Festivalul Enescu: Artista de origine canadiana Keri-Lynn Wilson dirijeaza premiera "OTELLO" la Opera Nationala Bucuresti
Vineri, 6 septembrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti are loc premiera spectacolului „Otello” de Giuseppe Verdi, după tragedia lui William Shakespeare. Spectacolul este regizat de Vera Nemirova, artistă de origine bulgară care a pus în scenă titluri importante din repertoriul liric în numeroase ţări. Următoarea reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc luni, 9 septembrie.
Conducerea muzicală pentru cele două reprezentaţii îi aparţine dirijoarei de origine canadiană Keri-Lynn Wilson, invitată a Festivalului „George Enescu”. Keri-Lynn Wilson, dirijoare de operă și de muzică simfonică, a condus orchestre de prestigiu internațional și a susținut concerte în importante săli de teatru liric. Recent, artista a dirijat „Dama de pică” la Stockholm (Suedia), „Olandezul zburător” la Montreal (Canada) și „La Traviata” la Salerno (Italia).
Scenografia spectacolului „Otello” este semnată de Viorica Petrovici, artistă care a creat decoruri şi costume pentru zeci de spectacole de operă şi balet, cel mai recent titlu fiind „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu, la Opera Naţională Bucureşti.
„Costumele sunt contemporane, cu trimiteri spre diferite zone geografice. Nu am dorit să creez o lume artificială, ci o lume care există şi trăieşte şi astăzi”, a declarat Viorica Petrovici.
Potrivit ONB, rolul titular va fi interpretat de Marius Vlad Budoiu, tenorul român cu un vast repertoriu şi printre puţinii solişti din România care a reușit cu succes să intre în repertoriul de tenor dramatic, abordând roluri ca Otello, Samson sau Lohengrin. Marius Vlad Budoiu l-a inlocuit pe tenorul Peter Seiffert, invitat al Festivalului „George Enescu”, care nu a putut veni pentru aceste reprezentatii.
Rolul principal feminin, Desdemona, va prinde viaţă în cadrul reprezentaţiei din 6 septembrie graţie sopranei Iulia Isaev, laureată a mai multor concursuri internaţionale de canto, printre care „Loire Atlantique” din Nantes (Franţa, 1990), „George Enescu” din Bucureşti (1991) şi „Madama Butterfly” din Barcelona (Spania, 1992).
Expoziţie de fotografie „Otello”
Opera Naţională Bucureşti marchează premiera spectacolului „Otello” prin expoziţia de fotografie intitulată „Otello” la Bucureşti, de-a lungul timpului, deschisă publicului până în 24 septembrie, zilnic între orele 10.00-17.30 (acces liber).
Printre personalităţile lumii muzicale, care au facut parte, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, din echipa artistică a diferitelor montări ale spectacolului „Otello” pe scena lirică bucureşteană se numără dirijorul Egizio Massini şi soliştii Mihail Arnăutu, Octav Enigărescu, Arta Florescu, Teodora Lucaciu, David Ohanesian, Ludovic Spiess, Petre Ştefănescu Goangă, Garbis Zobian.
Distribuţi spectacolului:
Vineri, 6 septembrie 2013, ora 19.00
Otello – Marius Vlad Budoiu
Iago – Ştefan Ignat
Cassio – Cristian Mogoşan
Roderigo – Andrei Lazăr
Ludovico – Mihnea Lamatic
Montano – Iustinian Zetea
Un araldo – Ionuţ Gavrilă
Desdemona – Iulia Isaev
Emilia – Mihaela Işpan
Luni, 9 septembrie 2013, ora 19.00
Otello – Marius Vlad Budoiu
Iago – Ştefan Ignat
Cassio – Liviu Indricău
Roderigo – Andrei Lazăr
Ludovico – Marius Boloş
Montano – Iustinian Zetea
Un araldo – Ionuţ Gavrilă
Desdemona – Nicoleta Ardelean (invitată a Festivalului „George Enescu”)
Emilia – Mihaela Işpan