Sari direct la conținut

Florin Constantinescu a demisionat din functia de vicepresedinte al Senatului

HotNews.ro

Senatorul PSD Florin Constantinescu a demisionat din functia de vicepresedinte al Senatului, a anuntat, marti, Cristian Dumitrescu, vicepresedinte al Institutiei, informeaza Agerpres.

„Prin schimbarea presedintelui Senatului, in regulament se spune ca se reconfigureaza structura biroului (Biroului Permanent n.r.) in functie de persoana care este aleasa in aceasta calitate din randul senatorilor. A trebuit sa schimbam structura Biroului Permanent in ceea ce priveste calitatea unui vicepresedinte. Va anunt ca domnul presedinte Constantinescu a demisionat din functia de vicepresedinte, iar grupul PNL a propus si va sustine in Plen alegerea unui vicepresedinte senator din partea acestui grup”, a spus Dumitrescu la finalul sedintei Biroului Permanent.

Senatorul independent Calin Popescu-Tariceanu a fost ales luni presedinte al Senatului, cu 95 de voturi pentru si 60 impotriva.

Liberalul Marius Obreja a obtinut 45 de voturi (108 impotriva) si Dumitru Oprea (PDL) – 15 voturi (133 impotriva), iar 4 voturi au fost anulate.

Din numarul total al senatorilor de 171, cel al votantilor a fost de 157 iar voturile valabile exprimate – de 153.

In data de 4 martie, Crin Antonescu si-a anuntat demisia din functia de presedinte al Senatului de la tribuna plenului reunit al celor doua Camere.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro