Fostul ministru al Mediului Tánczos Barna a depus un proiect de lege care dă undă verde vânătorii de urși în România
Senatorul UDMR Tánczos Barna a depus marți un proiect de lege prin care cotele de prevenţie şi intervenţie pentru vânătoarea de urşi bruni se vor reglementa prin lege, pe baza unor studii ştiinţifice. Astfel au fost introduse cote de prevenţie pentru 426 de exemplare şi cote de intervenţie pentru 55 de exemplare pentru următorii doi ani.
Proiectul de lege prevede că asociaţiile de vânătoare trebuie să preia probe genetice în cazul împuşcării, iar urşii masculi de vârf care depăşesc anumite punctaje şi urşii cu pui nu pot fi împuşcaţi.
Mai exact, recoltarea exemplarelor de urs de realizează după obţinerea autorizaţiei de mediu, fiind interzisă recoltarea exemplarelor a căror blană depăşeşte 350 de puncte C.I.C., precum şi a femelelor însoţite de pui cu vârsta sub 2 ani.
De asemenea, se instituie obligaţia strictă de raportare pentru monitorizarea precisă a extragerilor. Totodată, se stipulează în lege că Ministerul Mediului trebuie să efectueze recensăminte ale populaţiei de urs la fiecare doi ani şi să stabilească cotele de vânătoare pe baza acestora.
„Protecţia vieţii şi a proprietăţii umane trebuie să fie în centrul gestionării populaţiei de urşi bruni, alături de menţinerea speciei. Acest principiu este susţinut de UDMR. Toate cercetările efectuate în ultimii ani demonstrează că populaţia de urşi creşte semnificativ în România, iar odată cu aceasta creşte şi numărul de atacuri şi daune cauzate de către aceasta. Prin urmare, necesitatea intervenţiei este incontestabilă. Proiectul de lege readuce vânătoarea pe baze ştiinţifice, cu cote precise, aşa cum se întâmplă deja în legislaţia românească pentru alte specii mai puţin periculoase”, a declarat Tánczos Barna, după depunerea proiectului de lege.
El a menţionat că proiectul UDMR a fost susţinut de 103 parlamentari, atât din arcul guvernamental, cât şi din partea opoziţiei.
Iniţiativa legislativă a fost depusă în Senat și completează Ordonanţa de Urgenţă din 2021 privind intervenţia imediată şi Legea Vânătorii.
Proiectul de lege UDMR va fi discutat în Senat şi apoi, după lucrările comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, proiectul final va fi supus adoptării de plenul Camerei.