? Cineva care astăzi circulă cu o mașină de 3.000 euro în România chiar și de 1.000 euro… Haideți să fim serioși, sunt oameni care niciodată nu vor putea să își cumpere o mașină electrică nouă, chiar cu toate subvențiile guvernamentale.

Și, în final, problema majoră și a mea, dar și a industriei auto germane: în momentul în care tu alegi o singură soluție tehnologică dintre mai multe soluții posibile, nu respecți acest principiu al neutralității tehnologice. De unde știm noi ce evoluție poate să aibă tehnologia hibridă în domeniul mobilității în 10 ani? Adică inovația se întâmplă în fiecare zi și, finalmente, numărul de locuri de muncă în momentul în care companiile astăzi decid, „ domnule, trebuie să termini cu fabricația de motoare hibride”, fie că termini într-un an, în 2, în 5, în 10 ș.a.m.d. , asta înseamnă pierdere de locuri de muncă, pierdere de know how, pentru că acei oameni vor trebui recalificați să lucreze în continuare. Și toate aceste pierderi până la urmă, pentru industria germană au însemnat un un no go, au însemnat un semafor roșu.

Sigur că nu au fost doar nemții. În momentul în care Germania a anunțat excepția pe care o cere, automat un număr de țări s-au aliat acestui lucru și România, am înțeles, s-a abținut la vot. Ceea ce înseamnă că ai niște semne de întrebare relativ la ce se întâmplă. Deci, iarăși este problemă de conținut în momentul în care luăm decizii tehnologice din birou și este un o problemă de viteză, de tempo, pentru că sunt o serie de întrebări la care încă nu s-a răspuns acum. Sigur, în acest document despre mobilitatea cu emisii zero este un termen 2026 pentru niște studii pe care Comisia Europeană trebuie să le întocmească, niște studii de impact, niște modelări a ceea ce se va întâmpla și probabil că se va reveni la conținutul acestui act după 2026.

HotNews.ro: Dar se vorbește mult acum, în contextul războiul din Ucraina, despre independența Europei de gazul rusesc. Tehnologia verde, a energiei regenerabile ne ajută să obținem această independență, să reducem dependența de gazul rusesc sau din contră, ne duce tot către dependență, dar dependență de tehnologia chineză, de producători chinezi de echipament pentru energie verde?

Iuliu Winkler: Acum, dacă ne uităm la cifre, constatăm că alarmismul de anul trecut nu a fost chiar atât de justificat și că s-au găsit alternative la a obține cantitățile de gaz de care avem nevoie. Sigur, e problema prețului și mai este o problemă, și anume că am avut o iarnă destul de blândă. Adică probabil că, dacă aveam temperaturi de -20 de grade, două-trei luni în șir, atunci situația ar fost diferită. Pe de altă parte, se pune problema industriilor, chiar dacă prima problemă și cea mai presantă este aceea a populației, pentru că trebuie protejată împotriva unor prețuri fantasmagorice. Dar este și problema unor industrii, pentru că în momentul în care s-ar stabiliza un preț ridicat al gazului și în general al energiei în Uniunea Europeană, asta înseamnă practic plecarea în foarte scurtă vreme unor industrii, în industria chimică, în toate acele industrii energointensive, aluminiul și celelalte la care prețul energiei este un factor critic . Sunt alte industrii în care prețul energiei este un factor neglijabil și care nu sunt afectate de acest lucru. Eu cred că buna măsură este răspunsul. Adică în momentul în care iarăși aici intervine ideologia, pentru că spunem „nu vrem gaz natural”, păi de ce să nu vrei gaz natural care este mai bun decât cărbunele, adică este mai mai ecologic, mai puțin poluant decât cărbunele?

În momentul în care, fără să clipească, Germania a pus în funcțiune centralele pe cărbune pentru că are nevoie de energie, în momentul în care sunt țări cum ar fi Polonia, de exemplu, unde 80% din mixul energetic este bazat pe cărbune, atunci îți dai seama că nu poți să faci tranziție până în 2026 sau nu poți să faci tranziție instantanee și atunci ai nevoie probabil de cel puțin două decenii în care să dai siguranța industriei că merită să pornească noi investiții, vezi Marea Neagră, România, nu mai continui subiectul. Dar pe de altă parte vii ideologic și spui „trebuie să interzicem energia nucleară”. Păi de ce s-o interzici? Care este motivul? A, că încă nu am găsit soluții pentru depozitarea deșeurilor care vor rămâne radioactive milenii de-a rândul… Păi, asta nu înseamnă că nu vom găsi aceste soluții în viitor.

Nu există mix energetic bazat doar pe vânt și soare, nu există, pentru că nu ai acea furnizare a energiei de bază, a energiei în bandă, cum se numește ea, care să fie baza mixului energetic care poate fi obținută doar în acest moment din centralele fie pe gaz, fie pe cărbune, fie din sursa atomică, sau, într-un mod foarte complex și complicat și costisitor, până la urmă, din energia hidro, cu acel sistem de pompare și repompare a apei ziua și noapte ș.a.m.d., care însă este costisitor. Sigur că în momentul în care noi vom face această tranziție către un număr extrem de mare de prosumatori, de oameni care să aibă panouri solare pe casă, vom avea milioane de producători de energie. Dar în această situație trebuie pregătite rețelele, pentru că este o altă filozofie și o altă realitate tehnică.

Astăzi avem rețele alimentate din câteva puncte, în oricare țară și vom avea în viitor rețele alimentate din milioane de puncte cu energie de către cei producătorii mici de fiecare câțiva kilowați. Deci asta înseamnă investiții mari în rețele și înseamnă până la urmă timp, pentru că aceste investiții, chiar dacă există banii, și veți vedea, următoarea problemă a României deja a început cu prezența unor resurse financiare spectaculoase. Niciodată România n-a avut bani cât are astăzi pentru modernizare, însă veți vedea că va apărea lipsa forței de muncă și lipsa firmelor care să execute lucrările pe care toate autoritățile publice le vor scoate la licitație, în sistemul de achiziții publice.

Deci problema este că, tot la fel, în aceeași situație sunt toate țările din Uniunea Europeană. Și atunci pun întrebarea oare cine va putea să plătească cel mai bine un sudor calificat? România sau Germania? Va continua absorbirea de forță de muncă calificată din România către alte state? Eu cred că, din păcate, răspunsul este „da” și noi va trebui să dăm răspuns la această problemă.

HotNews.ro: Păi aducem și noi muncitori din Bangladesh și din alte state extracomunitare, de unde poutem.

Iuliu Winkler: Sigur că aducem, dar acestea sunt fenomene care toate ne semnalează nouă că tranziția nu se poate executa instantaneu sau în în într-un timp prea scurt, pentru că asta încarcă, pune o presiune extraordinară nu numai pe sistemele administrative și pe cele economice, dar și pe societate, pe membrii societății.

HotNews.ro: Dar, tehnologic, Europa poate să susțină această tranziției, pentru că multe tehnologii vin din China…?

Iuliu Winkler: Acum, sigur, aici este o altă întrebare foarte complicată – cred că a spus-o la conferință fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu – și anume, domnule, noi suntem așa de fericiți când înlocuim dependența de gazul rusesc cu dependența de panourile solare, sau de litiu, sau de bateriile chinezești sau de invertoarele chinezești? Deci aici iarăși este o poveste a competitivității economice și anume a faptului că până la urmă noi putem să producem orice în Uniunea Europeană, dacă nu astăzi, atunci în șase luni, într-un an, în 2 ani putem – și există acel program pentru cipuri, există Alianța Bateriilor, există toate aceste proiecte care astăzi prezintă un singur semn de întrebare, și anume întrebarea prețului, a competitivității.

Vom putea să producem, pentru că dacă un invertor european va fi de două ori mai scump decât un invertor chinezesc de aceeași calitate, în continuare piața va absorbi invertoarele chinezești și nu pe cele europene, dacă nu intervenim cu măsuri comerciale. Dacă intervenim cu măsuri comerciale, se pune problema protecționismului. Istoric vorbind, perioadele de protecționism comercial din ultima 100 de ani, după crize în general și după marea criză din anii ’30 ș.a.m.d., nu au dus la prosperitate, ci au dus la inflație și la probleme structurale ale economiilor care au devenit prea protecționiste.

HotNews.ro: Fiindcă e această perioadă complicată la granițele noastre, cu acest război din Ucraina, cu dezinformare de care ați pomenit și dvs. mai devreme, război hibrid, vă invidiez că vorbiți maghiara. Eu nu vorbesc limba maghiară. Dvs. vorbiți și maghiara, și româna, cel puțin. Profit de ocazie să vă întreb dacă sunteți conectat la presa din Ungaria. Ce-a fost cu povestea asta cu Federația de Fotbal din Ungaria, care a cerut la UEFA să permită însemnele Ungariei antebelice, hărțile vechi pe stadioanele de fotbal? În ce cheie priviți aceste întâmplări, ca român de etnie maghiară și ca european? Este fotbal, mai e și altceva aici vizavi și de războiul ăsta de la granițele României și ale Ungariei?

Iuliu Winkler: Nu vreau să vă dezamăgesc, pentru că, într-adevăr, sunt conectat la presa de limbă maghiară, fie că este din Transilvania, fie că este din Ungaria, dar unde nu sunt conectat este fenomenul fotbalului. Chiar nu sunt nici fan, nici nu urmăresc și nici nu sunt conectat la acest fenomen. Eu vă pot spune opinia mea generală și care este opinie extrem de fermă și categorică. Eu nu cred că politica are loc pe stadion și eu nu cred că există vreo nuanță în, eu știu, xenofobia sau sau manifestările naționaliste de pe stadioane, fie că vin dintr-o parte sau din cealaltă, și nu cred că este vreun viitor în exploatarea acestor lucruri din punct de vedere politic sau chiar din punct de vedere electoral, pentru că suntem totuși într-o perioadă preelectorală. Eu cred că exemplul bun care trebuie dat este exemplul echilibrului și nu al minților fierbinți, ci al minților lucide. Și eu cred că până la urmă, sigur că vedem fenomenul huliganilor în fotbal, cu diverse substraturi sau cu diverse origini în foarte multe țări. Dar asta nu înseamnă că noi trebuie să acceptăm sau trebuie să privim ca pe o fatalitate aceste încleștări care au loc xenofobia sau naționalismul care se manifestă pe stadioane.