Familia Ionescu si semnatura electronica

Domnul Ionescu e patron. Are vreo 50 de ani si pana la Revolutia romana era un contabil la o firma mare de stat din Capitala. Intre Revolutia din Bucuresti si cea din Egipt, domnul Ionescu s-a dezvoltat foarte puternic. Si-a dat demisia si si-a facut o firma de contabilitate cu vreo 20 de angajati care se ocupa de tot ce inseamna relatia cu Fiscul a catorva firme din tara. Are drept clienti si vreo 10 exportatori care acum stau cu morcovul varat (conform Planului de conturi) in “Conturi in banci” pentru ca au apucat sa livreze marfuri in Egipt si inca nu si-au incasat banii. Dar asta e o alta mancare de peste.

Domnul Ionescu a aflat si el de curand din media ca toti romanii intreprinzatori trebuie sa isi faca o semnatura electronica. Un fel de “buletin de identitate fiscala” al companiei. A fost tare mirat cand i s-a spus oficial ca un act ca acesta e facut nu de autoritatea fiscala a Statului, ci de niste firme private. “Dom`le, imi zice dl. Ionescu, in toata lumea asta, actele fundamentale cu care te prezinti in fata Statului, sunt eliberate de Stat. Certificatul de nastere ti-l da Primaria de care apartii cand te nasti. Buletinul de identitate sau certificatul de casatorie ti-l elibereaza Politia sau serviciul de Stare Civila, care tot ale Statului sunt. Prin urmare, nu era normal ca si semnatura electronica a firmei sa fie eliberata de Fisc? Sa fie un serviciu furnizat de ei, adica?”

Domnul Ionescu are dreptate. Si-a pus o intrebare logica si l-a rugat si pe amicul lui, Popescu (care lucreaza chiar la Fisc) sa ii spuna cum devine treaba. Popescu n-a stiut. A ridicat mai intai din umeri, dupa care s-a aratat oarecum incurcat si i-a spus ca Fiscul a externalizat serviciul asta. Ionescu s-a enervat si mai tare. “Pai nu aveti departament de IT la ANAF? Nu era treaba lor sa se ocupe de asta? Oricum, aveti toate bazele de date posibile pentru a verifica ulterior daca semnatura electronica e pe bune sau la mijloc e vreun impostor”, zice Ionescu.

Popescu l-a privit indelung, dar nu a zis nimic. A mormait ceva despre riscurile de a-ti asuma lucrul cu identitati virtuale, ca e mai bine sa isi asume oricine altcineva asta, dar nu ANAF-ul, ca de ce sa raspunda ei daca se strecoara, Doamne fereste, vreo…”, si a plecat grabit.

Ionescu tot nu s-a lamurit. “Adica Fiscul da pe mana unor terte persoane o activitate care se refera doar la El si la mine. Ca si cum Politia ar da unor srl-uri sa faca buletine. Pai acele firme private vor avea acces la datele firmei mele, ceea ce nu e ok”, zice dl. Popescu. Le-a scris si celor de la Finante. Raspunsul l-a lasat masca. La sesizarea lui intinsa pe cateva pagini i s-a raspuns ca, intrucat nu respectase nu stiu ce procedura, este respectuos rugat sa revina cu sesizarea in formatul convenit.

Dl. Ionescu e hotarat. “In toate statele Europei, semnaturile astea sunt eliberate de Fisc. La noi, ele sunt businessuri facute de cateva srl-uri care vor lua 50 de euro/certificat”, zice.

Intre timp, in Egipt lucrurile degenereaza. Domnul Ionescu are o agenda plina, asa incat batalia pentru principii coboara undeva pe locul 10 ca dead-line. Cel mai tampit lucru e ca in Romania, autoritatile te iau de imbecil, mai zice Ionescu, inainte de a inchide.

Mi-am salvat numarul si sper sa ii pot raspunde maine. Intre mintea cristalina a Fiscului si logica absolut ne-procedurala a d-lui Ionescu, aleg fara remuscari a doua varianta.

Comenteaza pe blogul lui Dan Popa