Skip to content

Fostul premier britanic Sir Keir Starmer demisionează și din Parlament: „A fost o onoare imensă”

Fostul premier britanic Sir Keir Starmer a anunțat că urmează să renunțe la mandatul de deputat la mai puțin de trei luni după ce și-a prezentat demisia din funcția de prim-ministru și de lider al Partidului Laburist, relatează BBC.

El reprezenta circumscripția Holborn și St Pancras din Londra, care va fi nevoită să organizeze alegeri parțiale după demisia sa.

Starmer a afirmat într-o declarație pentru ziarul Camden New Journal că a fost un „privilegiu și o onoare imensă” să reprezinte circumscripția timp de 11 ani, dar că, de acum înainte, își va concentra atenția asupra „afacerilor internaționale”.

El a demisionat din funcția de prim-ministru în data de 22 iunie, anunțând cu lacrimi în ochi că renunță atât la biroul de la 10 Downing Street, cât și la conducerea laburiștilor. El a demisionat după ce mai multe scandaluri, inclusiv legate de dosarul Epstein, au zdruncinat încrederea în cabinetul său.

Decizia de a demisiona și din parlament vine după săptămâni de speculații cu privire la acest subiect. Într-un interviu acordat BBC la scurt timp după demisia din funcția de premier, Starmer a spus că va rămâne deputat până la următoarele alegeri generale.

Ce spune Sir Keir Starmer că va face după demisia din parlament

Însă în declarația făcută acum, el a spus că este pregătit să „predea ștafeta unui succesor”.

„De acum mă voi concentra asupra altor lucruri, iar acestea vor include afacerile internaționale, inclusiv apărarea, securitatea, comerțul și tehnologia, într-o lume aflată într-o schimbare rapidă”, a afirmat Sir Keir Starmer.

„De asemenea, voi continua, așa cum am făcut de mult timp împreună cu alții, să lucrez pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a fetelor; este o problemă care contează enorm pentru mine”, a subliniat el.

„Este o activitate pe care am început-o înainte de a deveni deputat și pe care sunt hotărât să o continui și după ce nu voi mai fi deputat. Așadar, afacerile internaționale, pe de o parte, și continuarea activității mele împotriva violenței asupra femeilor și fetelor, pe de altă parte”, a mai afirmat politicianul laburist.