Sari direct la conținut

Fondatorul Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, se va retrage din rolul său executiv, după 50 de ani de activitate

HotNews.ro
Klaus Schwab, președintele WEF, Foto: SALVATORE DI NOLFI / AP / Profimedia
Klaus Schwab, președintele WEF, Foto: SALVATORE DI NOLFI / AP / Profimedia

Forumul Economic Mondial a confirmat marţi că fondatorul său Klaus Schwab se retrage din conducerea de zi cu zi a organizaţiei, după o activitate de mai bine de 50 de ani, transmite CNBC.

Forumul a spus că această mişcare face parte dintr-o strategie multianuală de schimbare a structurii sale de management, transferând guvernanţa către un preşedinte şi un consiliu de conducere.

Borge Brende este în prezent preşedinte al WEF. Forumul nu a dezvăluit cine i-ar urma lui Schwab şi va deveni faţa reuniunii sale anuale de elită din Davos, Elveţia.

”Din 2015, Forumul Economic Mondial s-a transformat dintr-o platformă de convocare în principala instituţie globală pentru cooperarea public-privată. Ca parte a acestei transformări, organizaţia a trecut, de asemenea, printr-o evoluţie planificată a guvernării de la o organizaţie gestionată de fondator la una în care un preşedinte şi un consiliu de conducere îşi asumă responsabilitatea executivă deplină”, a declarat WEF într-un comunicat.

Grupul de reflecţie nonprofit a confirmat că Schwab va trece la un rol de preşedinte al consiliului de administraţie.

Acesta a adăugat că consiliul va fi organizat în jurul a patru comitete strategice ”pentru a consolida şi mai mult impactul activităţii noastre”.

WEF a spus că schimbarea conducerii va fi finalizată înainte de următoarea adunare de la Davos din ianuarie 2025.

Planurile lui Schwab au fost anunţate iniţial printr-un e-mail adresat personalului, marţi, potrivit unui articol al publicaţiei Semafor.

Succesiunea lui Schwab, în vârstă de 86 de ani, a fost sursa multor speculaţii în ultimii ani, potenţialii înlocuitori incluzând copiii săi sau Brende.

Cu toate acestea, organizaţia nu a oferit informaţii cu privire la intenţiile sale, până acum.

Schwab, un inginer şi economist german, a înfiinţat forumul în 1971 şi a fost, de asemenea, preşedinte executiv al acestuia.

Cunoscut pe atunci sub denumirea de European Management Forum, a fost conceput iniţial ca un loc pentru liderii de afaceri europeni şi oficialii guvernamentali pentru a se reuni şi a discuta despre consolidarea competitivităţii lor cu SUA.

De-a lungul anilor, adunarea sa anuală de la Davos a devenit un eveniment obligatoriu pentru elita globală.

Acesta îşi propune să aducă împreună lideri mondiali şi şefi de afaceri pentru a aborda probleme importante. Întâlnirile cheie de la eveniment au prezentat primele discuţii ministeriale dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud şi originile diferitelor campanii, cum ar fi o iniţiativă globală de sănătate pentru combaterea SIDA, tuberculozei şi malariei.

De atunci, s-a confruntat cu critici, totuşi, pentru că nu a reuşit să reprezinte voci diverse şi să facă progrese în probleme globale, cum ar fi schimbările climatice şi inegalitatea de bogăţie.

În declaraţia sa de marţi, WEF a spus că schimbările structurale ”subliniază continuitatea noastră instituţională în furnizarea unei platforme independente şi imparţiale pentru a aborda provocările complexe ale unei lumi interconectate”.

(news.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro