Sari direct la conținut

Expozitia "Artisti la Muzeu" deschisa din 24 februarie la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici

HotNews.ro
Expozitia "Artisti la Muzeu", Foto: Afis
Expozitia "Artisti la Muzeu", Foto: Afis

Muzeul Municipiului București vă invită să vizitați, începând cu data de 24 februarie 2021, expoziția „Artiști la Muzeu” (Ediția a II-a), care va fi deschisă la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici.

Misiunea pe care o au muzeografii și restauratorii este aceea de a proteja și pune în valoare obiectele de patrimoniu. În paralel însă cu această responsabilitate, unii dintre ei își construiesc propriul univers artistic. Găzduită de Sala de conferințe a Muzeului Dr. Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici, nr. 1), expoziția intitulată „Artiști la Muzeu” continuă demersul inițiat de Muzeul Municipiului București în anul 2016 și oferă publicului interesat de artă contemporană ocazia să descopere dintr-o altă perspectivă activitatea unor astfel de specialiști. Această nouă expoziţie de grup este organizată cu participarea artiștilor Dinu Mihai Fălcoianu, Aida Simona Grigore, Rodica Ion, Nazen Ștefania Peligrad, Cristina Vasiliu, Marilena Murariu și Vasile Dobre.

Sunt expuse publicului picturi și tapiserii care abordează teme de actualitate – de la chipuri care ne privesc cu candoare la personaje misterioase, ființe ludice, compoziții amețitoare, geometrii secrete, până la abordări satirice și reprezentări auctoriale.

Dinu Mihai Fălcoianu a expus în țară și străinătate. Amintim expoziția personală organizată în 2019 la Fundația Casa Storck din București. Despre Dinu Mihai Fălcoianu, Raluca Olga Dumitru sublinia: „Deși conțin ipostaze diverse, concentrate în jurul formei geometrice a pătratului, lucrările lui Fălcoianu degajă același tip de stare, a unui univers tactil, echilibrat și seren, realizat prin conceptualizarea imaginii”.

Aida Simona Grigore a participat la expoziții de grup, printre cele mai recente numărându-se, în 2020, expoziția „Împărăția Cerurilor”, organizată la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” de Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România și, în 2019, Anuala de Artă Religioasă și Restaurare – Duminica Floriilor, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Aida Simona Grigore se află la prima participare la expoziția „Artiști la Muzeu”.

Rodica Ion a prezentat lucrările sale în expoziții personale și de grup, în țară și străinătate. Despre picturile monumentale pe care le realizează, Mariana Dan remarca: „Procedeul artistic al Rodicăi Ion presupune o perfectă concordanță între tensiunea artistică și sugestie, între ce vrea să spună și ce spune, așa încât fiecare pensulă pe care o pune nu numai controlează, ci și reprezintă expresia plastică foarte precisă a situației date, a intenției, a stării”.

Nazen Ștefania Peligrad a participat la expoziții de grup și a organizat expoziții personale, printre care „Nostalgii”, deschisă la Muzeul de Artă „Vasile Grigore” – pictor și colecționar în 2018. Radu Negrescu-Suțu scria despre lucrările ei: „Indiferent de tematică, fie portrete, autoportrete, copii, ochi, copaci, flori sau vitralii, Nazen Peligrad reușește să transmită, cu cutezanța talentului său, Emoția, cea cromatică sau cea a misterului”.

Cristina Vasiliu colaborează pentru prima dată în cadrul proiectului expozițional „Artiști la Muzeu”. Ea mărturisește: „Cred că o epocă este reflectată în artă, iar artistul este asumat spiritului epocii sale. (…) În seria Paradox, picturile sunt metafore ale unui realism magic, prin care mă definesc ca artist și individ”.

Marilena Murariu prezintă trei dintre lucrările care au făcut parte din expoziția-pamflet Despre Elena în general (2011). Construite în jurul Elenei Ceaușescu, picturile din această serie au punctat o nouă etapă în destinul artistei, de activism asumat, ironic și satiric. Marilena Murariu se află la prima participare la expoziția „Artiști la Muzeu”.

Vasile Dobre și-a prezentat creațiile în expoziţii personale, de grup şi saloane începând cu anul 1981. Corneliu Ostahie declara: „Tapiseriile sale au o forță bine temperată, dedusă din menirea lor primordială: aceea de a umaniza și de a încălzi spațiile interioare, fie că e vorba de un microunivers domestic sau de un ambient cu valențe publice”.

Muzeul Municipiului București invită iubitorii de artă contemporană să descopere expoziția „Artiști la Muzeu” în perioada 24 februarie – 30 mai 2021. Expoziția este recomandată vizitatorilor cu vârsta de peste 18 ani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro