Eu nu pot sa uit
Nu pot sa uit ca, in 2003, cind am intrat in presa, un mare smecher din PSD, cind i-am cerut sa-mi raspunda la niste intrebari, mi-a zis ca nu vorbeste cu ziaristii care scriu de rau despre partidul lui si mai ca nu mi-a spus “mars”, ca unui maidanez. Or, sa-mi fie cu iertare, dar vorba cintecului lui Mihai Constantinescu, un ciine vagabond poate fi mai lord decit orice om si, cu atit mai mult, decit orice lepra pesedista.
Eu nu pot sa uit ca, in timp ce eu munceam la gazeta pe salariul minim pe economie, adica trei milioane de lei in 2004, fiul unui deputat pesedist din judet, cu care eram oaresce amic, spargea cite un milion jumate in fiecare simbata. Eu nu pot sa uit ca acelasi deputat, profesor de felul lui, si-a ridicat ditamai vila in centrul orasului cam intr-un an. Din ce? Din leafa lui de deputat si din leafa sotiei, profesoara? Asta in timp ce eu imi toceam coatele prin spitale si eram injurat de domnul senator PSD, il stiti, trezorierul partidului.
Eu nu pot sa uit ca, in 2004, aveam o leafa de trei milioane pe luna din care plateam lunar cite 750 de mii rata la BCR si alte 500 de mii rata la BRD ca sa-mi platesc facultatea, iar maica-mea, dupa 40 de ani de invatamint, cu taica-meu, dupa 45 de ani de munca (tot in invatamint), luau impreuna, din pensii, opt milioane. Eu nu pot sa uit ca, de prin 1990, n-a curs apa calda nici macar de 10 ori in 15 ani. Eu nu pot sa uit ca, desi acum platesc rate la un apartament si mi-a fost usor sa-mi cumpar un LCD cu diagonala de 81 de centimetri, parintii mei au reusit sa cumpere primul televizor color abia in 2000, in rate la care dobinda era de doua ori valoarea creditului.
Citeste integral si comenteaza pe Subiectiv.