Filmul „Odiseea”, criticat în termeni fără echivoc de traducătoarea poemului lui Homer: „Mi-ar fi rușine”
Regizorul Christopher Nolan a lăudat traducerea în limba engleză a „Odiseei” realizată de Emily Wilson în 2017 și a menționat-o ca una dintre influențele asupra propriei sale interpretări a poemului epic al lui Homer, însă clasicista britanico-americană nu e deloc impresionată de filmul ce a umplut sălile de cinema în ultimele două weekenduri, relatează revista Variety.
Wilson a criticat în termeni duri filmul „Odiseea” al lui Nolan într-o recenzie negativă publicată în London Review of Books și preluată de The Guardian, ea afirmând că adaptării cinematografice îi lipsește „profunzimea psihologică, emoțională, politică și etică”.
Filmul pentru marele ecran „nu are nimic convingător de spus”, mai consideră Wilson, o autoare, traducătoare și profesoară de studii clasice la Universitatea Pennsylvania.
„«Odiseea» lui Nolan este lipsită de multe dintre elementele care fac poemul măreț. Nu are nimic convingător de spus despre timp, memorie, istorie, război sau despre relația dintre întoarcerea glorioasă a unui războinic și viețile familiei sale, ale adversarilor, camarazilor, prietenilor și vecinilor săi. Îi lipsește profunzimea psihologică, emoțională, politică și etică. Structura narativă este un artificiu. Scenariul este jalnic. Niciunul dintre personaje nu are o motivație convingătoare pentru acțiunile sau replicile sale. Nu există scene de sex, iar toată mâncarea arată îngrozitor”, a scris aceasta.
‘THE ODYSSEY’ translator Emily Wilson has criticised Christopher Nolan's adaptation, calling its screenplay "abysmal".
— Popped🍿 (@PoppedNews) July 27, 2026
"I would be ashamed to have written any part of this script," Wilson said, arguing the film lacks psychological, emotional, political and ethical depth.
(via:… pic.twitter.com/PcekEv8wje
Traducătoarea „Odiseei”, critici directe la Christopher Nolan
„Sperasem că afinitatea lui Nolan pentru aceste teme homerice îl va împinge spre noi culmi creative și îi va permite să dea viață unor personaje mai credibile. Dar «Odiseea» reunește combinația lui obișnuită de grandilocvență și superficialitate… viziunea filmului este prea confuză, iar personajele sunt prea puțin dezvoltate pentru a oferi ceea ce promite cu jumătate de gură în materie de idei mari – deși se pricepe foarte bine să redea explozii spectaculoase și uriași impresionanți”, a mai scris Emily Wilson.
Deși și alți clasiciști au criticat „Odiseea” lui Nolan, comentariile lui Wilson au atras atenția întrucât regizorul a elogiat-o pe aceasta în timpul turneului de promovare a filmului. De exemplu, el a afirmat într-un interviu acordat revistei Empire în noiembrie anul trecut că a folosit primul vers al traducerii ei – „Spune-mi despre un om complicat” – drept ghid pentru a-l aduce la viață pe marele ecran pe Odiseu/Ulise (interpretat de Matt Damon).
Wilson și-a încheiat însă recenzia de acum despre filmul lui Nolan astfel: „Mi-ar fi rușine să fi scris orice parte din acest scenariu”.

Filmul apărut în cinematografe a impulsionat vânzările de carte
Clasicista vorbise anterior despre nemulțumirile sale față de adaptarea lui Nolan într-un interviu acordat publicației The Sunday Times, deși a admis că filmul are un efect pozitiv asupra interesului public pentru Homer și pentru „Odiseea” în general.
„Lansarea filmului «Odiseea» este totuși un eveniment care merită sărbătorit”, a spus Wilson în interviul publicat de The Times cu trei zile în urmă. „Acest poem epic readuce publicul în cinematografe… traducerile «Odiseei», inclusiv a mea, se vând foarte bine… [iar] poate că filmul îi va convinge pe câțiva administratori universitari să nu desființeze departamentele de literatură, limbi și istorie”, a mai afirmat aceasta.
Revista Variety notează în schimb că publicul nu pare însă să împărtășească nemulțumirea lui Wilson față de „Odiseea” lui Nolan. Filmul a primit calificativul „A” în sondajele efectuate de CinemaScore la ieșirea din sălile de cinema din America de Nord, în timp ce pe IMDb are o notă solidă de 8,5 / 10 din peste 260.000 de voturi, mai mare chiar decât „Oppenheimer”, filmul despre „părintele” bombei atomice care i-a adus regizorului britanic Premiul Oscar în 2024.
Noul său lungmetraj a fost de asemenea pe larg apreciat de criticii de film și a ajuns la încasări de peste 600 de milioane de dolari după doar al doilea său weekend de rulare în sălile de cinema. Suma a depășit orice așteptări ale analiștilor din industria cinematografică.