„Facem târguri și evenimente câmpenești care nu ajută cu nimic”, spune directorul unuia dintre cele mai importante muzee din țară / De la ce instituții crede că trebuie „să se taie în carne vie”

Ciprian Ștefan, directorul Muzeului ASTRA din Sibiu, vorbește, într-un interviu acordat HotNews, despre felul în care măsurile de austeritate afectează cultura și spune că „n-ar trebui să vorbim despre tăieri de posturi sau de bugete, pentru că oricum funcționăm sub limite”. El susține, în același timp, că și cei din domeniul cultural trebuie însă să fie mai creativi și să se concentreze pe calitate, nu pe cantitate. 

Directorul de muzeu atrage atenția asupra potențialului turismului cultural rural de a deveni un motor important pentru economia României. Acest lucru ar fi posibil, crede el, dacă Ministerul Culturii ar accelera liniile de finanțare existente pentru proiecte. 

Acesta dă exemplul muzeului pe care îl conduce, care a accesat constatat finanțări nerambursabile externe sau locale și fonduri oferite de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), astfel încât să nu mai depindă în totalitate de minister. „Mă uit la mine în curte, instituție de cultură fără scop lucrativ, și am în jur de 40% din buget prin autofinanțare”, declară Ciprian Ștefan. 

Ciprian Ștefan spune că modelul implementat la ASTRA poate fi replicat și în alte instituții de cultură din mediul rural, care sunt obișnuite să organizeze doar „târguri populare”

Ciprian Ștefan este un promotor al turismului rural și prin muzeul ASTRA de la Sibiu vrea să arate că doar consolidând o breaslă de specialiști în restaurare și muzee – patrimoniul poate fi pus în valoare cu folos.

Pe lângă activitatea sa de la Muzeul ASTRA, Ciprian Ștefan a ocupat de-a lungul carierei sale câteva funcții-cheie: a fost consilier al Ralucăi Turcan în perioada în care aceasta ocupa funcția de ministru al Culturii și este, de asemenea, director al AFCN.

„Trebuie să fim creativi”

– Cum credeți dvs. că poate sectorul cultural să se reinventeze, când trăiește la limita subzistenței? Cum să genereze impact?
– Noi, cei din sectorul cultural, ar trebui să fim creativi. Trebuie să ne reinventăm pur și simplu, dar avem nevoie și de sprijin. Trebuie schimbată, cumva, și ordonanța asta a managementului, să avem mai mulți indicatori calitativi, iar cantitativi să fie bine justificați. 

În momentul de față, prea multe evaluări se fac pe partea de indicatori cantitativi: câte expoziții am făcut, nu ce impact a avut expoziția în comunitate. 

Cultura este cel mai bun ambasador al României, cred eu, în momentul de față. Nu trebuie să ne obișnuim cu bani primiți de la bugetul de stat, așa să stăm cu mâna întinsă la sfânta autoritate.

„Aveam un Pleșu, aveam un Caramitru”

– Dumneavoastră ați avut și încă aveți niște funcții cheie, dată fiind poziția dvs. Nu v-a fost ușor să înaintați niște propuneri, să aduceți schimbările dorite?
– O să-mi fie foarte ușor când o să am eu o funcție de decizie. Noi, oamenii din cultură, trebuie să ne asumăm și partea politică și în același timp, să obținem niște funcții cheie în zona de decizie, pentru că altfel nu putem. 

În urmă cu câțiva ani aveam un Pleșu, aveam un Caramitru, vorbesc de perioadele foarte bune, nu analizez ultimele perioade, da? Da, aveam un Bucur, aveam un Răzvan Theodorescu, aveam niște oameni care la momentul respectiv au fost foarte influenți și au decis bine la vremea respectivă pentru sectorul cultural din România. 

Gândiți-vă că noi, în cultura din România, în muzee și în patrimoniu, funcționăm încă după legi făcute în anii 1994- 2000. Avem un Cod al Patrimoniului, care în momentul de față este undeva pe la noi la minister, se discută despre el să fie modificat. În forma în care a fost el conceput în anii trecuți nu era o formă rea, era o formă bună…, bine, poate fi îmbunătățită. Deci de asta, eu cred că noi trebuie să ne asumăm un pic mai mult și la un moment dat să facem acest pas. 

Comunicarea cu ministrul Culturii

– Cum simțiți comunicarea cu Ministerul Culturii în perioada asta?
– Am fost și apelat de domnul ministru să fiu într-un grup de lucru. Deocamdată există o comunicare, dar trebuie să avem grijă la ceea ce se întâmplă în viitor în Ministerul Culturii, pentru că, din punctul meu de vedere, în momentul de față, în cultură n-ar trebui să vorbim de reorganizări, n-ar trebui să vorbim despre niște tăieri de posturi sau de bugete, pentru că oricum funcționăm sub limite. 

Mă uit la mine în curte, instituție de cultură fără scop lucrativ, și am în jur de 40% din buget prin autofinanțare. Încep să mă întreb de unde a pornit reforma, de la cei care se străduiesc și fac performanță? Sau de acolo unde nu se întâmplă performanță, ci doar consum? Acolo trebuie tăiat în carne vie, fără niciun fel de discuții

– Credeți că restauratorii sau muzeografii vor dori să se implice în turism cultural sau să refacă muzee în sate, dacă fondurile sunt atât de limitate, iar sporurile și banii cu care erau plătiți sunt mai puțini? Adică ce încurajare au ei să depună energie în astfel de proiecte?
– Dacă avem instrumente de finanțare, dacă Guvernul înțelege că aceste instrumente sunt necesare pentru o proiecție pe termen mediu și lung, când vorbim de dezvoltare prin cultură, prin instrumentele de finanțare oamenii pot fi și remunerați. Le mai dai ceva la salariu și devine o motivație în plus pentru ei, pentru că de motivații profesionale sunt sătui. 

Dacă avem instrumente de finanțare, în schimb, da, ei pot fi remunerați și plătiți suplimentar. Dar noi nu avem niciun fel de cadru legal să facem o motivare financiară pentru angajații din sectorul cultural, mai ales în sfera muzeelor și a bibliotecilor din România, mai ales acum.

„Târguri și evenimente câmpenești care nu ajută cu nimic”

– Cum credeți că locurile, spațiile care formează infrastructura culturală rurală se pot reinventa și pot începe să genereze și venituri proprii?
– Cea mai importantă resursă pe care o avem în sectorul cultural este resursa umană. Cum așezăm cadrul legal ca această resursă umană să poată să fie implicată, să fie corect remunerată și, în același timp, să avem garanția că patrimoniul material al României este bine conservat, restaurat și apoi pus în valoare? 

Vorbim de ruralul României. Cultura poate să genereze mai multă experiență turistică și experiență educațională decât poate orice alt sector. Noi suntem obișnuiți să facem, și o spun cu toată responsabilitatea: târguri și evenimente câmpenești care nu ajută cu nimic; unde meșterul, de exemplu, nu mai vinde cum vindea odată. De ce? Pentru că nu este curatoriat bine, pentru că el trebuie să înțeleagă că totul înseamnă o evoluție și că toți își adaptează marfa la ceea ce trăim în secolul XXI. 

– Care credeți că sunt motivele pentru care publicul consumă tot mai puțină cultură? Ținând cont de scumpirile din ultima perioadă, cultura ajunge adesea pe ultimul loc în lista priorităților. Cum interpretați acest fenomen?
– Aici e marea provocare: cum putem noi, muzeele, să demonstrăm că știm să oferim starea de bine, pentru că, până la urmă, avem nevoie și de o stare de bine.

Dacă vii trei ore în Muzeul ASTRA și pleci, trebuie să pleci fericit, să pleci ok, satisfăcut că ai reușit să consumi evenimentul respectiv.

„Facem câteodată evenimente că avem nevoie de public”

– Ce riscuri credeți că apar dacă actul cultural autentic este confundat tot mai des cu divertismentul de masă?
– Aici apare problema subfinanțării lor, pentru că de multe ori, vorbesc din nou de Muzeul ASTRA, facem câteodată evenimente că avem nevoie de public, să vină să plătească biletul de intrare ca să putem acoperi cheltuielile de funcționare și dacă mergem în direcția asta, nu o să fie bine în viitor, pentru că riscăm să ajungem ca toate evenimentele pe care le construim pe termen mediu și lung să ajungă divertisment de masă. 

Ar trebui să avem și aici o strategie. Strategia este cumva în sertarul Ministerului Culturii în momentul de față pentru cultură și o cunosc cât de cât. Nu arată rău, sincer să fiu. 

Cât am fost consilierul doamnei ministru Turcan, cât a fost ministrul Culturii, cumva am văzut-o, am citit-o și am pus niște linii pe-acolo în strategia respectivă. Fără o strategie pentru cultură, pierzi mult și în fața instrumentelor de finanțare nerambursabilă internaționale.

Cât câștigă muzeografii și restauratorii: „Să nu ne mirăm de ce unii o să plece să fie casieri la Kaufland”

– Ați pomenit de resursa umană, ce înseamnă în realitate pentru un restaurator sau muzeograf să piardă sporurile de condiții vătămătoare?
– Un muzeograf gradul 1 sau restaurator gradul 1A, un zugrav sau un restaurator au cam același salariu, ca să zic așa. La un muzeu național cu vechime maximă ajunge undeva între 3.800 și 4.200 de lei, bani în mână, după 20 și ceva de ani de muncă să nu ne mirăm de ce unii o să plece să fie casieri la Kaufland sau mai știu eu unde. Ei lucrează sâmbete, duminici și chiar dacă le dai zile libere, ziua aia liberă nu le ține de foame. S-a semnat un Contract Colectiv de Muncă, care nu e rău că s-a semnat, dar degeaba s-a semnat că noi nu avem cadru legal să putem plăti zilele de weekend.

– Muzeul ASTRA are 176 posturi ocupate: 60% specialiști, 40% personal administrativ.  Care este nivelul actual de expunere la condiții vătămătoare în muzeul dvs.?
– Nu, aici, cu sporul de condiții vătămătoare, e o capcană. De exemplu, eu aș prefera ca acest spor de condiții vătămătoare să fie inclus în viitoarea lege a salarizării, fiindcă nu ne prea ajută și apoi să se facă determinările clare pe fiecare domeniu de activitate într-un muzeu, pentru că un restaurator nu poate să ia același spor de condiții vătămătoare cu un referent sau cu un muzeograf. Nu mai există acest spor. Așa că sporul de condiții vătămătoare, dar bine ar fi să fie inclus în viitoarea lege a salarizării și apoi să se facă determinări pentru fiecare sector în parte.

– Credeți că instrumentele astea de finanțare ajută sectorul cultural să se autosustina în condițiile de austeritate?
– Păi nu știu cum să vă răspund exact la această întrebare. Acuma noi suntem conștienți că trecem printr-o perioadă dificilă. Da, dar noi, în primul rând, în sectorul cultural trebuie să comunicăm altfel ceea ce facem pentru societate. Acele instrumente de finanțare trebuie să continue și să fie încurajate. Trebuie să învățăm în sectorul public cum să accesăm finanțări nerambursabile, dar să genereze efecte în comunitate. 

Eu nu sunt interesat să mai restaurez o clădire dacă nu sunt capabil să o pun în valoare sau dacă acel proiect nu ’’cunoaște’’ alte proiecte după ce l-am finalizat. Pentru că o clădire restaurată, un muzeu restaurat dacă nu este pus în valoare și nu vine cu programe interactive devine o apăsare bugetară uriașă pentru Autoritate. Trebuie să genereze și această valoare economică, nu doar socială, culturală și educațională.