Skip to content

„Fără trădători”. Reacția lui George Simion după declarația din AUR despre eventuala susținere a Guvernului Veștea

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele AUR, George Simion, a declarat miercuri că printre cei 90 de parlamentari ai partidului nu există „trădători” și că aceștia „semnează și votează orice moțiune și suspendare”.

Remarcile liderului AUR vin în contextul în care deputatul AUR Mohammad Murad se arătase deschis să susțină Guvernul Veștea dacă premierul desemnat „vine cu un program care respectă agenda cetățenilor și românilor”.

„AUR are 90 de parlamentari. Adică 90 de reprezentanți ai românilor. Ei semnează și votează orice moțiune și suspendare. Oricând, fără trădători”, a declarat Simion, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Într-un comentariu la aceeași postare, el a susținut că „în alte părți e plin de trădători”.

Ce spusese Mohammad Murad

După declarația inițială de la Realitatea Plus, în care s-a arătat deschis să susțină Guvernul Veștea, deputatul AUR a precizat pentru HotNews că nu a discutat direct cu premierul desemnat, ci cu un alt liberal, Rareș Bogdan, cu care este „prieten” și vorbește „la 2-3 zile”.

„Dacă domnul Veștea vine cu un program care respectă agenda cetățenilor și românilor, eu vă spun că putem sta de vorba și putem face și sacrificii și compromisuri – dar nu doar să numească persoane care n-au susținere politică în funcțiile de miniștri și să facă un guvern numai pe promisiuni”, a adăugat Murad.

Peiu: „Mohammad Murad este solidar cu noi”

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat că Guvernul Veștea „nu va primi niciun vot” de la AUR și că declarațiile premierului desemnat despre această posibilitate au fost „o bravadă”.

Totodată, el a respins speculațiile potrivit cărora Mohammad Murad ar putea aduce 15 voturi de la AUR pentru cabinetul Veștea.

„Este o informație scăpată la disperare de gruparea prezidențială. Mohammad Murad este solidar cu noi în deciziile noastre, el a criticat în repetate rânduri programul economic al programului Bolojan”, a declarat Petrișor Peiu, la Digi24.

„Adrian Veștea nu există, el este Nicușor Dan care până acum câteva zile s-a numit Eugen Tomac”, a mai spus Peiu.