Femeie de 45 de ani din Galați, prinsă copiind la bacalaureat / Metoda prin care a încercat să fraudeze examenul
O femeie de 45 de ani din Galați, absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă, a fost eliminată marţi de la examenul de bacalaureat, după ce a încercat să fraudeze examenul folosind un pix care avea încorporată o cartelă sim, scrie Viața Liberă.
Absolvenții clasei a XII-a au susținut marți proba obligatorie a profilului la examenul de bacalaureat 2022– la matematică sau istorie.
Potrivit preşedintelui comisiei de bacalaureat, inspectorul general-adjunct Adrian Diacănu, la unul dintre centrele de examen a fost surprinsă o tentativă de fraudă, soldată cu eliminarea persoanei în cauză.
- „Surpriza a fost că era vorba de o doamnă de 45 de ani, absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă. Aceasta a fost prinsă de comisia de supraveghere cu un pix care avea un SIM telefonic.
- M-am uitat şi eu pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi şi era clar că îl ţinea în dreptul gurii şi al urechii şi încerca să comunice cu cineva din afară. Vorbea pur şi simplu în timpul examenului la pixul-telefon. Iată că device-urile moderne au ajuns şi mijloace de fraudare a examenelor”, a declarat inspectorul general-adjunct.
Potrivit Ministerului Educației, marți, la proba obligatorie a profilului – proba E.c) de la examenul de Bacalaureat 2022 s-a înregistrat o rată de participare de 97,1%. Nu s-au prezentat 3.472 de candidați, iar 38 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia din urmă nu vor mai putea participa la următoarele două sesiuni ale examenului.