Sari direct la conținut

Familia unei femei din Sibiu care s-a înecat cu mâncare i-a donat organele. Prima prelevare din județ în 2024

HotNews.ro
Transplant, Foto: Alexander Tsiaras / Sciencephoto / Profimedia Images
Transplant, Foto: Alexander Tsiaras / Sciencephoto / Profimedia Images

Familia unei femei în vârstă de 50 de ani care a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a înecat cu mancare pe o terasă din Sibiu a decis ca organele acesteia să fie recoltate pentru a ajuta la salvarea mai multor vieți omenești, informează publicația Turnul Sfatului.

Mulțumiri din partea medicilor sibieni

Pacienta a fost declarată de medici în moarte cerebrală, iar la procesul de prelevare a organelor au participat echipe de medici din București, Cluj și Iași, anunță luni Cristina Bălău, putător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Intervenția de recoltare a organelor – ficat, rinichi, cornee și os – a fost realizată în cursul zilei de duminică, 28 aprilie 2024. Echipa de la București a prelevat țesut osos, medicii de la Iași au recoltat ficatul și corneea, iar echipa de la Cluj a prelevat rinichii. După prelevare, echipele de medici au plecat de urgență către centrele de transplant de care aparțin.

Pacienta în vârstă de 50 de ani a fost adusă în data de 21 aprilie 2024 în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu intubată și ventilată mecanic, după asfixie mecanică. Din UPU, conform evaluării inițiale, pacienta a fost preluată de Serviciul Neurologie și, în timpul investigațiilor, starea deja precară a acesteia s-a agravat, fiind preluată de urgență de Secția Neurochirurgie în stare gravă, unde a fost operată în cursul aceleiași zile, din cauza unui hematom intracranian.

„Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu dorește să transmită condoleanțe și mulțumiri familiei îndurerate pentru frumosul gest de a accepta ca pacienta să devină donator de organe, un act medical care cu siguranță va oferi o nouă șansă la viață unor pacienți aflați în suferință,” transmite Cristina Bălău, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.

Potrivit datelor oficiale, femeia de 50 de ani s-a înecat cu mâncare, în timp ce lua masa pe terasa unui restaurant de pe strada Școala de Înot, în după-amiaza zilei de duminică, 21 aprilie. Trei bărbați, printre care și un voluntar Crucea Roșie Sibiu, au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor femeii până la sosirea echipajelor.

Numărul de donatori este în creștere

Prelevarea realizată la SCJU Sibiu a fost prima realizată în județ de la începutului anului în curs. 14 donatori aflați în moarte cerebrală a avut România la nivel național în ianuarie-martie 2024.

„În primele trei luni ale acestui an, sunt de două ori mai mulți donatori față de anul trecut, în aceeași perioadă. Sper că se datorează și faptului că facem ceva bine. Cea mai importantă misiune pe care o avem este promovarea actului de donare salvator de viață și implicit creșterea numărului de donatori. Deoarece fără donare nu există transplant”, a declarat într-un interviu pentru Panorama medicul Genady Vatachki, directorul executiv Agenției Naționale de Transplant (ANT) și chirurg la Institutul Clinic Fundeni din Capitală.

Speranțele sunt ca la finalul anului să fie atinsă borna de 100 de donatori, prag pe care România nu l-a mai atins de dinainte de pandemie. Dacă în 2021 ne-am confruntat cu o penurie de organe la nivel național, ceea ce a dus la creșterea alarmantă a listelor de așteptare, în special pentru rinichi și ficat, din 2022 s-a constatat o revenire.

Oscilăm între 85 și 86 de donatori pe an, cifră care ne plasează la coada Uniunii Europene, înaintea Bulgariei, care stă chiar mai prost decât noi din perspectiva organelor prelevate.

Două tipuri de consimțământ pentru prelevare

Spre deosebire de alte state europene, România se confruntă cu mai multe probleme care au ca rezultat un număr mic de donatori de organe. În primul rând, legislația de la noi apelează la consimțământul informat.

Astfel, dacă o persoană dorește să devină donator, poate merge la un notar pentru a completa un act prin care declară că e de acord cu asta, în eventualitatea unui diagnostic de moarte cerebrală. În ciuda documentului semnat și a apartenenței într-un registru național aflat în administrarea Agenției Naționale de Transplant (ANT), tot familia este cea care are ultimul cuvânt.

Pe lângă statele care au acord informat (opt-in), așa cum este România, există țări europene care au un alt sistem de consimțământ, cunoscut ca opt-out, respectiv principiul consimțământului prezumat, în situația în care nu există un refuz exprimat înaintea decesului.

În general, în toate țările europene există un registru național în care fiecare cetățean se poate înregistra, exprimându-și acordul sau refuzul de a-și dona organele. Dar, chiar și în statele unde acordul este prezumat, se poate ține cont de dorința familiei (soft opt-out).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro