Europa și Ucraina în fața lui Trump & Co. Întrebarea urgentă pentru Europa nu este doar cum să salveze statul ucrainean

Pe măsură ce omenirea ar putea intra într-o epocă de regres internațional, anarhie și insecuritate, întrebarea urgentă pentru Europa nu este doar cum să salveze statul ucrainean, ci și cum să își asigure propriul viitor. NATO încă există, dar rolul SUA ca principal garant al securității este pus sub semnul întrebării. Uniunea Europeană este o structură economică puternică, dar nu a fost concepută pentru apărare, scrie în Contributors.ro Andreas Umland, politolog german care a studiat științe politice și istoria la Berlin, Oxford, Stanford și Cambridge.

Tensiunile recente dintre Washington și Kiev sunt doar unul dintre semnele că schimbarea actuală a sistemului internațional este una majoră. Aceste tensiuni ar putea continua, s-ar putea diminua sau ar putea escalada. Deja este clar că, sub influența mișcării MAGA, Statele Unite nu vor mai susține ordinea mondială care a rezultat din prăbușirea Axei fasciste în 1943-1945, a imperiilor coloniale în anii 1940-1960 și a imperiului sovieto-rus în 1989-1991.

SUA au fost profund implicate în crearea structurilor globale și europene din ultimele opt decenii. Noul guvern american, care a preluat puterea în ianuarie 2025, pare însă a lucra acum la distrugerea sistemului internațional postbelic. Indiferent dacă această ordine este considerată „bazată pe reguli” sau nu, ea a fost, până de curând, co-proiectată de Statele Unite și parțial stabilită chiar pe teritoriul american. Carta ONU a fost semnată în 1945 la San Francisco, iar sediul principal al ONU este în New York. În 1949, a fost creat NATO, iar în 2008, la Washington D.C., a fost semnată Carta Parteneriatului Strategic NATO-Ucraina.

În ultimele săptămâni, liderii, guvernele și instituțiile europene au fost criticate pentru dependența lor de Washington în ceea ce privește securitatea Europei. Această reflecție este un bun punct de plecare pentru o regândire, repoziționare și reformă necesară de mult timp. Pe de altă parte, documentele care au stat la baza actualei ordini de securitate europene, începând cu anii 1970, au fost co-proiectate și co-semante de SUA, inclusiv de administrații republicane.

De exemplu, republicanul Gerald Ford era președintele SUA când Acordurile de la Helsinki, care recunoșteau granițele postbelice din Europa, au fost semnate în 1975 de 31 de state europene, Uniunea Sovietică, Statele Unite, Canada și Turcia. Tot un republican, George Bush Sr., era președinte când Carta de la Paris, care susținea securitatea, libertatea, pluralismul și democrația în Europa extinsă, a fost aprobată în 1990. Fiul său, George W. Bush Jr., era președinte în 2008, când Washingtonul a co-redactat Declarația de la București a NATO, care oferea Ucrainei și Georgiei o perspectivă de aderare.

Astăzi, relațiile Ucrainei cu SUA sunt în criză, la fel ca cele ale Canadei, Danemarcei și Panamei, printre altele. Relațiile Kievului cu Washingtonul nu au fost niciodată la fel de strânse precum cele dintre Ottawa sau Copenhaga și SUA.

Cu toate acestea, colaborarea ucraineano-americană se bazează pe diverse garanții de securitate, nu doar pe controversatul Memorandum de la Budapesta din 1994, semnat de SUA, Ucraina, Marea Britanie și Rusia, în legătură cu aderarea Ucrainei la Tratatul de Neproliferare ca stat non-nuclear. Sprijinul SUA pentru integritatea și suveranitatea Ucrainei este, de asemenea, evidențiat în Carta Parteneriatului Strategic din 2008 și în Acordul Bilateral de Securitate din 2024. Aceste documente, printre altele, par acum parțial sau complet anulate.

Pot supraviețui principii precum integritatea teritorială și suveranitatea națională într-un climat de obstrucționism american?

Pe măsură ce omenirea ar putea intra într-o epocă de regres internațional, anarhie și insecuritate, întrebarea urgentă pentru Europa nu este doar cum să salveze statul ucrainean, ci și cum să își asigure propriul viitor. NATO încă există, dar rolul SUA ca principal garant al securității este pus sub semnul întrebării. Uniunea Europeană este o structură economică puternică, dar nu a fost concepută pentru apărare.

În acest context, retragerea SUA din ordinea bazată pe reguli a transformat Războiul ruso-ucrainean într-o problemă și mai mare pentru Europa. Totodată, viitorul Ucrainei a devenit un element esențial pentru securitatea internațională. Pericolul imediat pentru UE este Rusia, dar provocarea mai generală este menținerea principiilor fundamentale ale dreptului internațional. Pot supraviețui principii precum stabilitatea granițelor, integritatea teritorială și suveranitatea națională într-un climat de dezangajare sau obstrucționism american?

Un posibil succes al Ucrainei – cu ajutorul UE, Marii Britanii, Norvegiei, Elveției, Japoniei, Australiei și altor parteneri – în recâștigarea controlului deplin asupra teritoriului său, prin mijloace militare și diplomatice, ar fi o realizare importantă pentru securitatea europeană și mondială. O victorie ucraineană ar putea nu doar să limiteze imperialismul rus, ci și să restaureze regulile fundamentale ale dreptului internațional. Deși atingerea acestui obiectiv fără sprijinul SUA va fi dificilă, succesul ar fi cu atât mai semnificativ.

O capitulare parțială sau totală a Ucrainei ar deschide calea către o epocă întunecată, în care dreptul forței ar prevala din nou. Moscova, aliații săi și alte state ostile ar fi încurajate să practice intimidarea internațională, războaie expansioniste, amenințări convenționale sau nucleare și chiar genocid nepedepsit – urmând exemplul Rusiei din 2014 încoace. În schimb, o victorie a Ucrainei, prin mijloace militare și diplomatice, ar putea deschide o nouă epocă dominată de dreptul internațional, organizare și solidaritate – fără supravegherea americană.

Miza soluționării conflictului ruso-ucrainean și importanța obținerii unei păci juste au crescut. În consecință, sprijinul european și internațional pentru Ucraina ar trebui să crească.