Focar de coronavirus în două sate din Galați: Un om a murit, alți peste 40 sunt infectați / Localitățile au intrat în carantină
Două sate din Galați au intrat în carantină duminică, din cauza COVID-19. Un localnic a murit, alți 42 sunt infectați cu coronavirus, iar peste 280 de oameni sunt izolați la domiciliu, după ce au intrat în contact cu persoanele contaminate.
Focarele de coronavirus au fost descoperite în satele gălăţene Toflea şi Brăhăşeşti, cu o populaţie de aproximativ 9.000 de oameni.
Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică de Prefectura Galați și citat de Mediafax, în urma anchetei epidemiologice făcute de Direcția de Sănătate Publică în satele Toflea şi Brăhăşeşti din comuna Brăhăşeşti, cu o populatie de aproximativ 9.000 de locuitori (ultimul recensământ – 2011), s-au constatat următoarele:
- 42 de persoane confirmate cu coronavirus,
- o persoană decedată,
- 284 de persoane izolate la domiciliu, după ce au intrat în contact cu localnicii contaminați.
Autoritățile au instituit carantina în cele două sate, începând de duminică, de la ora 05.00, pentru 14 zile. Decizia a fost anunţată de Prefectura Galați la finalul şedinţei de duminică a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Intrările şi ieşirile în cele două sate sunt interzise, cu excepţia cazurilor stabilite prin lege. În interiorul comunităţilor se va face dezinfecţie, iar locuitorii vor avea prioritate la testarea pentru depistarea virusului COVID-19, a adăugat sursa citată.