Eurobarometrul de primavara: O parte a europenilor sunt increzatori si cred ca iesim din criza, portughezii si grecii sunt insa foarte pesimisti
Europenii incep sa fie mai optimisti in ceea ce priveste perspectivele economice, numarul celor care afirma ca am depasit cea mai dificila perioada a crizei fiind in crestere, dupa cum reiese din sondajul Eurobarometru realizat in primavara anului 2011, sondaj de opinie organizat de doua ori pe an de Uniunea Europeana. 43% dintre europeni considera ca impactul crizei asupra pietei fortei de munca a atins deja nivelul maxim.
Acest procentaj este cu un punct procentual mai mare decat cel din ultimul sondaj, realizat in toamna anului 2010, si cu 15 puncte procentuale mai mare decat cel din sondajul din primavara anului 2009.
De asemenea, europenii solicita tot mai mult adoptarea de masuri la nivelul UE si consolidarea cooperarii europene pentru a depasi criza si pentru a evita problemele in viitor. Aproape 8 din 10 europeni considera ca o mai buna coordonare intre statele membre UE in ceea ce priveste politica economica ar fi utila in gasirea unor solutii privind situatia economica.