Europa ochilor inchisi
Noi romanii ne permitem prea rar, din cauza experientelor istorice si a nefericitei apropieri geografice de autoritaristii eurasiatici, sa criticam democratiile occidentale. Atunci cand cineva o face, discursul este de obicei demagogic, populist si distructiv.
Dar astazi, Uniunea Europeana, simultan lovita de criza economica si criza de incredere a propriilor cetateni, este asaltata de probleme. Atentia ei scade, standardele la fel si, incet, ochii se inchid.
”Exista teama ca, in Europa, distanta dintre cetatenii obisnuiti si politicienii si birocratii de la Bruxelles compromite legitimitatea democratica”, se scrie in debutul unui raport al Transatlantic Academy, publicat in mai 2013.
E foarte greu sa suspectezi o organizatie precum Transatlantic Academy (fondata de German Marshall Fund of the United States si finantata de guvernul federal german si de mai multe fundatii americane si europene) ca promoveaza o platforma anti-occidentala. Tocmai de aceea concluzia lor este cu atat mai alarmanta: “suntem ingrijorati ca rigiditatea institutionala [din UE, n.r.] scade sensibilitatea institutiilor la aspiratiile democratice ale cetatenilor”.
Astazi, reteta nepopularitatii intr-un grup de tineri este sa spui, chiar daca o faci cu intentii bune, ca vrei sa devii politician. Dorinta de a guverna cetatea este instantaneu identificata cu lacomia omului care se doreste in fruntea bucatelor. Aceasta scarba plenara a generatiei tinere fata de clasa politica este justificata de realitate.
Cand ati intalnit ultima oara un om obisnuit care, in colaborare cu parlamentarul sau, sa fi promovat o lege benefica breslei sau comunitatii din care face parte? Care este ultima petitie pe care ati semnat-o, ca simplu cetatean, si care s-a transformat in fapta? Cand ati intrat ultima oara intr-o institutie a statului fara teama ca va veti risipi timpul si ca veti fi umilit de o birocratie stufoasa, stupida si implacabila? Cand ati dat mana ultima oara cu un politician onest? Cand ati simtit ca vocea voastra chiar conteaza?
Atunci cand pun astfel de intrebari intr-un studio de televiziune se intampla ca politicianul aflat de cealalta parte a mesei sa-mi reproseze: “ati devenit si dumneavoastra anti-sistem!” Dintotdeauna a existat o anumita distanta pragmatica intre ce predica politicienii si faptele lor, dar atunci cand aceasta distanta creste prea mult, ea se umple cu ipocrizie. Orice om, indiferent de inteligenta sau educatie, va recunoaste mai devreme sau mai tarziu ipocrizia.
Romania este inclusa intr-un clasament Freedom House care apreciaza nivelul democratic al unei tari: suntem, ca si in urma cu un deceniu, cea mai putin democratica tara din cele zece noi state membre ale Uniunii Europene. Evolutia noastra in ultimul deceniu este neglijabila, in special datorita declinului inregistrat in ultimii trei ani, declin care coincide cu adancirea crizei economice a UE.
O criza care este in continuare, pentru cei mai multi europeni, un fenomen cu cauze necunoscute si pentru care nimeni nu raspunde. Sau in formularea raportului Transatlantic Academy: “privatizarea castigului si colectivizarea sacrificiului”.
Aceasta dificultate de a-i numi si penaliza pe cei responsabili de proasta guvernare este pacatul originar al actualei crize de incredere in Uniunea Europeana. Politicienii locali promit orice si implinesc prea putine, expediind raspunderea la nivelul institutiilor europene, acolo unde domneste stufoasa birocratie europeana si unde tot jocurile politice sunt cele care primeaza in fata principiilor democratiei.
Socialistii europeni apara abuzurile guvernului Ponta din Romania, in timp ce popularii europeni trateaza cu manusi abuzurile premierul Orban din Ungaria. Folosirea articolului 7 din tratatul UE, prin care drepturile unui stat membru ar putea fi suspendate pentru violarea valorilor democratice, este considerata astazi o “optiune nucleara”, imposibil de folosit.
Parlamentul European, singura institutie direct aleasa la nivel european, joaca un rol deocamdata secundar. Prin urmare, oamenii sunt din ce in ce mai putin interesati de alegerile europarlamentare. Mai este legitima, viabila, o Uniune in care voteaza doar o treime din cetateni?
Ivan Krastev, membru fondator al European Council on Foreign Relations, explica recent de ce politicienii nu mai pot fi astazi controlati prin clasicele unelte ale democratiei: „cand dronele si armatele profesioniste l-au inlocuit pe cetateanul-soldat, interesul elitei in mentinerea bunastarii publice a slabit substantial. Invadarea pietei muncii cu imigranti ieftini si mutarea productiei a redus disponibilitatea elitelor de a coopera. Cetatenii isi pierd parghiile de influenta asupra grupurilor care guverneaza. Declinul influentei cetateanului-soldat, a cetateanului-consumator si a cetateanului-angajat este cel care explica pierderea de putere a votantilor”.
Si atunci cand afli ca votezi degeaba, preferi sa nu o mai faci deloc. Nimeni nu ar alege voluntar destinul unui peste care se zbate pe uscat.
Aceasta dificila situatie europeana are potentialul de a bloca evolutia Romaniei si de a ne complica prezentul. Biciul Uniunii Europene atinge tot mai rar cefele grase ale politicienilor romani. In prezent, puterile occidentale (inclusiv Statele Unite) par a fi interesate in a avea mai degraba o Romanie stabila decat una mai democratica.
Politicienii romani isi exprima tot mai frecvent admiratia pentru regimurile autoritare asiatice. Cazul lui Vasile Blaga nu este singular: am auzit politicieni din PSD si din PNL vorbind admirativ despre organizarea politica din China sau Singapore.
Masuri altadata revoltatoare, precum eliminarea transparentei in achizitiile publice sau intelegerile politice pe justitie, trec silentios acum, ca o gripa in spatele careia se ascunde un cancer. Prioritatile politicienilor romani raman propriile afaceri si ametirea populatiei. Prioritatile politicienilor europeni au devenit stabilitatea si conservarea propriei puteri. Am intrat oare in epoca ochilor inchisi?