Sari direct la conținut

Fostul CEO al Google a solicitat cetățenia Ciprului / ”Pașaportul de aur” și controversele din jurul lui

HotNews.ro
Eric Schmidt, Foto: Agerpres
Eric Schmidt, Foto: Agerpres

Fostul CEO al Google, Eric Schmidt, unul dintre cei mai bogați oameni din America, și familia sa au obținut aprobarea pentru a deveni cetățeni ai națiunii mediteraneene. Deși nu este clar de ce Schmidt a urmărit obținerea cetățeniei cipriote, noul pașaport îi oferă posibilitatea de a călători în Uniunea Europeană, împreună cu un regim de impozitare mult mai favorabil, , potrivit unei publicații cipriote, citată de Vox.com.

Miscarea reprezintă un exemplu despre modul în care miliardarii lumii își pot maximiza libertățile și finanțele, bazându-se pe legile permisive ale țărilor în care nu trăiesc. Decizia lui Schmidt o reflectă în anumite privințe pe cea a unui alt miliardar celebru din tehnologie, Peter Thiel, care în 2011 a reușit, în mod controversat, să-și ia cetățenia din Noua Zeelandă.

Interesul americanilor față de cetățenia non-americană a crescut în timpul pandemiei coronavirusului, care a limitat brusc capacitatea americanilor de a călători în străinătate. Experții spun că o parte din această creștere se datorează și îngrijorărilor legate de instabilitatea politică din Statele Unite.

Dar este încă neobișnuit să vezi americani care își doresc cetățeania Ciprului, potrivit datelor oficiale. Programul este mult mai popular în rândul oligarhilor din fosta Uniune Sovietică și din Orientul Mijlociu și a devenit înconjurat de atât de multe scandaluri încât guvernul cipriot a anunțat luna trecută că va fi închis.

Un reprezentant al lui Schmidt a refuzat să comenteze această mișcare.

Programul Cipru este unul din amultele programe din lume în care străinii pot achiziționa în mod eficient drepturi de cetățenie efectuând o plată sau o investiție în țara gazdă. Acestea au devenit cea mai recentă modalitate prin care miliardarii din întreaga lume pot deveni cetățeni „fără frontiere” și de a profita de legile țărilor străine, mutându-se așa cum și-ar putea muta activele, fenomen documentat de jurnalistul Oliver Bullough în recenta carte Moneyland.

Pașaportul de aur

Cipru va renunța la controversatul său program denumit „Pașaportul de aur”, care garanta cetățenie și pașaport cetățenilor bogați din afara UE, în special din Rusia, Ucraina, China și țările arabe. Criticii programului au acuzat mereu lipsa lui de transparență și faptul că ar încuraja spălarea de bani.

Prin acest program, considerat un adevărat „cal troian”, cetățenii bogați din țări non-UE puteau primi în două-trei luni un pașaport cipriot dacă investeau 2 milioane de euro în piața imobiliară din Cipru, donau 75.000 de euro pentru fondul de cercetare și dezvoltare, iar alți 75.000 de euro îi vărsau în conturile Organizației pentru Dezvoltare Teritorială, relatează Euronews.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro