Există persoane care apar în viața ta fără motiv, dar și persoane care ți-o schimbă cu totul

Stăteam în garsoniera de pe Arghezi de vreun an deja când m-au trezit niște zgomote puternice de la etajul superior – cineva bătea într-o ușă și striga „Deschide!” pe un ton agresiv, care zguduia liniștea blocului. Pianina mea era așezată în colțul camerei, unde umbrele cuierului făceau un joc de coarne pe perete. Auzeam bubuiturile și-mi dădeam seama că mă speriau multe lucruri legate de viitorul meu—un viitor despre care primisem suficiente red flags deja, cât să mă scald în incertitudine. 

*

Nu mai fusesem niciodată în partea aia de Ardeal și nici nu mă așteptam ca o astfel de situație să mă ducă acolo. Când am ajuns prima dată în gara din orașul lui, era iarnă, mirosea a lemne arse și aveam impresia că timpul are altă valență. Mi se părea că îmi luase o eternitate să ajung și o să-mi ia încă una să mă întorc. El a fost prima persoană pentru care făceam un astfel de efort – un trip de aproape 400 km și un revelion cu prietenii și familia lui pentru care eram un străin “sudist” cu accent dubios. Simțeam că impulsul ăsta de a merge acolo era un fel de recunoștință pentru faptul că el venise la București să ne cunoaștem după câteva conversații și apeluri video. 

Mă atrăgea extrem de mult faptul că riscase un drum așa de lung ca să se întâlnească cu mine, un străin, în perioada în care se ridicaseră toate restricțiile pandemiei. Citisem un articol în care un psiholog german spunea că modul în care privim relațiile a fost afectat de pandemie – relațiile căpătau un rol de contenție pentru ceea ce a strâmbat în noi perioada de izolare. Aveam nevoie de un punct de reper; stătusem extraordinar de mult timp singur într-o garsonieră, iar ideea de a avea un mic thrill cu această nouă apariție a lui îmi dădea o speranță că lumea își revine la normal. 

Doar că lucrurile intense nu durează mult. Pe lângă faptul că mă furaseră trăsăturile lui bold și dark și umorul extrem de similar, nu am mai vorbit despre ce se construiește între noi. Totul se petrecuse foarte rapid și devenise brusc o obișnuință, un reflex de a face lucrurile. Eram constant pe FaceTime și asta aproape că îmi paraliza orice altă activitate. Uneori, imaginea chipului său pe ecranul telefonului mă cerceta, scana şi suspecta de fiecare dată când ceva nu făcea sens pentru el:

– De ce nu ai răspuns mai devreme? a spus pe o voce calmă ce trăda, în mod evident, că e iritat.

– Pentru că făceam curățenie, nu aveam mâini libere.

– Și chiar așa mult ți-a luat să faci curat?

Tonul lui devenea sarcastic, lucru ce mă exaspera. Părea că știe exact pe ce butoane să apese.

– Nu crezi că exagerezi? Am vorbit acum o oră.

A închis brusc. Văzusem, mai de mult, o memă cu inimoare roșii care deveneau stegulețe roșii atunci când îți puneai ochelarii.

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Cristian Radu

Parteneriat media