Sari direct la conținut

Fiul ultimului șah al Iranului salută din exil „revoluția femeilor”: Regimul ar putea cădea în orice moment

HotNews.ro
Reza Pahlavi (centru), Foto: Allison Bailey-SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Reza Pahlavi (centru), Foto: Allison Bailey-SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Manifestaţiile în curs în Iran reprezintă „o revoluţie a femeilor şi pentru femei”, declară într-un interviu acordat AFP și citat de News.ro fiul defunctului şah al Iranului, Reza Pahlavi.

„Este, din punctul meu de vedere, prima revoluţie a femeilor şi pentru femei a vremurilor moderne, cu susţinerea soţilor, fiilor, fraţilor şi părinţilor” din Iran, declară Reza Pahlavi, al cărui tată a fost îndepărtat de la putere de Revoluţia islamică, în 1979.

„Ajungi într-un punct, cum spun spaniolii, în care spui basta – ne-am săturat”, declară Reza Pahlavi, care trăieşte în exil la Washington.

Iranienii au ieşit în stradă a 12-a seară la rând, marţi, în mai multe oraşe din ţară, în semn de protest faţă de moartea lui Mahsa Amini, în pofida unei reprimări, soldată cu zeci de morţi.

„Cred că majoritatea femeilor iraniene, atunci când văd libertatea pe care o au femeile în alte părţi ale lumii, cer aceleaşi drepturi pentru ele însele”, declară el.

Reza Pahlavi face apel la redactarea unei noi constituții în Iran

Tatăl său, şahul Reza, a interzis purtarea vălului în 1936, într-o iniţiativă de occidentalizare a ţării, inspirată de Turcia vecină. Ultimul şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, le-a lăsat pe femei să aleagă dacă să poarte sau nu vălul, o reformă căreia Republica islamică i-a pus capăt când a preluat puterea.

Reza Pahlavi, tătăl a trei fiice, consideră că societatea iraniană a depăşit perioada „macismului”, iar drepturile femeilor ar trebui să fie respectate.

„Femeile pot decide sau nu să poarte vălul. Însă aceasta ar trebui să fie alegerea lor, o alegere liberă şi nu impusă din motive ideologice sau religioase”, declară el.

Reza Pahlavi, care este respectat de iranienii în exil, declară că nu vrea să restaureze monarhia în Iran, o idee puţin susţinută în ţară.

Împreună cu grupări de opoziţie din străinătate, el se declară, în schimb, în favoarea unei Adunări Constituante care să redacteze o nouă Constituţie. „Nu este posibil să ai o adevărată democraţie fără o separare clară între biserică şi stat”, subliniază el.

Fiul ultimului șah al Iranului spune că regimul islamist s-ar putea prăbuși în orice moment

Republica islamică se află la putere de peste 40 de ani, în pofida opoziţiei interne şi antipatiei Occidentului, mai ales a Statelor Unite. Însă Reza Pahlavi consideră că regimul poate cădea în orice moment, iar comunitatea internaţională trebuie să se pregătească în acest sens.

„Acum ne aflăm într-un moment-cheie, iar comunitatea internaţională trebuie să înţeleagă de ce nu mai putem să rămânem în statu-quo”, declară Reza Pahlavi.

„Trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca acest regim să nu existe mult timp. Iar când spun mult timp, poate însemna câteva luni sau săptămâni, iar atunci trebuie să ne gândim la alternativă”, declară el, pledând în favoarea unei „implozii controlate” şi unei tranziţii paşnice.

El salută condamnările comunităţii internaţionale ale reprimării din Iran şi citează în mod special Germania şi Canada, şi îndeamnă la creşterea presiunilor asupra Teheranului prin expulzarea diplomaţilor şi blocarea averilor.

„Este important să oferim mai mult decât un sprijin moral. Este nevoie de măsuri care să aibă un impact”, declară el.

În acest sens, Reza Pahlavi se declară îngrijorat de o eventuală revenire a Statelor Unite în Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, care ar permite Iranului să-şi vândă petrolul pe pieţele mondiale.

Puterile occidentale tind să creadă că se pot „crea stimulente pentru ca regimul să-şi schimbe comportamentul”, însă, subliniază el, Iranul este înrădăcinat în ideologie. „Este imposibil să coexişti cu acest regim”, subliniază el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro