Sari direct la conținut

Fost comandant NATO: Ucraina ar putea bombarda podul peste Strâmtoarea Kerci cu rachete Harpoon / Este o țintă legitimă

HotNews.ro
Lansator mobil de rachete Harpoon, Foto: Wikipedia
Lansator mobil de rachete Harpoon, Foto: Wikipedia

Ucraina ar putea da o lovitură devastatoare Kremlinului atacând podul peste Strâmtoarea Kerci, care leagă Rusia continentală de Crimeea, folosind rachete Harpoon, a declarat pentru The Times un fost comandant NATO.

Generalul Philip Breedlove, care a fost comandantul suprem al aliaților pentru Europa din 2013 până în 2016, a declarat că un atac asupra podului este justificat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din toate părțile. „Podul Kerch este o țintă legitimă”, a spus el.

Sprijinul lui Breedlove pentru un astfel de atac a venit în momentul în care Rusia a lansat atacuri aeriene asupra orașului Kramatorsk din estul Ucrainei. Oleksandr Goncharenko, primarul, a spus că au fost victime și i-a sfătuit pe toți locuitorii să rămână în adăposturi. Orașul Sloviansk, lângă Kramatorsk, a fost și el atacat.

  • „Nu mă surprinde deloc faptul că rușii sunt îngrijorați de podul Kerci. Este incredibil de important pentru ei. Acum, că Occidentul a dat Ucrainei rachete Harpoon, cred că rușii au toate motivele să fie îngrijorați că Ucraina va lansa un atac asupra podului.
  • Sunt mulți lideri și foști lideri occidentali ca mine care au discuții acum despre ce s-ar întâmpla dacă Rusia va începe să scufunde navele ucrainene cu cereale (…).
  • Există discuții despre modul în care Occidentul poate răspunde dacă se întâmplă acest lucru.
  • „Câțiva oameni cu care am vorbit spun că distrugerea podului Kerci ar fi o lovitură uriașă pentru Rusia. Podul Kerci este o țintă legitimă”, a spus el, pentru The Times, potrivit Express.co.uk.

Ucraina a lăsat impresia la jumătatea lunii iunie că ameninţă să atace podul construit de ruşi peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura cu peninsula Crimeea, prin publicarea unor detalii ale acestei construcţii, relata dpa, potrivit Agerpres.

Serviciile de informaţii militare ucrainene au publicat detalii despre construcţia podului despre care susţin că sunt informaţii oficiale ruseşti. Acesta a fost dat publicităţii la o zi după ce generalul ucrainean Dmitro Marcenko a declarat că podul va fi „ţinta numărul unu” dacă Kievul va obţine armele necesare. El a spus că Moscova foloseşte podul pentru a transporta provizii în Crimeea şi în sudul Ucrainei.

Din 2018, acest pod, cu o lungime de 18 de kilometri, leagă peninsula Crimeea de partea continentală a Rusiei.

Moscova a ameninţat că va bombarda Kievul dacă această structură este atacată.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că ameninţarea generalului ucrainean Marcenko contravine promisiunilor făcute de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski partenerilor occidentali de a nu folosi arme cu rază lungă de acţiune pentru a ataca teritoriul rus.

Kievul continuă însă să se raporteze la Crimeea ocupată ca la un teritoriu ce aparţine Ucrainei.

Urmărește ultimele evoluții din a 135-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro