Febra copiilor are multe cauze, nu doar răcelile. Ghid pentru părinți și semne ce impun control medical

Un copil face febră „din senin”, fără alte simptome – tuse sau nas înfundat. Altul care, după ce pare complet refăcut după o viroză, face iar febră la câteva săptămâni, repetând același tipar. Un preșcolar care trece prin 6-7 viroze pe an, dintre care doar o parte sunt febrile. Sau copilul perfect sănătos care face două episoade bruște, intense, de 39-40 °C, care încep și se termină brusc. De ce revine febra, cum recunoaștem febra periodică, febra „din senin” și când este necesar consultul medical? Iată un ghid util pentru părinți pentru această perioadă din an, în care infecțiile respiratorii și febra sunt la ordinea zilei, dar în care pot apărea și multe alte cauze de febră.

Febra este unul dintre cele mai frecvente motive de prezentare la medic, dar și una dintre cele mai neînțelese reacții ale organismului. Pentru părinți, toate scenariile de mai sus arată la fel: copilul are febră. În practică însă, explicațiile pot fi diferite, iar decizia de a merge la medic trebuie să țină cont de câteva criterii clare. Dr. Raluca Bidiga, medic specialist pediatru, subliniază că febra nu este o boală, ci un simptom. Modul în care evoluează poate orienta spre o cauză virală obișnuită, o infecție ascunsă sau chiar un sindrom autoinflamator rar.

Tipuri de febră: ce înseamnă acută, recurentă, prelungită, fără focar și periodică 

Febra reprezintă o creștere temporară a temperaturii corporale peste valorile normale, în jurul intervalului 37,5-38 °C, fiind un răspuns fiziologic la infecții, inflamații sau alte condiții medicale. Dr. Raluca Bidiga nu clasifică febra în „feluri”, ci în moduri de evoluție care ajută la înțelegerea tabloului clinic și la orientarea investigațiilor. Cele mai utile definiții pentru părinți sunt următoarele:

• Febra persistentă – temperatură crescută care se menține zile sau săptămâni, fără revenirea la normal.
• Febra recurentă – reapare după o perioadă fără febră; copilul are episoade separate de intervale normale.
• Febra periodică – episoadele apar la intervale regulate sau aproape regulate, iar între ele copilul este complet sănătos.
• Febra fără focar – un termen de etapă folosit atunci când cauza nu poate fi identificată imediat, nu o formă de febră în sine.
• Febra acută – un episod unic, asociat cel mai frecvent cu o infecție virală sau bacteriană acută.

Medicul subliniază că „febră periodică”, „fără focar” sau „recurentă” nu sunt diagnostice în sine, ci descrieri ale evoluției, care pot corespunde unor cauze foarte diferite. De aceea, părinții nu trebuie să se concentreze pe nume, ci pe modul corect de gestionare a febrei și pe criteriile care impun evaluare medicală, în special dacă febra durează mai mult 3 zile, apare la copil sub 6 luni sau este însoțită de semne de alarmă.

În multe situații, febra este doar o parte a tabloului clinic, mai ales în bolile copilăriei, unde infecțiile virale și bacteriene sunt frecvente. De aceea, rolul consultului este esențial pentru a evita atât suprainvestigarea, cât și întârzierea unui diagnostic.

Când este febra „normală” în sezonul rece și când vorbim despre recurență? 

Pentru părinți, diferența dintre virozele succesive și febra recurentă este una dintre cele mai dificile interpretări. Dr. Raluca Bidiga explică faptul că elementele cheie sunt modul în care evoluează episoadele de boală, regularitatea lor și simptomele care apar odată cu febra. O recurență infecțioasă reală (de exemplu, infecții urinare repetate) nu arată la fel ca virozele tipice de colectivitate.

Creșa și grădinița expun copiii la numeroși agenți patogeni, iar ritmul considerat normal este:

• de la 1 la 3 ani: până la 10-12 episoade virale/an;
• de la 3 la 6 ani: până la 8–10 episoade/an.

Nu toate includ febră, dar această frecvență nu este, în sine, un semnal de alarmă. Medicul subliniază că doar febra recurentă însoțită de simptome persistente, stagnare ponderală, semne de infecție cronică sau intervale prea scurte între episoade poate justifica investigații suplimentare.

În plus, un copil diagnosticat cu un sindrom de febră periodică poate face, între crize, viroze obișnuite care includ febră. Această suprapunere poate crea confuzii, motiv pentru care decizia medicală se bazează pe observarea atentă a tiparelor: debutul, durata, asocierea cu durere, tuse, urinare dificilă, respirație orală sau simptome ORL.

Medicul recomandă consult ori de câte ori febra:

• apare la copil cu vârsta mai mică de 6 luni;
• durează mai mult de 3 zile;
• este asociată cu semne de alarmă (erupții, dificultăți respiratorii, deshidratare, somnolență, convulsii);
• reapare la ritm constant și predictibil.

Părinții trebuie să știe că numărul episoadelor febrile nu stabilește diagnosticul, ci evoluția fiecărui episod și recuperarea copilului. Dacă copilul se reface rapid, mănâncă, bea lichide și își reia activitățile, investigațiile suplimentare sunt rareori necesare.

Cauzele febrei recurente: infecții, sindroame autoinflamatorii și boli non-infecțioase

Potrivit pediatrului, cauzele febrei recurente se împart în trei mari categorii: infecțioase, autoinflamatorii/autoimune genetice și non-infecțioase.

1. Cauze infecțioase

Acestea includ infecții respiratorii repetate, infecții urinare recurente, tuberculoză, boala Lyme, abcese ascunse. În aceste cazuri, febra revine fie pentru că infecția nu a fost eliminată complet, fie pentru că organismul este reinfectat frecvent.

2. Sindroame autoinflamatorii și autoimune genetice

Aici apar episoade de febră fără agent infecțios, provocate de o activare anormală a sistemului imunitar.

• PFAPA (Marshall) –  este vorba despre febre periodice cu stomatită aftoasă, faringită și adenită (Periodic Fevers with Aphthous stomatitis, Pharyngitis, and Adenitis). Poate fi declanșat de stres, infecții virale ușoare, lipsă de somn, expunere la frig sau fără factor clar.
• Febra mediteraneană familială (FMF) – declanșată de stres fizic/emoțional, efort intens, menstruație, schimbări bruște de temperatură.
• Sindromul TRAPS – poate fi asociat cu stres, infecții sau traumatisme minore.

3. Cauze non-infecțioase

Acestea includ lupus, vasculite, reacții la medicamente, boli inflamatorii intestinale, neoplazii și limfoame.

Dr. Bidiga subliniază că nu există „testul care pune diagnosticul”, ci o combinație între anamneză, criterii clinice și investigații țintite. Există sute de analize posibile, însă alegerea lor depinde de vârsta copilului, istoricul familial, dezvoltarea psihosomatică și suspiciunea clinică. De aceea, investigarea „după listă” sau „preventiv” nu este eficientă.

În plus, febra recurentă se poate suprapune peste o viroză obișnuită, generând episoade aparent mai frecvente. O anamneză detaliată – „povestea bolii”, cum o numește medicul – este adesea mai importantă decât datele de laborator.

Febra „din senin”: ce poate însemna și cum decidem dacă este o urgență? 

Un copil care face febră brusc, fără tuse, secreții nazale sau dureri, provoacă de obicei cea mai mare îngrijorare. Dr. Bidiga explică faptul că, indiferent de cauză, primul pas este controlul febrei și monitorizarea stării generale, nu căutarea diagnosticului pe internet.

Măsurile corecte acasă includ:

• dezbrăcarea copilului și menținerea unui mediu răcoros;
• împachetări sau comprese reci;
• administrarea unui antipiretic adecvat vârstei și greutății (de obicei paracetamol);
• hidratare corespunzătoare;
• oprirea accesului în colectivitate.

Cauzele pot varia în funcție de vârstă, însă medicul subliniază că acestea aparțin tratatelor de medicină, nu articolelor de popularizare, deoarece „în medicină vorbim de boli, nu de bolnavi”, iar fiecare caz poate schimba complet abordarea. Rolul părintelui nu este să identifice boala, ci să urmărească semnele care impun consult.

În această categorie intră:

• copilul care pare „prea bolnav” pentru nivelul febrei;
• copilul apatic, foarte somnolent sau greu de trezit;
• febra prelungită peste 3 zile;
• apariția simptomelor suplimentare, precum dureri abdominale, urinare dificilă, tuse persistentă, respirație grea, scaune frecvente.

Odată ajuns la medic, acesta decide dacă sunt necesare analize suplimentare sau consulturi de specialitate (ORL, boli infecțioase, imunologie, hematologie). Evaluarea clinică rămâne esențială și precede investigațiile, deoarece același simptom – febra – poate avea cauze complet diferite în funcție de context.

Febra periodică: cum o recunoaștem și când suspectăm un sindrom autoinflamator? 

Semnul distinctiv al febrei periodice este regularitatea. Părinții observă că episoadele apar la intervale fixe: la 10 zile, o lună, două luni sau alt interval constant specific fiecărui copil. Intensitatea febrei (39-40 °C), debutul brusc și revenirea completă la starea de sănătate între episoade sunt caracteristice.

În sindromul PFAPA și în sindroamele înrudite, febra nu este însoțită de simptomele tipice ale virozelor, însă pot apărea uneori dureri abdominale, adenopatii sau semne inflamatorii tranzitorii. Pentru diferențierea de viroze repetate, medicul acordă o importanță majoră anamnezei: când apare febra, cât durează, cum se simte copilul între episoade, dacă există declanșatori precum stresul, frigul sau lipsa somnului.

Analizele pot orienta, dar nu pun diagnosticul. Probele inflamatorii (VSH, CRP) pot fi pozitive în febra periodică, însă depind de momentul recoltării și de tratamentul administrat anterior. Un test genetic poate confirma un sindrom autoinflamator, dar doar în prezența tabloului clinic sugestiv, spune medicul.

Diagnosticul diferențial include viroze frecvente, febră recurentă infecțioasă sau febră fără focar. În practică, medicii folosesc uneori „proba terapeutică”, observând cum răspunde copilul la anumite intervenții.

Pentru părinți, mesajul principal este acesta: dacă episoadele sunt perfect regulate și copilul este sănătos între ele, programarea la un pediatru sau imunolog cu experiență în febre periodice este recomandată.

Semne de alarmă: când mergem la medic sau la Urgențe? 

Pentru a evita atât prezentarea inutilă la spital, cât și întârzierea unei evaluări necesare, dr. Bidiga oferă criterii clare după care părinții se pot orienta:

Mergem urgent la spital dacă:

• copilul are sub 3 luni și temperatura peste 38 °C;
• copilul are între 3 și 6 luni și febră peste 39 °C;
• copilul pare „foarte bolnav”, indiferent de temperatura măsurată;
• apar convulsii febrile;
• febra depășește 40 °C și nu cedează la antitermice;
• există combinația febră + respirație grea, deshidratare, stare alterată, somnolență sau erupții.

Programăm un consult la medicul de familie sau pediatru dacă:

• febra durează mai mult de 3 zile;
• apar simptome noi: tuse, durere de ureche, dureri abdominale, urinare dificilă, scaune frecvente, respirație orală;
• febra revine la intervale regulate sau prea des;
• copilul nu își revine între episoade.

În ceea ce privește gestionarea febrei acasă, greșelile cele mai frecvente sunt:

• administrarea excesivă de medicamente la temperaturi mici (37,2-37,3 °C);
• alternarea haotică a antipireticelor pe perioade lungi;
• evitarea oricărui tratament la febre de 39-40 °C în ideea că „organismul trebuie să lupte singur”;
• lipsa hidratării adecvate.

Rutina corectă recomandată este următoarea: monitorizare, mediu confortabil 22-24 °C, haine lejere, hidratare, antipiretic doar daca febra trece de 38-38,3 °C sau dacă copilul are disconfort. Dacă febra persistă sau apar semne de alarmă, consultul medical este obligatoriu.