Festivalul de Film: Cine sunt favoritii la palmares, cu plusuri si minusuri

In aceasta seara, 23 mai, se vor anunta la Grand Theatre Lumiere cele mai importante premii ale festivalului de film de la Cannes, cele ale Competitiei Oficiale. Desi parerile criticilor si ale juratilor rareori corespund la Cannes (premierea lui „4 luni, 3 saptamani si 2 zile” de Cristian Mungiu in paralel cu sustinerea lui de catre presa internationala a fost o exceptie, prezentam totusi mai jos favoritii la palmares in opinia criticilor de la Cannes precum si atuurile &defectele lor (in opinia noastra):

– „Des hommes et des dieux” de Xavier Beauvois (Franta). Este primul film de fictiune facut in Franta pe marginea unui subiect care a facut sa curga multa cerneala: rapirea si executarea a sapte preoti cistercieni de catre islamisti in Magreb, in 1992. Nici azi nu sunt cunoscute imprejurarile exacte in care s-au petrecut evenimentele si nu sunt cunoscuti nici faptasii. Filmul a placut multor jurnalisti si critici care au apreciat pe langa abordarea unui subiect interesant frumusetea lui vizuala si faptul ca se concentreaza pe decizia preotilor daca sa ramana in manastire sau sa fuga din calea islamistilor. Personal, mi s-a parut ca Xavier Beauvois a recurs la cele mai la indemana solutii si ca a ratat un mare subiect. Punct forte al filmului: interpretarea lui Michael Lonsdale. Punct-slab: regia si interpretarea lui Lambert Wilson.

– „Biutiful” de Alejandro Gonzalez Inarritu (Spania-Mexic). Ar putea lua Premiul de regie, precum si Premiul de interpretare masculina- pentru Javier Bardem. E mult mai santajist decat „Babel”, in sensul ca face apel la resursele superficiale de compasiune ale spectatorului. Nu e o mostra de mare cinema sau de inventivitate dar, tinand cont de nivelul scazut al actualei editii, Premiul de regie nu i-ar fi dat pe nedrept. Punct-forte: Javier Bardem. Punct-slab: manipularea sentimentala.

– „Another Year” de Mike Leigh (Marea Britanie). Povestea cu oameni obisnuiti din clasa de mijloc care se lupta ca orice om de pe lumea asta cu singuratatea, inaintarea in varsta si moartea a impresionat si el criticii, desi acestia au recunoscut ca nu este unul dintre cele mai bune filme ale lui Mike Leigh. Punct-forte: actorii. Punct-slab: Leigh revine la vechi teme fara a avea cel putin acelasi elan ca altadata.

– „Lung Boonmee Raluek Chat”/”Oncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives” de Apichatpong Weerasethakul (Thailanda). Singurul film care are tot ce-i trebuie pentru a putea aspira la Palme d’Or – e original, frumos, hipnotic. Punct-forte: desavarsirea stilistica si felul in care refoloseste atat de uzata (mai ales in acest an) tema a mortii. Punct-slab: nu e usor de urmarit, de aceea reactiile pe care le suscita sunt de genul: „l-am iubit” vs „m-a plictisit de moarte”.

– „Schastye Moe”/”My Joy” de Serghei Loznitsa (Ucraina). Al doilea film original din Competitia Oficiala a actualei editii, care lanseaza un regizor cu stil (Loznitsa a facut pana acum documentar). E cel mai indreptatit sa ia Premiul Camera d’Or, care se acorda unui film de debut din toate sectiunile. Punct-forte: inventivitatea, felul in care vorbeste despre perpetuarea raului in Ucraina de azi. Punct-slab: lipsa de coerenta a povestii.

– „Un homme qui crie” de Mahamat-Saleh Haroun (Ciad-Belgia-Franta). Primul film realizat de un realizator din Ciad care intra in Competitia Oficiala e povestea aerisita, frumoasa si curata a unui tata care e nevoit sa-si sacrifice fiul, trimitandu-l sa lupte in garzile guvernamentale impotriva rebelilor. Punct-forte: curatenia stilului. Punct-slab: vagi accente patetice pe alocuri.

– „Poetry” de Lee Chang-dong (Coreea de Sud). O bunica in prag de Alzheimer descopera ca nepotul pe care il are in grija (mama lui muncind la Pusan) face parte dintr-un grup de liceeni care au violat o colega, impingand-o la suicid. Filmul o urmareste pe delicata femeie incercand sa o scoata la capat cu cele doua belele, in paralel cu scrierea unui poem pe care o are ca tema la cursul de poezie la care s-a inscris. Filmul ar putea lua si un premiu de interpretare feminina pentru Yun Junghee, desi la acest premiu mai exista o favorita, Leslie Manville („Another Year”). Punct-forte: Yun Junghee. Punct-slab: lipsa de logica din unele rezolvari de situatie ale povestii.

– „Utomlyonnye Solntsem 2: Predstoyanie”/”Burnt By The Sun 2: The Exodus” de Nikita Mihalkov (Rusia). Acum 16 ani, juriul Competitiei Oficiale a preferat sa dea Palme d’Or-ul lui „Pulp Fiction” si Marele Premiu al Juriului lui „Burnt By The Sun”, ceea ce l-a enervat foarte tare pe Nikita Mihalkov. Filmul cu care a revenit in acest an la Cannes se poate astepta la un loc in palmares, desi are plusuri si minusuri. Punct-forte: scenele de razboi. Punctul-slab: manierismul si emfaza.

– „Copie conforme” de Abbas Kiarostami (Iran-Franta). Desi teatral, primul film turnat de regizorul iranian in afara tarii sale, recte in Italia, ar putea fi rasplatit pentru scenariu. Filmul urmareste dupa-amiaza pe care un barbat si o femeie care abia s-au cunoscut o petrec impreuna, pretextand de la un moment dat incolo ca sunt casatoriti de 15 ani. Punct-forte: interpretarile. Punct-slab: pretentiile estetice fata de banalitatea povestii.

Ce va fi vom vedea deseara. Sper ca Tim Burton nu s-a enervat prea tare dupa atatea filme banale sau sub-mediocre, si ca isi va pastra sangele rece pana dupa deliberare.

Altfel, criticii s-au distrat si ei cum au putut. Daca vestea ca un soarece a trecut prin fata lui Barack Obama a facut inconjurul lumii, aici la Cannes jurnalistii s-au amuzat din pricina unei pisici care a ajuns nu se stie cum in Grand Theatre Lumiere si, pitita intr-un colt, mieuna in timpul proiectiilor. Totusi, la Cannes se acorda de cativa ani premiul Palme Dog celui mai convingator caine care apare intr-un film din festival. Anul acesta el a rasplatit cainele din „Tamara Drewe” de Stephen Frears, prezentat in afara competitiei.