Sari direct la conținut

Firma din Buzău a soției premierului Ciolacu a cumpărat un apartament în București aflat pe terenul Rotary Construcții, companie ale cărei afaceri cu statul au explodat în ultimii ani

HotNews.ro
Firma din Buzău a soției premierului Ciolacu a cumpărat un apartament în București aflat pe terenul Rotary Construcții, companie ale cărei afaceri cu statul au explodat în ultimii ani
Marcel Ciolacu/Inquam Photos

Societatea Lucia Com 94 SRL Buzău, la care unic asociat este soția premierului Marcel Ciolacu, a cumpărat în 31 iulie un apartament, un garaj și o boxă într-un mic bloc aflat în Sectorul 2 din București, scrie G4Media. Într-un răspuns pentru publicație, Marcel Ciolacu a declarat că prețul a fost de „undeva la 100.000 de euro, banii firmei”.

Conform lui Ciolacu, garajul și boxa au fost vândute de Mihai Rotaru, un om de afaceri care prin firma Rotary Construcții deține terenul de sub clădire și autorizația de construire pentru acest imobil. În ceea ce privește apartamentul, acesta a fost vândut de Rareș Olaru, angajat și asociat la firme din grupul Rotary.

Unul dintre oamenii de afaceri de încredere ai premierului Marcel Ciolacu, prieten încă de când ambii activau în plan local, la Buzău, potrivit surselor G4Media.ro, Mihai Rotaru și soția sa au împrumutat PSD cu 890.000 de lei înainte de alegerile locale și parlamentare din 2020, iar, după acele scrutinuri, numărul contractelor cu Statul ale firmelor sale a crescut foarte mult, ajungând la o valoare totală de câteva miliarde de lei.

Blocul în care firma Lucia Com 94 SRL a cumpărat apartamentul se află pe o stradă din Sectorul 2 . Conform extrasului de Carte Funciară pentru acest imobil, terenul de sub clădire și autorizația de construire aparțin firmei Rotary Construcții SRL, societate patronată de omul de afaceri Mihai Rotaru.

Contactat de G4Media.ro, premierul Marcel Ciolacu a declarat că apartamentul are 74 de metri pătrați, prețul a fost de „undeva la 100.000 de euro, banii firme”, iar firma soției plătește rate de 1.250 de euro lunar, până acum fiind achitată jumătate din suma de achiziție. Ciolacu a mai spus că garajul și boxa au fost cumpărate de la Mihai Rotaru. Acesta nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro despre această tranzacție.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro