Skip to content

Femeia care a atacat-o cu o rangă pe senatoarea POT Valentina Aldea într-o parcare, trimisă în judecată. Ce pedeapsă riscă

Agresoarea senatoarei Valentina Aldea a fost trimisă în judecată sub acuzația lovire sau alte violențe și distrugere, a anunțat, marți, Parchetul General fără a indica numele inculpatei și al victimei. Incidentul în care au fost implicate cele două femei a avut loc în noiembrie anul trecut, într-un complex rezidențial din București. 

Dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înaintat spre soluționare Judecătoriei Sectorului 6, acolo unde numele agresoarei și al victimei sunt indicate pe portalul instanței.

„În data de 20.11.2025, în jurul orei 19.20, în timp ce se afla în spatele unui imobil din  București, inculpata a agresat persoana vătămată, lovind-o pe aceasta cu pumnul la nivelul feței și cu un obiect contondent la nivelul membrelor superioare și trăgând-o pe aceasta de păr. Persoana vătămată a suferit, ca urmare a agresiunilor anterior menționate, leziuni traumatice pentru care au fost necesare îngrijiri medicale.

În aceeași zi, inculpata, în timp ce se afla în parcarea  unui complex rezidențial din București, a zgâriat autoturismul aflat în folosința persoanei vătămate în zona portierelor, portbagajului și capotei, a forțat oglinzile retrovizoare exterioare și a rupt plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul General.

Informația privind bătaia în care a fost implicată senatoarea POT, în vârstă de 38 de ani, a fost relatată prima dată de Cancan, care a scris că Valentina Aldea a intrat în conflict cu soția unui bărbat cu care parlamentara avea o relație.

Pentru faptele sale, femeia care a atacat-o pe senatoare riscă până la 5 ani de închisoare, pedeapsa maximă prevăzută de lege în cazul agresiunilor care au necesitat zile de îngrijiri medicale, respectiv 2 ani pentru distrugere.

Reacția senatoarei

În urma agresiunii, senatoarea Valentina Aldea a reacționat într-o postare pe Facebook, subliniind că „violența nu trebuie să devină un act de normalitate socială, indiferent împotriva cui este îndreptată”.

Ea a precizat a fost lovită „fără motiv” de către o persoană cu „un comportament profund dezechilibrat”.

„Ieri am trăit unul din cele mai grele momente din viața mea. Am fost atacată în plină stradă, am fost lovită, iar mașina mi-a fost vandalizată. Da, sunt parlamentar, dar înainte de asta sunt un om ca toți oamenii. Din păcate în ciuda faptului că am fost lovită fără motiv, doar pentru că o persoană cu un comportament profund dezechilibrat mă hărțuiește, acesta nu este un motiv să se scrie neadevăruri despre mine”, a scris Valentina Aldea pe Facebook, după incident.

După incident, senatoarea a obținut un ordin de protecție împotriva femeii care a atacat-o.