Sari direct la conținut

Festivalul International de Film Transilvania organizeaza o Competitie Locala, dedicata atat amatorilor, cat si profesionistilor din mediul cinematografic

HotNews.ro

Festivalul International de Film Transilvania din acest an organizeaza o Competitie Locala dedicata atat amatorilor, cat si profesionistilor din mediul cinematografic clujean. Cea mai buna creatie va fi recompensata cu suma de 1.500 de euro, iar pe langa Marele Premiu va fi acordata si o Mentiune Speciala filmului care reflecta intr-un mod creativ interesul pentru tematica spatiului public, se arata intr-un comunicat al TIFF.

Toti cei interesati pot trimite pana pe data de 1 mai 2010 (ultima zi de receptionare a filmelor), filme pe orice tema, cu lungimea maxima de 30 de minute, intr-unul din formatele: DVD, Beta, Digibeta, MiniDV sau DVCAM. Productiile trebuie sa fie realizate in perioada 7 iunie 2009 – 1 mai 2010 si sa fie subtitrate sau dublate in limba romana. Filmele, impreuna cu formularul de inscriere completat, trebuie trimise la adresa Fabricii de Pensule: Str. Henri Barbusse, nr. 59-61, Cluj Napoca. Fiecare colet trebuie sa aiba urmatoarea mentiune: Competitia TIFF pentru artisti clujeni. Mai multe detalii pe www.tiff.ro.

Filmele de la TIFF

Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) va avea loc in perioada 28 mai – 6 iunie. In deschiderea festivalului, care anul acesta este organizata in Piata Unirii din Cluj-Napoca, va fi proiectat cel mai recent film al lui Fatih Akin, Soul Kitchen, o comedie premiata la Festivalul de la Venetia din 2009 cu Premiul special al juriului.

Castigator a doua premii Oscar pentru Cel mai bun scenariu adaptat, respectiv pentru Cea mai buna actrita in rol secundar, si distins cu alte 65 de trofee, printre care si Marele Premiu la Festivalul de la Sundance, filmul Precious: Based on the Novel Push by Sapphire, in regia lui Lee Daniels, este unul dintre cele mai asteptate filme de la TIFF. O drama despre viata lui Claireece Precious Jones, o adolescenta analfabeta, cu numeroase probleme, care incearca sa-si schimbe radical viata dupa ce toate usile i-au fost inchise.

Un alt film asteptat este controversatul Videocracy, in regia lui Erik Gandini, inclus in programul de documentare prezentat de partenerul festivalului, HBO Romania. Continuand modelul implementat anul trecut, prin proiectia filmului Il Divo, anul acesta Videocracy va fi titlul pe baza caruia o serie de invitati ai festivalului, politicieni, profesionisti din industria cinematografica si publicul clujean, vor dezbate tema Film si Politica. Documentarul, o productie suedeza, prezinta impactul pe care anumite canale media, dominate de Silviu Berlusconi, l-au exercitat asupra populatiei italiene in ultimii 30 de ani.

Potrivit unui comunicat de presa, lista de filme prezente la TIFF 2010 continua cu titluri precum: Submarino, in regia lui Thomas Vinterberg, prezentat in competitie la Festivalul de la Berlin 2010, drama Hadewijch, a controversatului regizor francez Bruno Dumont, Io sono l’amore, o tragica poveste de dragoste regizata de Luca Guadagnino, cu Tilda Swinton in rolul principal, How I Ended this Summer, in regia lui Aleksei Popogrebsky, premiat la Festivalul de la Berlin cu Ursul de Argint pentru Cea mai buna interpretare masculina, respectiv pentru Contributie artistica deosebita, Mother, al coreeanului Joon-ho Bong si Revolucion, o colectie de scurtmetraje despre revolutia mexicana de acum 100 de ani, asa cum este ea vazuta in ziua de azi de zece cineasti tineri. La aceasta productie mexicana semneaza regia, printre altii, actorii Gael García Bernal si Diego Luna, si regizorii Fernando Eimbcke (Lake Tahoe la TIFF 2008) si Amat Escalante.

Publicul va putea viziona J’ai tue ma mere, debutul unui tanar regizor de numai 19 ani pe nume Xavier Dolan. Filmul a fost recompensat cu 19 trofee, dintre care trei obtinute la Festivalul de la Cannes in 2009.

Productiile vor putea fi vizionate in cinematografele Republica, Arta si Victoria. De asemenea, vor mai gazdui proiectii si Cinema City, Piata Unirii, Echinox, Taverna, Teatrul National, precum si cel mai recent spatiu expozitional din Cluj, Fabrica de Pensule. Proiectiile in regim Drive-In din parcarea Iulius Mall, populare in editiele precedente ale TIFF-ului, vor fi reluate si in acest an, in perioada 28-30 mai.

Anul acesta, la Festival au fost inscrise 342 de filme, dintre care 56 sunt productii romanesti (11 lungmetraje si 45 scurt-metraje).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro