Sari direct la conținut

Fake news viral: Ucraina începe mobilizarea femeilor pe 15 iunie / Știrea, preluată inclusiv de o parte a presei din România

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images
Volodimir Zelenski, Foto: Genya Savilov / AFP / Profimedia Images

Centrul pentru Combaterea Dezinformării din Ucraina, un organism al statului ucrainean, a dezmințit informația preluată inclusiv de o parte a presei din România potrivit căreia Kievul va începe mobilizarea femeilor pentru război din data de 15 iunie.

Această știre publicată de site-ul rusesc Pravda („Adevărul”) îl citează pe Boris Rojin, un analist al Centrului de jurnalism politico-militar din Rusia, care susține că a intrat în posesia unui document ce arată că șeful Statului Major General al Ucrainei, general-locotenentul Serghei Șaptal, a ordonat centrelor de recrutare să pregătească până pe 15 iunie lista ucrainencelor ce urmează să fie înrolate în forțele armate.

Potrivit documentului prezentat de Rojin și citat de Pravda, centrelelor de recrutare ucrainene li s-ar fi ordonat să înroleze toate femeile ucrainene cu vârsta între 18 și 60 de ani până la sfârșitul lunii iunie și că acestea ar urma să fie mobilizate pentru „completarea neîntreruptă a efectivului” militar.

Aceeași știre publicată de ziarul rusesc și care nu pare să fi fost preluată de vreun canal mass-media occidental mai afirmă că administrațiilor militare și civile din Dnepropetrovsk, Kiev, Kirovograd, Nikolaev, Odesa și Harkov li s-a ordonat să organizeze centre suplimentare de cazare și instruire militară pentru femeile ce urmează să fie mobilizate.

Ucraina dezminte știrea privind mobilizarea femeilor

În mod interesant, știrea privind mobilizarea ucrainencelor a apărut la scurt timp după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins petiția privind ridicarea interdicției pentru bărbații cu vârsta între 18 și 60 de ani de a părăsi Ucraina.

De asemenea, Boris Rojin pare a fi un analist semi-obscur în Rusia iar „informația” prezentată de acesta nu pare să fi fost preluată de marile agenții de presă ale statului rus precum TASS, Interfax sau RIA Novosti. Însă ea a fost pe larg distribuită pe canale de Telegram din Rusia sau canale pro-rusești, fiind preluată inclusiv de o parte a presei din România.

Centrul pentru Combaterea Dezinformării din Ucraina, un organism din cadrul Consiliului Național de Securitate și Apărare a Țării, a reacționat față de apariția știrii, notând că propagandiștii ruși răspândesc această știre falsă despre mobilizarea femeilor, folosind o fotografie a presupusului document care ar fi fost obținut de Rojin.

„Avertisment! Fake-ul distribuit este creat pentru consumatorii ‘domestici’ și vizează crearea unor centre de instabilitate socială în anumite regiuni ale Ucrainei”, afirmă centrul ucrainean într-o postare făcută duminică pe canalul său de Telegram.

Acesta subliniază că informația nu este adevărată și că documentul este un fals, citându-l de asemenea pe Oleg Honceariuk, șeful centrului de recrutare din regiunea Cernihiv, care a declarat recent că „nu există nicio nevoie pentru a chema femeile în serviciul militar obligatoriu”.

Femeile din forțele armate ucrainene

Într-un articol publicat în luna martie, The Washington Post nota că, deși majoritatea forțelor armate ucrainene sunt alcătuite din bărbați, în jur de 32.000 de femei făceau parte din acestea pe bază de voluntariat înainte de izbucnirea războiului (aproximativ 15% din totalul forțelor armate ucrainene la momentul respectiv) și că numărul lor a crescut după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie.

Ukraîinska Pravda, „Adevărul” din Ucraina, amintește de asemenea că în luna octombrie a anului trecut ministerul ucrainean al Apărării a emis un ordin care prevede înregistrarea femeilor din peste 100 de profesii legate de specializările militare

Oficialii din domeniul Apărării de la Kiev au explicat însă că înregistrarea nu înseamnă că femeile sunt înrolate obligatoriu sau mobilizate în armată ci că acestea sunt luate în evidență pentru a estima numărul lor în cazul în care va fi nevoie de ele pentru apărarea statului.

După izbucnirea războiului și impunerea legii marțiale lista a fost actualizată și redusă, ministerul Apărării emițând un nou ordin pe 21 martie care stipulează că înregistrarea obligatorie a femeilor a căror vârstă și stare de sănătate le face apte pentru serviciul militar va începe în data de 1 octombrie a anului curent.

Ca o paranteză, amintim de asemenea că ziarul Pravda din Rusia a fost cel care scria la sfârșitul lunii aprilie că România ar putea fi prima țintă a Rusiei în cazul unor atacuri cu rachete Kalibr ale Flotei Ruse de la Marea Neagră asupra unui stat membru NATO.

Pravda.ru justifica eventualul atac prin faptul că România ar putea invada Transnistria în contextul provocărilor din regiunea separatistă a Republicii Moldova care au avut loc în luna respectivă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro