Sari direct la conținut

Fost diplomat georgian pentru HotNews.ro: Care sunt cele 3 motive pentru care Occidentul nu dorește prăbușirea Rusiei

HotNews.ro
Rachete nucleare balistice la o paradă militară de la Moscova, Foto: RusiaIvanov Arkady / Alamy / Alamy / Profimedia
Rachete nucleare balistice la o paradă militară de la Moscova, Foto: RusiaIvanov Arkady / Alamy / Alamy / Profimedia

​Într-un interviu acordat corespondentei HotNews.ro aflate zilele trecute în Georgia, fostul diplomat Gia Japaridze a explicat care sunt, în opinia sa, motivele pentru care Occidentul nu dorește prăbușirea Rusiei, după înfrângerea acesteia în războiul cu Ucraina.

Gia Japaridze a fost diplomat, iar în prezent este lector la Universitatea de Stat a Georgiei. Într-o întâlnire cu corespondenta HotNews.ro în orașul Batumi, expertul în relații internaționale a explicat că sunt cel puțin trei motive pentru care Occidentul este conștient că Rusia nu trebuie să se prăbușească după o înfrângere în acest război: lipsa controlului asupra armelor nucleare, apariția a zeci de conflicte regionale, teritoriale și etnice, dar și creșterea puterii Chinei, fapt care nu este convenabil Vestului.

„Dacă Rusia se va prăbuși, vor fi arme nucleare necontrolate. Apoi noi nu știm câte state vor apărea pe teritoriile controlate în prezent de Rusia și noi nu știm dacă toate armele nucleare vor fi concentrate într-un nou stat, oricare ar fi el. Subiectul armelor nucleare este o mare problemă.

În al doilea rând, nu cred că vreun stat din Vest vrea o Chină mai puternică, iar odată cu prăbușirea Rusiei, acest lucru este posibil.

Și al treilea motiv este apariția unor potențiale conflicte pe teritoriul Rusiei. Aceste conflicte au perspectivă să fie lungi și să implice multe alte state. Cred că aceste trei motive sunt suficiente pentru ca Vestul să fie mult mai atent și conștient la ceea ce ține de Rusia. Nimeni nu-și dorește ca Rusia să se prăbușească. Eu cred că tot ce ne dorim noi este ca Rusia să se comporte civilizat”, a declarat Japaridze.

Expertul georgian a mai spus că înfrângerea Rusiei în războiul cu Ucraina va însemna o nouă oportunitate pentru soluționarea conflictelor regionale, provocate de Moscova de-a lungul ultimilor 30 de ani.

„Toate statele în regiunea noastră, dar și toți vecinii Rusiei înțeleg că Rusia își pierde poziția sa internațională. Războiul în Ucraina a fost o greșeală și Rusia a devenit mai slabă cu acest război și va fi și mai slabă după acest război.

În fiecare capitală există speranța că va apărea oportunitate să rezolve problemele create de Rusia, în conformitate cu dreptul internațional.

Într-o zi, Rusia va trebui să plătească pentru crimele pe care le-a comis. Înfrângere Rusiei în războiul din Ucraina va fi un punct de cotitură în istorie. Eu sper că Rusia va plăti pentru crimele sale. E dificil să spunem cum anume se va întâmpla asta. Depinde de ce va însemna „înfrângerea Rusiei”, „înfrângerea lui Putin” și forma unei noi Rusii”, a mai spus fostul diplomat.

Fostul diplomat Gia Japaridze. FOTO: HotNews.ro

Drept exemplu, expertul a declarat că diferendul transnistrean va fi rezolvat destul de simplu odată cu înfrângerea Rusiei în războiul din Ucraina, pentru că regiunea din stânga Nistrului a Republicii Moldova nu are un hotar comun cu Federația Rusă.

„În cazul altor conflicte, eu cred că noi avem nevoie de mai mult efort din partea comunității internaționale. În cazul Republicii Moldova, eu cred că totul este clar. Transnistria este Moldova. Avantajul Moldovei este ca așa-numita Transnistria nu are hotarul cu Rusia, dar are hotarul cu Ucraina.

În cazul Georgiei, nu există astfel de avantaj. Sunt sigur că Abhazia și Georgia vor putea exista în cadrul unui singur stat. În condițiile învingerii Rusiei, va apărea șansa de a reîntoarce independența noastră, pentru că Abhazia nu este independentă în deciziile sale și asta este o problemă, a mai spus Japaridze.

Cine este Gia Japaridze

Gia Japaridze este un fost diplomat georgian. El a reprezentat Ministerul Afacerilor Externe al Georgiei în mai multe funcții, printre care acelea de ofiţer consular și consilier al Ambasadei Georgiei în Republica Elenă și însărcinat cu afaceri și șef al misiunii diplomatice din Ambasada Georgiei în Republica Cipru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro