Evaluarea si asigurarea calitatii educatiei. Noutati si nu prea

Articolul este inspirat de publicarea in MO 656/14 septembrie 2011 a OUG pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calitatii educatiei

M-am ocupat multa vreme de asigurarea calitatii educatiei si mi-am format pareri proprii. In alte tari cu experienta si vechime in domeniu, evaluarea este de terta parte, nici la furnizor nici la beneficiar. Doar asa este credibila si serioasa. Ce furnizor de servicii sau bunuri ar fi nebun sa-si dea cu firma in cap si sa-si ponegreasca rezultatele propriei activitati. Toti furnizorii striga in gura mare ca „marfa” produsa de ei este cea mai buna. Asa se face ca in Germania, Austria, Franta, Spania, au aparut 4-6 agentii de evaluare a calitatii educatiei in invatamantul superior, private, functionand pe baze contractuale, pe o piata in care onestitatea, profesionalismul si credibilitatea iti aduc contracte. Mai nou, pentru acreditatea acestor agentii s-a infiintat EQAR (European Quality Assurance Register), care obliga agentiile la anumite exigente privind resursele umane si materiale, experienta in domeniu, etc.

In Romania, abia in 2005, ministrul Mircea Miclea a aliniat invatamantul superior la trendul european, prin promovarea OUG 75/2005. Pana in 2005 interesele fabricilor de diplome, aparate in parlament de rectori si profesori universitari, au blocat sau intarziat orice tentativa de a evalua si controla serviciile oferite de invatamantul superior, privat sau de stat. In esenta, OUG 75/2005 infiinta doua agentii de asigurarea calitatii, ARACIS si ARACIP, pentru invatamantul superior, respectiv preuniversitar.

Este adevarat ca statul este responsabil in fata cetatenilor de legalitatea si calitatea bunurilor si serviciilor existente in piata. Daca imi procur un medicament de la o farmacie care, in loc sa ma faca bine, ma omoara, statul e de vina ca n-a luat toate masurile care sa-si protejeze cetatenii.

La fel in educatie. Dar ce te faci daca agentiile de asigurare a calitatii educatiei sunt de stat, iar statul, principal furnizor de servicii educationale, era tinut prizonier de furnizorii privati din invatamantul superior? Agentiile reprezentau o evaluare la sursa, la furnizor, care avea in permanenta tentatia sa ascunda gunoiul sub pres. Ce altceva s-a intamplat cu examenele de bacalaureat sau cu acelea de dupa clasa a VIII-a, cand rezultatele mirobolante ne plasau in nori cu „performantele” scolii romanesti, in timp ce evaluarile internationale, PISA, TIMSS, PIRLS ne puneau la colt, drept repetentii lumii si Europei.

A trebuit sa vina Comisia Prezidentiala condusa de Mircea Miclea, apoi bacalaureatul 2011 organizat de ministrul Funeriu, ca sa acceptam si noi, cu jumatate de voce, ca invatamantul romanesc e la pamant. Ceeace observatori onesti spuneau de multi ani, sub acuzatiile de denigratori si demolatori ale Ecaterinei Andronescu.

Verificarea calitatii a fost prost conceputa de la inceput, mizand pe onestitate si seriozitatea oamenilor din sistem. Aiurea! In fata banilor si a intereselor personale si de grup, de unde onestitate si seriozitate? Fabrici de diplome, clanuri universitare, nepotism, plagiat, feude, lipsa de transparenta, nicio universitate in top 500 Shanghai, cam astea au fost rezultatele la cinci ani de la aplicarea legii. Iar in preuniversitar, veselia fraudarii examenelor si obtinerii de diplome si certificate fara acoperire in competente.

Membrii staff-ului ARACIS au fost si sunt intr-un clar conflict de interese, pentru ca erau platiti simultan si de ARACIS dar si de universitatile din care proveneau. Cum sa fie obiectivi in evaluare? ARACIS, ca si ARACIP, au avut si au si acum monopol in evaluare, desi legea permite si functionarea altor agentii, dar pe care nu le baga nimeni in seama, furnizorii n-au niciun interes sa apeleze la ele, cand painea si cutitul sunt la ARACIS si ARACIP.

OUG recent aparuta, are prevederi care indreapta unele lucruri, dar esenta ramane: evaluarea calitatii educatiei o face furnizorul principal, statul, care nu are niciun interes sa-si dea cu firma in cap. Imprejurarea ca ministrul Funeriu a pus piciorul in prag, cu ocazia examenului de bacalaureat si a clasificarii universitatilor, ca stie cum functioneaza invatamantul si evaluarea in tari performante, nu rezolva problema epocii post Funeriu. Urmatorul ministru va fi la fel de exigent, sau va exclama public si neputincios, cum a facut ministrul Mihail Hardau: „universitatea Spiru Haret si alte universitati controleaza ministerul educatiei si Parlamentul Romaniei”?

Sa vedem, totusi, elementele de noutate aduse de OUG privind modificarea Legii Calitatii in Educatie, (LCE), cum am numit , pe scurt, OUG 75/2005 si Legea 86/2006, de aprobare a acestei ordonante.

1. La Art. 10. – Asigurarea calităţii educaţiei se referă la următoarele domenii şi criterii: apare la punctul B litera c) „angajabilitatea” .

Un lucru important, tinand cont ca in alte sisteme performante, acesta este, daca nu singurul, cel mai important criteriu de evaluare a calitatii activitatii unei institutii de invatamant. Intr-un interviu acordat HotNews, ministrul Funeriu explica astfel modul in care s-ar aplica acest nou criteriu:

„1. Timpul mediu petrecut de un absolvent inainte de a-si gasi primul job.

2. Salariul mediu la angajare.

3. Procentajul de absolventi ai unui anumit program de studii, ai unei anumite discipline, care lucreaza in acel domeniu la 5 ani de la terminarea studiilor.

La fel, in lista criteriilor apar la punctul C:

Citescte tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro