Sari direct la conținut

EXCLUSIV Ministerul Educației a publicat aproximativ 1.300 de teze de doctorat/ Monica Anisie: "Vor fi publicate toate tezele de doctorat" – UPDATE

HotNews.ro
Ministerul Educatiei, Foto: edu.ro
Ministerul Educatiei, Foto: edu.ro

​​Ministerul Educației a publica astăzi o parte din tezele de doctorat. Este vorba despre 1.320 de teze pe care universitățile le-au încărcat pe o platformă specială, care a devenit activă pe portalul Registrului Educațional Integrat, administrat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI).

UPDATE 14.20 Platforma a devenit activă, fiind publicate 1.320 de teze de doctorat

Informația despre publicarea tezelor de doctorat a fost furnizată de HotNews.ro miercuri dimineață.

  • Tezele de doctorat vor fi publicate pe o platformă specială, susținută de portalul Registrului Educațional Integrat
  • Fiecare universitate care are școală doctorală are contul ei pe această platformă
  • 23 martie este ultima zi în care absolvenții de doctorat pot transmite refuzul publicării tezei

Sursele universitare contactate de HotNews au spus că vor fi publicate tezele de doctorat din anii 2016, 2017 și cele susținute până în martie 2018.

Informația a fost confirmată pentru HotNews de ministrul interimar al Educației, Monica Anisie. ”Pe măsură ce primim acordurile de la universități vor fi publicate toate tezele de doctorat”, a declarat pentru HotNews Monica Anisie.

Tezele doctorale care au fost publicate în urmă cu doi ani vor fi publicate de drept, așa cum prevede Hotărârea nr. 134/2016 pentru modificarea și completarea Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011.

Legea prevede că, după expirarea termenului de grație de 24 de luni pentru realizarea publicării, în cazul în care nu a fost primită nicio notificare de refuz din partea absolventului de doctorat cu privire la publicarea distinctă a tezei, atunci aceasta poate fi publicată.

Universitățile au dat anunț pe site-urile proprii că doctorii care au susținut teza în ultimele 24 de luni trebuie să trimită notificare de refuz de publicare a tezei până pe 23 martie. În cazul în care nu primesc acest refuz, teza lor va fi publicată automat.

Pe site-urile universităților au fost publicate modelele de declarație privind opțiunile studentului – doctorand absolvent cu referire la publicarea tezei de doctorat. Un exemplu de declarație poate fi consultat pe site-ul Universității „Babeș – Bolyai”:

DECLARAȚIE privind opțiunile studentului-doctorand absolvent cu referire la publicarea tezei de doctorat

Adrian Curaj, directorul UEFISCDI: Suntem pregătiți de 3-4 zile să publicăm tezele de doctorat

Pe de altă parte, Adrian Curaj, director general la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), a declarat pentru HotNews că platforma cu tezele de doctorat este gata de publicare, dar decizia finală o ia Ministerul Educației.

”Noi suntem pregătiți de 3-4 zile să dăm drumul la platforma cu tezele de doctorat și vor putea fi vizibile cele validate de universități. Fiecare universitate are contul ei pe această platformă. Sunt cam 1400 de teze în prima fază. Și m-am uitat și nu e nicio teză blocată până acum”, a declarat Adrian Curaj, care în 2016, pe când era ministru, a dat Hotărârea nr. 134/2016 pentru modificarea și completarea Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 681/2011, prin care se decidea publicarea tezelor de doctorat.

Pe 12 februarie 2020, Monica Anisie declara la Realitatea Plus că peste 7.000 de teze de doctorat vor fi făcute publice, în curând, de Ministerul Educației.

„La acest moment, sunt 55 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat, patru sunt instituții particulare, una este Academia Română. Sunt 214 școli doctorale și trebuie să va spun că sunt peste 400 de domenii de doctorat în România, la acest moment. Iar în ceea ce privește numărul de programe de studii, sunt peste 21.000 de programe, dar trebuie să fac precizarea aici că fiecare student reprezintă un program de doctorat, deci avem peste 21.000. Legea Educației Naționale prevede foarte clar că aceste teze de doctorat sunt publice, ca atare, trebuie să pun în aplicare. Iată a venit cred momentul să punem în aplicare și această prevedere a legii. Am solicitat unității executive de la nivelul ministerului – UEFISCDI, cum este cunoscută în spațiul public – să începem să facem publice aceste teze de doctorat”, a spus Monica Anisie, la Realitatea Plus.

Scandaluri sonore de plagiat în tezele de doctorat

Decizia publicării tezelor de doctorat vine în contextul în care în ultimii ani au existat mai multe scandaluri legate de teze de doctorat plagiate. Ultimul mare scandal este cel legat de teza de doctorat a lui Bogdan Licu, actualul procuror general, după cum Hotnews a publicat în urmă cu patru ani.

De altfel,în luna ianuarie, Bogdan Licu a declarat despre acuzațiile de plagiat în lucrarea de doctorat că ”da, recunosc, am realizat o teză cu unele erori, este cel mai mare regret al meu, dar nu pot admite să fiu țap ispășitor”.

Bogdan Licu l-a avut drept coordonator pe Gabriel Oprea, acuzat la rândul lui de plagiat. Multe din cazurile de plagiat au fost coordonate chiar de Oprea, care a rămas la rândul lui fără titlul de doctor după ce Ministerul Educației i-a retras titlul de doctor pentru plagiat.

Multe teze de doctorat plagiate au fost susținute de absolvenții de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” a SRI.

Anul trecut în martie, unui număr de 16 persoane care au obţinut titlul de doctor la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”a SRI le-a fost retras titlul de doctor. Printre acestea fiind și fiica și ginerele lui Gabriel Oprea, Tudor Marius Alexandru şi Oprea Ana Maria, dar şi Adela Loredana Popescu, fost secretară a fostului ministru de Interne.

Pe de altă parte, în urmă cu o săptămână, Ministerul Educației a dat ordinul publicat în Monitorul Oficial prin care studenții la licență, master și postuniversitar care se pregătesc pentru SRI nu vor mai fi înregistrați în Registrul Matricol Unic al Universităților din România.

Un alt caz de plagiat este al fostului ministru al Sănătății, Florian Bodog, care anul trecut a rămas fără titlul de științific de doctor în Management după ce Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a validat rezoluția de retragere a titlului cu unanimitate de voturi.

Citiți și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro