Femeie din Tecuci reținută după ce a pălmuit o adolescentă care se certa cu fiica sa
O femeie de 38 de ani din Tecuci care a intervenit, săptămâna trecută, într-un conflict pe care fiica sa îl avea cu alte două adolescente de 14 şi 15 ani, lovind-o pe una dintre ele, a fost reţinută, luni, după ce anchetatorii au extins cercetările în dosar şi pentru lipsire de libertate.
Potrivit Poliției Județene Galaţi, s-a dispus extinderea urmăririi penale şi pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar luni poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a femeii, scrie News.ro.
Trei adolescente de 14 şi 15 ani din municipiul Tecuci au fost implicate, săptămâna trecută, într-o altercaţie în afara unităţilor de învâţământ. Între cele trei eleve ar fi avut loc o discuţie în contradictoriu, în urma căreia s-ar fi agresat fizic şi şi-ar fi adresat cuvinte şi expresii vulgare.
În imagini apărute în spațiul public se vede cum două adolescente o lovesc pe cea de a treia în repetate rânduri, toţi colegii filmează, glumesc şi încurajează ca bătaia să fie continuată, fără ca cineva să intervină. De asemenea, în zona respectivă a venit şi mama uneia dintre fete, care ar fi lovit-o cu palma peste față de mai multe ori pe adolescenta de 14 ani bătută de cele două fete.