Exercițiu NATO în spațiul aerian al României. Peste 20 de aeronave vor simula „scoaterea din luptă a apărării aeriene a unui potențial adversar”
Peste 20 de aeronave din șapte state membre ale NATO, precum și sisteme de supraveghere aeriană și apărare cu baza la sol participă joi, 28 iulie, în spațiul aerian al României, la un exercițiu comun de vigilență întărită (enhanced Vigilance Activities – eVA) condus de Comandamentul Aerian Aliat (NATO AIRCOM) din Germania, transmite Ministerul Apărării.
„În cadrul exercițiului, organizat în conformitate cu legislația și standardele internaționale în vigoare, aeronave de luptă, de realimentare în aer și de avertizare timpurie, dirijate de controlori în zona finală de atac integrat (Joint Terminal Attack Controllers – JTAC), vor simula scoaterea din luptă a apărării aeriene a unui potențial adversar”, notează ministerul.
Scopul exercițiului este de a demonstra capacitatea NATO de planificare, coordonare și executare a unei misiuni complexe, multinaționale de securizare a spațiul aerian al Alianței în situația oricărui tip de amenințări sau atac asupra teritoriului aliat, potrivit sursei amintite.
Pe timpul desfășurării exercițiului, aeronave de luptă românești și aliate vor zbura la joasă înălțime, între orele 13.00-14.00, în zona localităților Mihail Kogălniceanu și Capu Midia din județul Constanța.
„Ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, NATO și-a crescut, în mod semnificativ, capacitatea de apărare și descurajare, inclusiv prin întărirea prezenței pe flancul estic, prin dislocarea de forțe și mijloace aliate suplimentare în toate mediile (terestru, aerian și maritim), în vederea asigurării apărării teritoriului Alianței împotriva oricărui tip de amenințări”, transmite MApN.