Sari direct la conținut

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer anunţă că va da Ministerul Sănătăţii în judecată şi va începe proteste în stradă

HotNews.ro
Cancer, Foto: Rido | Dreamstime.com
Cancer, Foto: Rido | Dreamstime.com

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) anunţă că va acţiona Ministerul Sănătăţii în instanţă şi va demara acţiuni de protest pentru a apăra Planul Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului (PNCC).

„Ziua Supravieţuitorilor de Cancer a fost umbrită de incertitudinea implementării Planului de cancer, incertitudine generată de declaraţiile ministrului Sănătăţii. Acesta pretinde că planul votat în unanimitate în Parlamentul României şi devenit lege în noiembrie 2022 nu este un plan complet. Amintim că la construcţia acestui plan au fost experţi din Ministerul Sănătăţii, din SNOMR, reputaţi chirurgi, radioterapeuţi şi alte profesii liberale, grupul din parlament fiind condus de domnul Prof. Dr. Patriciu Achimas-Cadariu. Înainte de legiferare a stat în transparenţă cinci luni, timp în care dl. ministru Rafila nu a făcut nicio observaţie la plan, chiar participând la promulgarea acestuia. Concluzia este una clară – orgoliile dlui ministru sunt mai presus decât legea”, se arată într-un comunicat difuzat duminică de FABC și citat de Agerpres.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer anunţă că a organizat, în perioada 1-4 iunie, a XV-a ediţie a Conferinţei Naţionale FABC, cu tema „Ziua Supravieţuitorilor de Cancer”, în contextul noii legi cu acelaşi nume.

În context, FABC a hotărât apărarea „cu orice preţ” a Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului, prin acţionarea Ministerul Sănătăţii în instanţă şi demararea protestelor în stradă.

Ministerul Sănătăţii, obligat să scrie normele şi să implementeze planul legiferat privind prevenirea şi combaterea cancerului

„Pe lângă temele de interes specifice oncologiei, susţinute de specialişti dedicaţi tratării pacienţilor, FABC a hotărât, prin vocea asociaţiilor membre, apărarea cu orice preţ a PNPCC, acţionând Ministerul Sănătăţii în instanţă, la epuizarea celor 180 de zile în care Ministerul era obligat să scrie normele şi să implementeze Planul legiferat, urmat de proteste în stradă. FABC nu va mai permite niciunui ministru să îşi pună semnătura pe certificatele de deces ale pacienţilor cu cancer din România! Ne-am săturat să pierdem 20.000 de pacienţi în fiecare an, prin decese evitabile, şi să avem cu 48% mai multe decese faţă de media europeană! Orgoliile şi cinismul Ministerului Sănătăţii fac 152 de victime în fiecare zi. Dacă va fi cazul, vom duce drama pacienţilor cu cancer din România în Parlamentul Europei, precum şi la CEDO”, arată comunicatul menţionat.

În cadrul Conferinţei Naţionale FABC, consilierul prezidenţial conf. dr. Diana Loreta Păun a transmis că acest plan reprezintă un pas către normalitate.

„Acţiunea pentru dezvoltarea şi intrarea cât mai curând în vigoare a Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului ca urmare a unui efort colectiv susţinut cred că oferă garanţii cetăţenilor că se poate lucra dincolo de orice mize pentru o viziune sustenabilă în sistemul de sănătate. După cum ştiţi, preşedintele României s-a implicat personal în acest demers. Ne aflăm în punctul în care acest Plan critic este în vigoare, transpunând în realitate nevoile de servicii esenţiale nesatisfăcute care împovărează de atâţia ani viaţa pacienţilor. Planul Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului reprezintă un pas către normalitate. Cu siguranţă pot fi gândite în etape ulterioare măsuri de sprijin pe diverse componente, dar nu vom putea construi luând-o mereu de la început”, a declarat, conform comunicatului, dr. Diana Păun.

____

(Foto articol @ Rido | Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro