Sari direct la conținut

Florin Roman și Ilie Bolojan, schimb acid de replici: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii, la parter amărâții” / „Am fost la toate congresele, fără să lustruim clanțe”

HotNews.ro
Florin Roman și Ilie Bolojan, schimb acid de replici: „Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii, la parter amărâții” / „Am fost la toate congresele, fără să lustruim clanțe”
Consiliul Național al PNL pentru validarea candidatului aliantei PSD-PNL-UDMR-Minoritati la alegerile prezidentiale din mai 2025, desfasurat la Palatul Parlamentului, in Bucuresti, 26 ianuarie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea

Candidatul la funcția de prim vicepreședinte PNL, Florin Roman, a avut replici acide la adresa „șefilor” partidului, în timpul congresului de sâmbătă. Ilie Bolojan i-a răspuns.

„Suntem chemați astăzi să punem un alt acoperiș, să nu ne plouă în casă. Unii au ajuns în acoperiș pe ușa din spate. Toți cei care suntem aici am luat-o de jos, de la firul ierbii, construind secții de votare, conducând organizații, făcând ceea ce trebuie pentru Partidul Național Liberal”, a spus Florin Roman, în timpul discursului ținut la Congresul PNL.

„Casa noastră are două etaje. La etaj stau șefii. Acolo e masa din sufragerie. La parter și la demisol stau amărâții, adică noi”, a continuat el.

Candidatul la funcția de prim vicepreședinte PNL a mai spus că vrea „ca vocea acestor oameni care au dus victorii pentru Partidul Național Liberal să se audă”.

În timpul discursului său, singurul candidat pentru funcția de președinte al PNL, Ilie Bolojan i-a răspuns.

„Dacă am ajuns în această poziție, plecând din spate, din sală, am fost la toate congresele PNL-ului, fără să lustruim clanțe, fără să ne pună nimeni la etajul unde-i sufrageria. Înseamnă că PNL a înțeles despre ce-i vorba”, a spus Bolojan.

INTERVIURILE HotNews.ro