Filmul Francesca a primit Premiul FIPRESCI la Festivalul International de Film de la Gijon
Filmul Francesca, regizat de Bobby Paunescu a fost a primit premiul FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) in cadrul celei de-a 47 editii a Festivalului International de Film de la Gijon – FICXIXÓN. Francesca, regizat de Bobby Paunescu, a avut premiera mondiala la Festivalul de Film de la Venetia, unde a stirnit un scandal mediatic dupa ce a fost contestat de mai multi politicieni.
Monica Birladeanu a fost prezenta ieri seara la ceremonia de decernare a premiilor si a primit personal distinctia acordata. Juriul FIPRESCI al acestei editii a fost format din Oscar Peyrou, Blagoj Kunovski si Thomas Rothschild. Editia din acest an s-a desfasurat in perioada 19-28 noiembrie. Filmul Francesca a fost selectat alaturi de alte 13 filme in competitia oficiala
Filmul spune povestea unei romance care vrea sa-si deschida in Italia o scoala pentru copiii imigrantilor si, mai ales, vrea sa schimbe perceptia italienilor despre romani. Francesca (Monica Birladeanu) este o tanara educatoare al carei vis este sa plece in Italia. Aflata in cautarea unei vieti mai bune, Francesca este pregatita sa infrunte orice, chiar si retinerile apropiatilor sai. Planul este ca Mita (Doru Boguta), iubitul ei, sa ajunga si el in Italia, de indata ce-si va incheia micile afaceri de care se ocupa in Romania. Numai ca evenimentele se precipita, adevaruri dureroase ies la iveala si prioritatile se schimba.
Din distributie, alaturi de Monica Birladeanu fac parte Doru Boguta, Luminita Gheorghiu, Teodor Corban, Doru Ana, Mihai Dorobantu, Dana Dogaru etc.