Sari direct la conținut

EXCLUSIV Cât câștigă membrii CA-urilor companiilor Primăriei Sectorului 5 / Președinte în 3 consilii de administrație și angajat la Primărie, în medie 6.500 de euro net pe lună

HotNews.ro
Cristian Popescu Piedone, Foto: Inquam Photos / George Călin
Cristian Popescu Piedone, Foto: Inquam Photos / George Călin

Primăria Sectorului 5 are 4 societăți comerciale – Infrastructură Sector 5, Amenajare Edilitară Sector 5, Salubrizare Sector 5 și Economat. Din cele 4 societăți, Economat este în insolvență, având administrator judiciar. Restul de trei au consilii de administrație compuse din 7 membri. Aceștia câștigă, participând în principal la o ședință pe lună, undeva între 7.000 lei și 9.000 lei, doar indemnizația fixă, la care se adaugă o indemnizație variabilă potrivit surselor HotNews.ro. Sigur, informațiile sunt ținute la secret de companii, deși primarul Cristian Popescu Piedone se laudă cu transparența și corectitudinea.

Sunt și persoane care fac parte într-un an din mai multe CA-uri, pe lângă faptul că sunt angajate la stat. Un exemplu este Ceti Claudiu-Octavian. Acesta a fost în 2022 președinte în 3 consilii de administrație la 3 dintre companiile Primăriei Sector 5, a fost angajat full time la Primăria Sectorului 5 și part time la Economat. În medie a încasat undeva la 6.500 euro/lună.

Ce indemnizații primesc membri CA-ului de la Infrastructură Sector 5

Societatea Infrastructură Sector 5 a fost înființată în noiembrie 2019, în timpul mandatului primarului Daniel Florea. Acționariatul este compus din Consiliul Local Sector 5 (99%) și Centrul Cultural și de Tineret Ștefan Iordache (1%). Consiliul de Administrație al societății este format din 7 membri.

În 2021, potrivit Hotărârii AGA 18/26.02/2021, indemnizația membrilor CA-ului a fost stabilită la 4.500 lei/net/lună.

Pe 31 august 2023, remunerația este majorată, însă nu știm cu cât, deoarece datele sunt șterse din documentul postat pe site. Din informațiile obținute de HotNews.ro, valoarea indemnizațiilor este de peste 7.000 lei net/lună.

Tot în august 2023, AGA stabilește și valoarea indemnizației variabile, care se dă la un grad de realizare de cel puțin 30% a obiectivelor din Planul de administrare a societății. Cuantumul ei este de 4 indemnizații fixe.

Singurele date făcute publice sunt declarațiile de avere și interese. Acestea sunt însă pe 2022 și până pe 15 iunie trebuie depuse cele pe 2023. De aici aflăm că o parte din membri CA-ului fac parte din mai multe Consilii de Administrație sau/și sunt angajați la mai multe instituții publice și ne putem face o idee cât câștigă pe lună.

Potrivit datelor de pe site-ul companiei, consiliul de administrație este format din 7 persoane. Aceștia sunt administratori provizorii, numiți la câteva luni.

Cine face parte din CA-ul companiei

Ceti Claudiu-Octavian, numit în CA prin HAGA nr. 17/ 12.10.2023, pe o perioada de 5 luni. În 2022, potrivit declarației de avere, acesta a încasat 395.000 lei de la stat, aproape 80.000 de euro, o medie de 6.580 euro/lună. Detaliat, încasările au fost următoarele:

  • 95.000 lei – indemnizație ca președinte CA Infrastructura S5;
  • 95.000 lei – indemnizație președinte CA Salubrizare Sector 5
  • 80.000 lei – indemnizație președinte CA Amenajare Edilitară S5
  • 85.000 lei – salariu de la Primăria Sector 5
  • 40.000 lei – salariu part-time Economat Sector 5;

Simion Paul-Eduard, numit în Consiliul de Administrație prin HAGA nr. 21/ 07.12.2023, pe o perioadă de 5 luni. Potrivit declarației de avere completate la numirea în funcție, în 2022 acesta a ocupat următoarele funcții și a încasat de la stat 69.091 lei, aproape 14.000 de euro:

  • 13.140 lei, fiind consilier local (PSD) la Sectorul 6
  • 55.951 lei – fiind director general adjunct la compania Infrastructură S5
  • Asta înseamnă o medie de 1.150 euro/lună.

Soare George, numit în CA prin HAGA nr. 17/ 12.10.2023, pe o perioada de 5 luni. Potrivit declarației de avere completate la numirea în funcție, în 2022 acesta a ocupat următoarele funcții și a încasat de la stat circa 18.000 de euro:

  • 42.637 lei de la Centrul Cultural Si De Tineret Stefan Iordache
  • 49.500 lei de la INFRASTRUCTURA S5 în calitate de administrator
  • Asta înseamnă o medie de circa 1.500 de euro/lună

Nastase Crisanda-Antoaneta, numit în CA prin HAGA nr. 17/ 12.10.2023, pe o perioada de 5 luni. Potrivit declarației de avere completate la numirea în funcție, în 2022 acesta a ocupat următoarea funcție și a încasat de la stat circa 11.700 de euro:

  • 58.850 lei fiind consilier superior la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București
  • Asta înseamnă o medie de 980 de euro/lună

Morozan Mircea-Cristian, numit în CA prin HAGA nr. 17/ 12.10.2023, pe o perioada de 5 luni. Potrivit declarației de avere completate la numirea în funcție, în 2022 acesta a ocupat următoarele funții și a încasat de la stat circa 64.000 de euro:

  • 223.326 lei – director general la Compania Municipala lluminat Public
  • 96.312 lei – administrator Infrastructură Sector 5
  • Asta înseamnă o medie de peste 5.000 de euro/lună.

Maiorescu Mircea-Adrian, numit în CA prin HAGA nr. 17/ 12.10.2023, pe o perioada de 5 luni. Acesta este singurul membri din CA-ul companiei care lucrează în mediul privat. În 2022 a lucrat ca director general la două companii private, de unde a încasat 25.194 lei și 7.831 lei. Acesta a avut și funcția de consilier la cabinetul primarului Sectorului 5, de unde a încasat 14.590 lei, circa 3.000 de euro.

Anghel Anca-Mihaela, numită în CA prin HAGA nr. 17/ 12.10.2023, pe o perioada de 5 luni. Aceasta a avut în 2022 următoarele venituri, potrivit declarației de avere:

  • director general ORION SECURITY SRL – 23.000 lei
  • membru CA – Amenajare Edilitară S5 – 17.710 lei
  • membru CA – Salubrizare Sector 5 – 75. 000 lei
  • La firma ORION SECURITY SRL a fost angajată Ana, fiica lui Piedone, după cum a scris Libertatea.
  • De la stat a încasat circa 18.000 de euro, o medie de 1.500 de euro/lună.

Compania a avut în 2023 un buget de 53 milioane lei, 2,6 milioane lei fiind prevăzute pentru personalul cu contract de mandat (CA).

În 2024, bugetul propus este de 60,9 milioane lei, iar 2,2 sunt cheltuielile cu personalul cu contract de mandat (CA).

Ce indemnizații primesc membri CA-ului de la Amenajare Edilitară Sector 5

Amenajare Edilitară si Salubrizare (SC AES SA) a fost înființată prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 5 nr. 39/16.08.2010. O perioadă a fost trasă pe linie moartă, apoi primarul Daniel Florea a adus-o din nou în prim plan.

Potrivit deciziei AGA 19 / 23.09.2023, indemnizația membrilor CA-ului a fost stabilită la 3 câștiguri salariale medii brute lunare:

„Având în vedere propunerea Comitetului de Remunerare din cadrul Consiliului de Administrație al societății, exprimată prin raportul nr. 8872/22.09.2023, adresa directorului economic al societății, nr. 8871/22.09.2023, comunicatului de presă oferit de către Institutul Național de Statistică și prevederile art. 37 alin 2 din OUG 109/2011 actualizată, se decide majorarea indemnizațiilor fixe ale Consiliului de Administrație la 3 câștiguri salariale medii brute lunare pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate la nivel de clasă conform clasificației activităților din economia națională comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii”, se arată în decizia AGA.

Asta înseamnă 3 x 6.095,92 lei/lună, respectiv 18.285 lei brut/ 9.142 net – aproape 2000 de euro.

Cine este în CA-ul companiei:

  • Dinu Marian Giani (președinte CA)
  • Bădulescu Ștefăniță Alexandru
  • Ștefan Vlad
  • Vintilă Constantin Răzvan
  • Gheorghiu Andreea Mihaela
  • Prodeus Ileana Mihaela
  • Pavel Ana Maria

Acest Consiliu de Administrație a fost numit pe 23 septembrie 2023, pe o perioadă de 5 luni, până pe 23.02.2024.

În 2023 compania Amenajare Edilitară si Salubrizare a avut un buget realizat de 123 milioane lei, 1,8 milioane lei personal cu contracte de mandat (CA).

În 2024, bugetul propus este de 70 milioane, din care cheltuielile cu personalul cu contracte de mandat (CA) -2,65 milioane lei.

Ce indemnizații primesc membri CA-ului de la Salubrizare Sector 5

Societatea a fost înființată în 2019 de primarul Daniel Florea pentru a prelua serviciul de salubrizare.

Nu știm cine este în Consiliul de Administrație, nici cât câștigă, deoarece site-ul companiei nu funcționează.

Potrivit informațiilor obținute de Hotnews.ro, în ianuarie 2023 valoarea indemnizațiilor a fost de 4.939 lei, în februarie-aprilie 2023 – 5.406 lei, în perioada mai-octombrie 2023 – 5.665 lei, iar din noiembrie 2023 a crescut la 9.036 lei net.

Societatea a avut în 2023 un buget de 145 milioane lei, din care două milioane lei au fost prevăzuți pentru cheltuielile cu contractele de mandat (CA).

În 2024, bugetul propus este de 161 milioane lei, din care 2,3 milioane lei cheltuielile cu personal cu contract de mandat (CA).

Economatul, în insolvență

Magazinele Economat au fost înființate de fostul primar Marian Vanghelie cu scopul declarat de a oferi celor nevoiași un preț mai bun la alimente și produse de bază. După neregulile descoperite de Curtea de Conturi și problemele financiare avute, firma a fost băgată în 2021 în insolvență. Și așa a rămas de atunci. Pe durata insolvenței este administrată de un administrator judiciar și un administrator special. Cu cât sunt remunerați, nu este trecut pe site.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro