Sari direct la conținut

Familia unui băiat de 14 ani aflat în moarte cerebrală și-a dat acordul pentru a-i dona organele, salvând 5 vieţi

HotNews.ro
Echipa medicala de transplant, Foto: Agentia nationala de transplant
Echipa medicala de transplant, Foto: Agentia nationala de transplant

​Familia unui băiat în vârstă de 14 ani din Iași, aflat în moarte cerebrală după ce a suferit un anevrism rupt, a fost de acord cu donarea organelor, salvând astfel viețile altor 5 oameni.

În urma gestului familiei, care a fost de acord cu donarea de organe şi ţesuturi, alţi 5 oameni au primit o nouă şansă.

„Beneficiarul transplantului hepatic este tot un pacient tânăr, de 29 de ani. Corneea urmează să fie transplantată, iar în cazul rinichilor procedura este în curs de desfăşurare”, a explicat dr. Raluca Neagu, coordonatorul Centrului Regional de Transplant din Iaşi, citată de Agerpres.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro