Extaz utopic si catastrofe politice: Despre “Diavolul in Istorie”
Cum au ajuns comunismul si fascismul sa recurga la metode similare ori chiar identice? Care au fost originile afinitatilor dintre doua sisteme si doua ideologii altminteri situate la capetele opuse ale spectrului politicii moderne? Ce le-a unit si ce le-a despartit? Cum putem explica longevitatea spectaculoasa si atat de costisitoare uman a comunismului? De ce au actionat atat comunismul cat si fascismul in chip genocidar? Cum si de ce s-a produsfascizarea comunismuluiin ultima perioada a vietii lui Stalin? Sunt viciile capitalismului, atatea cate sunt, comparabile cu crimele absolute comise de monstrii totalitari in ceea ce istoricul Robert Gellately a numit “era catastrofelor sociale”? Tot atatea intrebari la care incerc sa raspund in cartea mea “The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (University of California Press, 2012).
Este vorba de interogatii legitime la care au oferit raspunsuri originale cei trei mari intelectuali carora le-am dedicat cartea: istoricul Tony Judt, filosoful Leszek Kolakowski si politologul Robert C. Tucker. Am scris despre toti trei chiar aici, pe “Contributors”. Plecati dintre noi, ei raman prezenti prin ideile care continua sa ne inspire. Intre acestea,prezenta Diavolului in Istorie.
Plecand de la ideile lor si intrand in dialog cu alti remarcabili ganditori, am propus o interpretare personala care accentueaza rolul ideologiei in ceea ce altminteri poate parea absurd, irational si chiar dement. Tiraniile totalitare au fost expresia hubrisului ideologic, a unei pretentii de infailibilitate epistemica fara precedent in lumea moderna. Intreaga traditie a rationalismului si a scepticismului a fost abolita in numele celebrarii totalitatii istorice, fie aceasta numitaclasasaurasa. Extazul revolutionar al mesianismelor carismatice, al profetismului istorist, s-a substituit oricarei indoieli. “Fuhrerul este Adevarul”, spuneau nazistii. “Ducele este Adevarul”, scandau fascistii italieni. “Partidul este Adevarul”, decretau bolsevicii. In numele acestei credinte absolute, al acesteifebre milenariste, militanti erau gata sa se auto-flageleze, sa se tarasca in noroi, sa comita orice crima. “Dati-mi o organizatie revolutionara si voi rasturna lumea”, proclamase Lenin in 1902, pe urmele fanaticului conspirator Piotr Verhovenski, personajul lui Dostoievski din “Demonii”. Mussolini si Hitler au auzit indemnul, la randul lor.
Nu exista adevar in afara comunitatii sectare a Partidului. “Right or wrong, it’s my Party”, spunea Trotki. Daca Partidul imi va cere sa spun ca albul este negru si negrul este alb, o voi face fara sovaire”, afirma vechiul bolsevic Iuri Piatakov, unul dintre favoritii lui Lenin, mentionat in “Testamentul” politic al parintelui fondator, condamnat la moarte si executat in urma celui de-al doilea proces-spectacol de la Moscova, in 1937. Iar Partidul insemna Lenin, apoi Stalin. La fel in China maoista, la fel in Cehoslovacia lui Klement Gottwald, la fel in Albania lui Enver Hoxha, la fel in Ungaria lui Matyas Rakosi, la fel in Corea de Nord ori in Romania lui Dej si Ceausescu.
In saptamanalul “Times Higher Education” (13 septembrie 2012), istoricul Richard Overy, autorul celebrei carti “Dictators: Hitler’s Germany, Stalin’s Russia” (Norton, 2004), insista asupra relatiei dintre intentiile utopice si concretizarile demonice ale nesabuitelor proiecte de reconstructie nu doar a societatii si economiei, ci chiar a conditiei umane:
Tismaneanu reflects as a political philosopher, rather than a historian, on what gave totalitarian regimes their terrible power in the 20th century to do so much evil in the name of revolutionary or racial justice. His real concern is to examine what he calls the “maximalist utopian aspirations” expressed by communist and fascist regimes in Europe to try to understand how it is that systems that set out with a utopian agenda – world revolution or national rebirth – end up constructing murderous dystopias. There is a consensus in the Western world that these were “delusional visions”, as Tismaneanu calls them, but both European communism and fascism have died as mainstream political forces, making it easier to see them as deluded. The core of this perceptive and intelligent analysis is addressed to the more troubling question of how they were possible at all.
http://www.timeshighereducation.co.uk/story.asp?storycode=421100
In publicatia “The Daily Beast”,the online homea saptamanalului “Newsweek”, a aparut pe 28 septembrie o pasionata si pasionanta recenzie de J. P. O’Malley la cartea mea.
How did two seemingly opposite ideologies—one on the extreme left, the other on the extreme right—end up perpetrating such similar atrocities? Vladimir Tismaneanu gives his answer in a new book.
Profesorul Timothy Snyder, autorul cartii “Bloodlands”, a scris despre “The Devil in History” aceste cuvinte tiparite pe coperta:
“’Diavolul în istorie’ este o lucrare foarte importantă de istorie intelectuală, care ia în discuţie o problemă fundamentală a secolului XX și reprezintă o cunoaştere vastă şi ecumenică și o experiență personală bine înţeleasă. Ea are momente de neîndoielnică strălucire.”
Profesorul Daniel Chirot, autorul volumului “Modern Tyrants”, scrie:
“’Diavolul în istorie” este un extins eseu asupra originilor intelectuale, crimelor și eșecurilor celor mai rele tipuri de regimuri totalitare ale secolului douăzeci, fascismul și comunismul. Există puțini universitari atât de familiarizați cu acest material, sau capabili să-l explice atât de bine ca Vladimir Tismăneanu, care oferă o bună explicaţie a cauzei pentru care idealurile utopice menite să depășească relele capitalismului, ale democrației burgheze, au dat greş atât de spectaculos și au produs un rău atât de masiv.”
Iata prezentarea facuta cartii de catre University of California Press:
“’Diavolul în istorie’ este o analiză incitantă a relației dintre comunism și fascism. Reflectând experiențele personale ale autorului în cadrul totalitarismului comunist, aceasta este o carte despre patimi politice, radicalism, idealuri utopice, și consecințele lor catastrofale în experimentele de inginerie socială ale secolului douăzeci. Vladimir Tismăneanu compară strălucit comunismul și fascismul ca sisteme ale totalitarismului politic, aflate în competiţie, uneori suprapunându-se, și uneori, izbitor de asemănătoare. El examinează recursul inerent la ideologie al acestor mișcări politice radicale, revoluționare, viziunile mântuirii și revoluției pe care le-au urmat, valoarea și tipurile de carismă ale liderilor din cadrul acestor mișcări politice, locul violenței în aceste sisteme, precum și moştenirea lor în politica contemporană.
Autorul discută gânditori care au dat formă înțelegerii contemporane a mișcărilor totalitare – oameni ca Hannah Arendt, Raymond Aron, Isaiah Berlin , Albert Camus, François Furet, Tony Judt, Ian Kershaw, Leszek Kolakowski, Richard Pipes, și Robert C. Tucker. În aceeaşi măsură, este o analiză teoretică filosofiilor practice ale marxism-leninismului și fascismului, precum şi o biografie politică a unor figuri individuale, această carte se referă la întruparea unor principii diabolic-nihiliste ale subjugării și condiționării umane în numele unor ţeluri pretins pure și purificatoare. În cele din urmă, autorul susține că nici un angajament ideologic, indiferent cât de atrăgător, nu ar trebui să prevaleze asupra vreodată asupra sanctitatii vieții umane. El ajunge la concluzia că nici un partid, mișcare, sau lider nu are dreptul de a dicta adepţilor săi să renunțe la facultățile lor critice și să îmbrățișeze o viziune delirantă pseudo-miraculoasă, mistic autocentrată, a fericirii obligatorii.”
INTERVIURILE HotNews.ro