Europa reconsideră austeritatea. Noi când vom reevalua capitalismul cocktail?
Ultima săptămână a scos în evidenţă ample dezbateri pe marginea continuării programelor de austeritate în Europa. Discuţia este relativ sterilă. În primul rând trebuie făcută diferenţa între austeritate (o putem defini ca o ajustare aproape exclusiv cantitativă a indicatorilor ce evaluează situaţia finanţelor publice deficit bugetar şi datorie publică) şi consolidare fiscală (definită ca ajustare predominant calitativă, bazată pe managementul mai bun al banului public, creşterea efectelor de multiplicare al investiţiilor publice prin prioritizarea acestora şi transferul spre finanţarea din fonduri europene, restructurarea companiilor de stat, creşterea transparenţei în cheltuirea banului public, management privat s.a.). Austeritatea şi-a dovedit / îşi dovedeste limitele, pe când consolidarea fiscală este necesară o lungă perioadă de timp (sigur, diferit de la ţară la ţară, în raport de contextul macroeconomic).
Cu o încredere la minim a cetăţenilor europeni în reuşita proiectului de integrare este foarte probabil că Germania va regândi abordarea cu privire la austeritate, nu înainte totuşi de alegerile din 22 septembrie 2013. După, Germania îşi va juca rolul de locomotivă a Uniunii Europene, acceptând o contribuţie mai mare la relansarea economică a clubului european. Condiţionat de continuarea consolidărilor fiscale şi de angajamentul ţărilor cu probleme în respectarea regulilor impuse prin Compactul Fiscal, Semestrul european s.a., Merkel va accepta creşterea salariilor cu 1,5-2 puncte procentuale peste rata de creştere a productivităţii muncii, o creşterii a cererii interne, ancoră implicită şi pentru bunurile tradables produse în ţările din flancul sudic. Germania oricum va câştiga net, riscul ca modelul de creştere economică al acestei ţări să-şi atingă limitele (mai ales prin prisma plafonării exporturilor şi a cererii interne reduse) fiind net mai ridicat decât plusul de inflaţie generat de creşterea salariilor peste rata de mărire a productivităţii muncii.
Altfel, poate BCE îşi va regândi politica de injectare a banilor în economie gândindu-se la riscul ca reducerea ratelor dobânzilor să genereze un cost mult mai mic al capitalului relativ la muncă şi deci, un şomaj structural ridicat. Sau nu, guvernele ar trebui să regândească strategia şi să acorde mai multe fonduri pentru sprijinirea directă sau indirectă a creării de locuri de muncă (inclusiv subvenţii directe pentru firme în acest sens).
La noi, dezbaterile se concentrează pe efectele nocive ale capitalismului cocktail, specificul construcţiei acestuia în cazul României fiind evident. Cereri disperate la guvern atunci când problemele trebuie rezolvate aproape în totalitate la nivel privat, mai ales în condițiile în care au trecut multi ani peste perioada de finalizare a respectării clauzelor postprivatizare. Vedem companii gata să mascheze nereuşita creşterii de competitivitate, pe o piaţă liberă, concurenţială, folosindu-se de pastrarea locurilor de muncă şi aşa prost plătite ca principal argument în drenarea de subvenţii pe perioade nelimitate, fără a accepta condiţionarea acestor ajutoare de un plan de mărire a eficienţei şi a valorii adăugate aduse pe o piaţă concurenţială.
Privim siderati cum sectorul privat nu ştie sau nu vrea să apeleze la principalele instrumente de sprijin direct pe care statul le mai poate utiliza, în afara modificării de fiscalitate. La aproape inexistenta accesare a privaţilor a schemelor de ajutor de stat pentru investiţii şi creare de locuri de muncă – 170 de milioane de euro disponibili în 2013, la dezinteresul privind schema de ajutor de stat pentru investiţii de medie şi înaltă tehnologie şi creare de locuri de muncă – program de 100 milioane euro. Sau cum nu se reușește utilizarea la maximum a schemelor de garantare şi contragarantare, instrumente ce uşurează accesul facil la credite, necesar în condiţiile dezintermedierii financiare din prezent.
Urmărim tacerea reprezentantilor mediului privat privind efortul de consolidare a stabilitatii macroeconomice din ultimul an, proces coordonat de Ministrul Finantelor si Ministrul Bugetului și concretizat în prioritizarea investiţiilor, reducerea deficitelor şi a ritmului de creştere al datoriei publice, reducerea risipei banului public şi plata cu prioritate a arieratelor către sectorul privat (fie vorba între noi, comportament discriminatoriu dacă ţinem cont că statul a pierdut definitiv creanţe de recuperat de 12 miliarde euro şi se chinuie să recupereze 4 miliarde euro – dublu faţă de cît are de plătit şi în mare parte de la companii private, detalii la http://www.contributors.ro/dezbatere/refacerea-rolului-statului-arierate-cat-are-statul-de-dat-si-cat-are-de-luat/). Când, până la urmă, poate cel mai bun sprijin care poate veni de la stat este stabilitatea macroeconomică.
INTERVIURILE HotNews.ro