Femeie însărcinată, ucisă de câini de vânătoare într-o pădure din Franța
O femeie însărcinată a fost ucisă de câini într-o pădure din Franța, în timp ce o vânătoare avea loc în apropiere, au spus anchetatorii. Trupul femeii în vârstă de 29 de ani, care își plimba câinii în momentul atacului, a fost găsit sâmbătă în pădurea Retz, în afara satului Saint-Pierre Aigle, scrie CNN.
O autopsie a dezvăluit că femeia a murit din cauza „sângerării de la mai multe mușcături de câine la membrele superioare și inferioare, precum și la cap”, a declarat miercuri procurorul Frederic Trinh. A fost deschisă o anchetă pentru omor involuntar prin atac de câini, a declarat procurorul.
Partenerul femeii a declarat pentru BFMTV că a găsit trupul acesteia dezbrăcat și fusese mușcată pe tot corpul.
Oficialii au confirmat într-o declarație că au fost prelevate probe de salivă de la 67 de câini, inclusiv cei aparținând unei vânătoare organizate în apropiere, precum și câinii victimei. Organizația de vânătoare Société de Vènerie a declarat, într-un comunicat emis marți, că sâmbătă a avut loc o vânătoare care implica câini de haită.
Organizația a spus că cei 30.000 de câini ai societății sunt antrenați pentru a vâna animale sălbatice și pentru a se supune oamenilor în toate cazurile.