Fost agent CIA: Fratia Musulmana e o organizatie violenta ce urmareste rasturnarea guvernelor seculare, occidentalizate si inlocuirea lor cu teocratii islamiste barbare
Fratia Musulmana este o „organizatie violenta si subversiva” ce vrea sa inlocuiasca „guvernele moderne, seculare si occidentalizate” cu „teocratii islamiste retrograde si barbare”, a declarat pentru HotNews.ro Bruce Tefft, un fost agent CIA, cunoscator al situatiei din regiunea Golfului. „Evenimentele care au loc in prezent in Orientul Mijlociu sunt rezultatul direct al conducerii anemice a lui Obama si al slabiciunii de care dau dovada Statele Unite”, a spus fostul agent, care compara actuala situatia cu cea din 1979, cand Jimmy Carter, „un presedinte slab si lipsit de experienta”, a provocat caderea Sahului de la Teheran.
Iata cele mai importante declaratii facute de fostul agent CIA pentru HotNews.ro:
* Ce se intampla in Orientul Mijlociu este exact ceea ce se intampla atunci cand regimurile autoritare (sau chiar dictaturile proletariatului) incep sa isi piarda puterea sau vointa de a folosi aceasta putere. Simtindu-le slabiciunea, oamenii se ridica impotriva lor. Ca si in cazul tarilor din Pactul de la Varsovia si al „republicilor” Uniunii Sovietice, care s-au revoltat atunci cand superputerea care ii patrona a devenit slaba, acelasi lucru se intampla si in cazul statelor protejate.
* Evenimentele de-acum din Orientul Mijlociu sunt rezultatul direct al conducerii anemice a lui Obama si al slabiciunii de care dau dovada Statele Unite. Este o situatie foarte similara cu slabiciunea SUA din 1979, si cu consecintele acestei situatii, cand presedintele Jimmy Carter, un lider slab si lipsit de experienta, habar n-a avut cum sa gestioneze chestiunile de politica internationala si a provocat caderea Sahului din Iran. Binenteles ca fortele de opozitie la regimurile conducatoare nu sunt interesate de „libertate” in sine, ci de putere. Uneori, asa cum a fost cazul in Iran, „leacul” (o teocratie barbara) este mult mai rau decat „boala”.
Miting al Fratiei Musulmane
Foto: Agerpres
* Acesta este si cazul in Orientul Mijlociu, unde populatiile islamice nu au intelegerea sau cultura libertatii si a democratiei. Caderea regimului existent va aduce la putere grupul de opozitie cel mai bine organizat si pregatit, Fratia Musulmana, care, incepand din 1928, a urmarit rasturnarea guvernelor seculare, orientate spre Occident si inlocuirea lor cu ideologia barbara a Islamului, specifica secolului al Vll-lea.
* Acest regres va avea un impact negativ asupra securitatii si prosperitatii in regiune si in lume. Asa cum este cazul in prezent, guvernele islamice vor fi sursa de insecuritate si destabilizare pentru tarile vecine.
* Aceste „revolutii populare” au inceput cu oamenii care au simtit slabiciunea regimului local, bazata pe lipsa de experienta si anemia de care da dovada Administratia Obama. Cu toate acestea, miscarile populare nu au avut initial nici o organizare sau conducere, dar au fost rapid manipulate si controlate de Fratia Musulmana.
* Nu exista nimic „controversat” in legatura cu Fratia Musulmana: este o organizatie violenta, subversiva ce urmareste rasturnarea guvernelor moderne, seculare, occidentalizate si inlocuirea lor cu teocratii islamiste retrograde si barbare. Nu uitati, Fratia Musulmana este fondatoarea si sustinatoarea unor grupari teroriste precum Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (a lui Arafat), Hamas si Al-Qaeda.
Declaratiile lui Bruce Tefft au fost facute in contextul in care marti, unul dintre liderii Fratiei Musulmane a afirmat ca isi doreste sa-i vada pe egipteni pregatindu-se de razboi cu Israelul. Muhammad Ghannem a mai declarat ca isi doreste inchiderea Canalului Suez (calea de tranzit pentru o cantitate importanta de petrol dinspre Orientul Mijlociu spre Occident – n.red.). Liderul Fratiei Musulmane a mai declarat pentru portalul iranian Al-Alam, citat de Jerusalem Post, ca Egiptul ar trebui sa opreasca exporturile de gaze naturale catre Israel.
Urmareste Pagina oficiala (in lb. engleza) a Fratiei Musulmane.