Sari direct la conținut

Fenomene meteo extreme în Grecia – atenționare de călătorie

HotNews.ro
Fenomene meteo extreme în Grecia – atenționare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le transmite românilor care se află sau care vor să plece în Grecia că Serviciul elen de Meteorologie a emis o prognoză de fenomene meteo extreme – furtuni, intensificări puternice ale vântului şi descărcări electrice intense, precipitaţii abundente, inclusiv căderi de grindină – pentru intervalul 7 – 10 iunie.

Sunt vizate următoarele regiuni:

  • Luni, 7 iunie: Macedonia, Tracia, în principal după-amiază şi seara;
  • Marţi, 8 iunie: Macedonia, Tracia, Epir, Tesalia, la prânz şi după-amiază;
  • Miercuri, 9 iunie: zona continentală a Greciei, fenomenele urmând să fie deosebit de intense în regiunea Peloponez.

„Frontul depresionar îşi va face simţită prezenţa începând cu ziua de luni (7 iunie 2021) în nord, urmând a se extinde în centrul ţării marţi (8 iunie 2021) şi pe aproape întreg teritoriul elen, miercuri (9 iunie 2021). În acest context, autorităţile elene recomandă evitarea ieşirii pe mare cu ambarcaţiuni de agrement în acest interval”, anunță Ministerul român de Externe.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro