Femeia care ar fi lovit-o în faţă pe Cristina Joia, reţinută de poliţişti
Femeia bănuită de lovirea designerului Cristina Joia, cunoscută de la emisiunea „Visuri la cheie” de la Pro Tv, a fost reţinută, marţi dimineaţă, după ce a fost audiată, în cursul nopţii, la Secţia 14 Poliţie, anunţă reprezentanţii Poliţiei Capitalei, potrivit Agerpres. Sâmbătă, Cristina Joia a fost lovită cu un obiect dur într-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei. În urma loviturii, designerul a suferit o fractură de piramidă nazală şi mai multe tăieturi.
„La data de 7 noiembrie, în jurul orei 17.00, Secţia 14 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că în incinta unui magazin din Sectorul 4 a fost agresată o persoană. La faţa locului au sosit de îndată poliţiştii care au identificat o femeie care a relatat că a fost agresată fizic de o altă femeie pe care nu o cunoaşte”, a informat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
ȘtirileProTV.ro relatează că polițiștii de la Secția 14 au mers luni în magazinul unde a avut loc atacul. Angajații, care au fost audiați, au susținut afirmațiile Cristinei Joia, conform căreia femeia căreia îi atrăsese atenția că a parcat neregulamentar în fața magazinului a tăbărât asupra ei și a lovit-o violent.
Ofițerii de poliție spun că sunt deja strânse suficiente probe care să ducă la acuzarea agresoarei, pe care au reușit să o identifice – Ștefania Andrei, în vârstă de 34 de ani, conform Știrilor ProTV.
Persoana vătămată a fost transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri.