Sari direct la conținut

Europarlamentarul Daniel Buda cere autoritatilor romane sa evalueze calitatea alimentelor vandute in supermarketuri

HotNews.ro
Europarlamentarul Daniel Buda cere autoritatilor romane sa evalueze calitatea alimentelor vandute in supermarketuri

Europarlamentarul Daniel Buda a solicitat joi, in cadrul unei conferinte de presa sustinute la Bistrita, ca autoritatile romane sa inceapa o evaluare a calitatii produselor alimentare comercializate in supermarket-uri si sa faca publice datele rezultate, informeaza Agerpres.

„Solicit public autoritatilor din Romania sa faca toate demersurile necesare astfel incat sa informeze opinia publica cu privire la calitatea produselor alimentare care sunt comercializate in supermarket-urile din Romania. Avem parte de informatii in spatiul public din tari cum sunt Ungaria, Slovacia, Cehia si nu numai, unde vin si ne spun ca s-au facut evaluari pe produsele alimentare care sunt valorificate in supermarket-urile de acolo si ca exista diferente majore in ceea ce inseamna calitatea produselor vandute in statele din vestul Europei, comparativ cu produsele vandute in celelalte state, respectiv Austria sau Germania”, a spus Buda.

Europarlamentarul roman a adaugat ca a initiat deja un demers catre Comisia Europeana, prin care a cerut identificarea de mecanisme care sa oblige producatorii sa respecte aceleasi standarde de calitate indiferent de tara in care isi vand produsele.

„Am depus deja o intrebare catre Comisia Europeana, pentru a identifica mecanisme prin care sa fie obligati procesatorii sau cei care produc aceste alimente, ca sa fie asigurate standarde de calitate similare pentru toate produsele care sunt vandute, fie ca vorbim de Germania, fie ca vorbim de Romania sau de orice alt stat din Uniunea Europeana. Nu putem accepta ca noi, cei din estul Europei si mai ales romanii, sa fim catalogati si asimilati ca fiind o groapa de gunoi pentru produsele care nu au trecere in Germania sau in Austria sau in Spania”, a afirmat Buda.

Daniel Buda considera ca evaluarea calitatii produselor alimentare ar trebui demarata de catre Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, in colaborare cu Protectia Consumatorului, pentru ca romanii sa stie exact ce consuma si daca nu exista riscuri asupra starii de sanatate, pe termen lung.

Ministerul ungar al Agriculturii, Sandor Fazekas, a ordonat autoritatii pentru siguranta alimentelor, Nebih, sa compare calitatea a 100 de produse alimentarecomercializate sub aceleasi branduri in tara si strainatate, pentru a vedea daca exista diferente, relateaza site-ul hungarytoday.hu, citat de News.ro.

Cehia va presa Uniunea Europeana sa interzica vanzarea de produse alimentare inferioarein estul Europei sub acelasi brand ca mancarea mai buna disponibila in cele occidentale, a spus marti ministrul agriculturii de la Praga, potrivit Reuters.

De asemenea, autoritatiile slovace au anuntat in urma cu doua saptamani ca au descoperit diferente de gust, compozitie si aspect in aproape zece produse alimentare vandute local, prin comparatie cu aceleasi produse din Germania si Austria.

O dezbatere similara a existat in Parlamentul European in urma cu cativa ani, cand europarlamentarii au abordat problema intr-o dezbatere referitoare la o intrebare pusa de eurodeputata Elena Oana Antonescu (Romania), de la Grupul Partidului Popular European (Crestin Democrat).

Intr-un schimb de opinii din cadrul comisiei pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara, reprezentantul Comisiei Europene, Jerome Lepeintre, a aratat ca producatorii schimba ingredientele in functie de puterea de cumparare, gusturile si traditiile din diferite tari (de exemplu, Nutella este mai solida in Germania decat in Franta, deoarece in Franta painea este mai putin rezistenta decat in Germania).

Participantii la dezbatere au cazut de acord ca, desi UE nu poate impune reteta, consumatorii au dreptul de a fi informati despre compozitia produselor.

Parlamentul European si Consiliul au adoptat in 2005Directiva 2005/29/CEprivind practicile comerciale neloiale ale intreprinderilor de pe piata interna fata de consumatori. Tot mai multe state europene se plang ca producatorii de produse alimentare, cosmetice si articole vestimentare incalca aceasta directiva.

Situatia a fost semnalata anul trecut si de europarlamentarii Daciana Sarbu si Pavel Poc (Cehia).

Cei doi au adresat o interpelare Consiliului European, cerand actiuni pentru verificarea si remedierea situatiei. Cei doi europarlamentari au declarat, citand studii comparative, ca exista standarde duble in calitatea alimentelor din UE, care par sa corespunda unei divizari Est-Vest.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro