Skip to content
StartupCafe.ro

Finanțările IMM de 288 milioane lei: Apelul pe fonduri elvețiene SME Eco-Tech ar trebui să se deschidă, estimativ, „la finalul lunii mai” 2026. „Știu că trăim niște zile complicate” – ministrul Economiei

Ministerul Economiei estimează că va deschide la finalul lunii mai 2026 apelul online de proiecte pentru finanțările de până la 288 milioane lei pentru firmele mici și mijlocii românești, în cadrul programului de fonduri elvețiene SME Eco-Tech, a declarat, miercuri, ministrul interimar, Irineu Darău.

„Un element important este modul de implementare, pentru că am urmărit să reducem birocrația și să accelerăm procesul de accesare. Depunerea și evaluarea sunt continue, iar estimarea noastră este că apelul va fi deschis la finalul lunii mai, urmând ca evaluarea să înceapă imediat – practic din ziua următoare depunerii proiectelor. Întregul proces este digitalizat, iar antreprenorii își aleg direct banca parteneră în platformă, după care proiectul este verificat și aprobat de minister, iar aprobarea va fi transmisă atât beneficiarului cât și băncii”, a spus Darău, la un eveniment de prezentare a noului program de finanțare IMM SME Eco-Tech. 

Apelul de proiecte va fi deschis timp de 30 de zile, selecția realizându-se pe principiul „primul venit – primul servit”.

Deși Guvernul Bolojan a fost demis, marți, de Parlament, prin moțiune de cenzură, iar miniștrii asigură interimatul până la învestirea unui nou Cabinet, Irineu Darău a dat asigurări că programul SME Eco-Tech se derulează normal. 

Citește mai departe pe StartupCafe