​Exportul paralel de medicamente: locul unde se opreste dragostea de tara a PSDragnea?

E legal, dar e imoral. Categoric este unul din motivele pentru care multe medicamente importante sunt tot mai greu de găsit în farmaciile din România. Este una din acele situații în care apărarea interesului României este o datorie. Pe de altă parte este o temă foarte complicată și puțin transparentă, motiv pentru care este foarte expusă manipulărilor și demagogilor politici. În plus, în joc sunt sute de milioane de euro.

În România, ca în majoritatea celorlalte țări europene, prețurile la medicamentele care se prescriu pe rețetă nu sunt libere, sunt reglementate de stat. Spre deosebire de multe alte țări europene, România are prevăzut, prin lege, cele mai mici prețuri la medicamente dintr-un lot de alte 12 țări europene (Bulgaria, Lituania sau Slovacia printre ele). Asta duce la diferențe uneori considerabile între prețul unui medicament vândut în România și prețul aceluiași medicament vândut în Germania. Ceea ce e firesc. Există însă o regulă sfântă a Uniunii Europene: libera circulație a mărfurilor pe tot teritoriul UE. Doar că în acest caz, această regulă e pentru unii mumă și pentru noi ciumă.

Exemplu simplificat: o companie de distribuție de medicamente cu activitate în România cumpără o cutie dintr-un medicament cu 10 lei. Producătorul acelei cutii nu are voie să i-o vândă mai scump, asta spune legea. Distribuitorul respectiv ar trebui să transporte cutia respectivă la farmacia de la colț și, după ce și-a adăugat 1 leu adaosul maxim permis tot prin lege, să o lase farmacistului care vinde cutia pacientului român. Doar că distribuitorul mai are altă opțiune: să transporte cutia respectivă într-o farmacie din Germania, unde prețul maxim permis nu este 10 lei, ci 100 de euro. La o diferență de preț atât de mare, distribuitorul poate lăsa din preț suficient de mult încât să spulbere competiția de acolo și să facă în continuare profit gras. Cumpără în România cu 3 euro și vinde în Germania cu 60 de euro. O afacere de vis.

Sigur că în farmacii nu mai ajung cantități suficiente de medicamente pentru pacientul român. Pentru că medicamentele nu sunt ca pufuleții, fabricile își fac planuri de producție pentru fiecare țară în funcție de numărul estimat de bolnavi din acea țară. Și atunci când știu că o parte din medicamentele trimise în România nu ajung în farmaciile românești, ci în cele germane, producătorii încep să limiteze cantitatea de medicamente trimisă la noi.

Acesta este exportul paralel de medicamente (descrierea este cât se poate de simplificată, fenomenul fiind complex). Zeci și zeci de mii de cutii destinate pacientului român ies în fiecare lună din România: printre ele se numără unele din cele mai utilizate medicamente de către cardiaci, unele din cele mai utilizate medicamente în psihiatrie, în astm sau în diabet. Zeci și zeci de mii de astfel de cutii ies lunar din România: legal, dar profund imoral.

Cine câștigă din asta? Printre cei mai mari exportatori paraleli din România se numără distribuitori mari de medicamente (Farmexpert este un exemplu despre care a scris Cătălin Tolontan), dar și distribuitori mai puțin cunoscuți, deținuți de persoane complet absente din spațiul public. Pe de altă parte, situația este cunoscută la nivelul instituțiilor statului și e greu de crezut că actualului premier, a cărui soție a deținut farmacii, nu i-a fost explicat în detaliu mecanismul.

Se poate face ceva pentru stăvilirea acestui export paralel? Dacă se vrea, cu siguranță. Autoritățile pot bloca exportul paralel dintr-un anumit medicament dacă pot demonstra că acesta lipsește din farmacii. În prezența acestei justificări, Comisia Europeană nu poate amenda statul respectiv pe motiv că nu permite libera circulație a mărfurilor.

În legea românească a fost plantat mugurele acestei soluții cu mulți ani în urmă, când s-a precizat în lege că producătorii și distribuitorii de medicamente sunt obligați să asigure populației necesarul de medicamente. Doar că, până anul trecut – 2016, niciun guvern nu a binevoit să definească acest necesar, să spună exact cât înseamnă asta, blocând practic orice inițiativă de stăvilire a exportului paralel. Ca peticire, apăruse la un moment dat o listă provizorie cu medicamente suspendate la export, dar pe care medicamentele intrau sau ieșeau fără niciun fel de criteriu, la bunul plac al politicienilor.

În toamna anului trecut, definițiile și mecanismele de monitorizare necesare pentru stăvilirea exporturilor paralele au fost incluse în două ordine ale Ministerului Sănătății. Unul a și fost publicat în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare, celălalt a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătății urmând a fi semnat de următorul ministru, deoarece mandatul guvernului Cioloș expirase. Au trecut 2 luni de atunci și niciun semn dinspre actualul guvern până ieri, când ministrul Florian Bodog a declarat că acest document, pe care domnia sa îl găsise deja publicat la secțiunea dezbateri, “se află în momentul de față în lucru“. Să sperăm că domnul Bodog are intenții oneste și ține respectivul ordin la sertar din dorința de a-l îmbunătăți, nu de a-l amâna. Vom vedea.

Intrarea în vigoare a acestor ordine de ministru este esențială în contextul dorinței guvernului PSDragnea de a reduce brusc cu 35% prețul unei anumite categorii de medicamente: medicamentele originale ieșite de sub patent. Dorința guvernanților de a scădea prețurile la medicamente este firească (și guvernul Cioloș a făcut-o, dar nu brusc ci în trepte). Dar în lipsa celor două ordine care să stăvilească exportul paralel, reducerea bruscă a prețurilor medicamentelor originale ieșite de sub patent va fi o bomboană foarte dulce pentru distribuitorii care fac export paralel. Brusc, profitul lor, deja gras, se va îngrășa și mai mult: cam cu 35%.

Acum vedem în toată splendoarea sa naționalismul deșănțat practicat de Liviu Dragnea. De luni de zile clamează că luptă pentru țară, pentru români și împotriva intereselor străine. Doar că această luptă se oprește sau devine lentă când apar profituri foarte grase în joc. Deși exportul paralel este un fenomen larg răspândit, prin care medicamentele românilor ajung în alte țări (și) spre câștigul unor companii obscure, Liviu Dragnea nu s-a pronunțat niciodată răspicat împotriva exporturilor paralele. Nu a făcut presiuni pe miniștrii săi și nici nu s-a grăbit să aprobe legile (deja scrise) care ar stăvili acest fenomen.

Acum vedem diferența clară dintre patriotism și naționalism. E diferența între a-ți pune aptitudinile în slujba țării sau a te sluji de țară pentru folosul tău.

PS. Cum am făcut-o și cu alte ocazii, subliniez că nici eu, niciun alt membru al familiei mele, nu a primit vreodată vreun ban de la industria farmaceutică.