Skip to content

Fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheș, o primă victorie în instanță în încercarea de a fi eliberat condiționat cu 2 ani mai devreme

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cătălin Cherecheș se află în penitenciar din martie 2024, când a fost extrădat din Germania, unde a fugit înainte de pronunțarea sentinței definitive a instanței, de condamnare la 5 ani de închisoare pentru luare de mită. 

Judecătoria Baia Mare a decis marți, 16 iunie, eliberarea condiționată a fostului primar, iar hotărârea a fost contestată în aceeași zi de către procurorii DNA. 

„Dispune eliberarea condiţionată a condamnatului din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 470/12.04.2024 (data la care i-a fost recunoscută încarcerarea în Germania și s-a emis un nou mandat de executare a pedepsei n.r.). În temeiul art. 100 alin. 6 Cod penal intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei – 18.03.2028, constituie termen de supraveghere pentru condamnat”, se arată în soluția pe scurt publicată pe portalul Judecătoriei Baia Mare. 

Până în martie 2028, când va expira perioada de supraveghere, Cherecheș va trebui să respecte o serie de obligații, care încă nu au fost făcute publice de instanță.

Procurorii DNA nu sunt de acord cu eliberarea condiționată a fostului primar, astfel că marți, la scurt timp după ce judecătorul a pronunțat soluția, au contestat decizia.

Tribunalul Maramureș urmează să soluționeze contestația și să decidă definitiv dacă fostul primar va fi eliberat condiționat. 

Condamnarea și fuga din țară

Fostul primar de Baia Mare Cătălin Cherecheș a fost condamnat pe 24 noiembrie 2023 la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Socrii și soția fostului primar au încercat să o mituiască pe una dintre judecătoarele din completul care a pronunțat sentința definitivă și au fost puși la rândul lor sub acuzare pentru dare de mită.  

Cu câteva ore înaintea pronunțării sentinței, Cherecheș a reușit să fugă din țară, deși se afla sub control judiciar și era dat în consemn la frontieră. El a ieșit din țară folosind cartea de identitate a unui verișor.

A fost prins pe 28 noiembrie 2023 în oraşul Augsburg din Germania și încarcerat a doua zi la penitenciarul din Augsburg-Gablingen. Ulterior, a fost transferat la o închisoare din München. În 19 martie 2024, a fost extrădat în România, fiind încercerat.

Socrii și soția lui Cătălin Cherecheș au fost, la rândul lor, condamnați la pedepse cu suspendare.

Pentru ce a fost condamnat Cherecheș

Cătălin Cherecheș a fost pus sub acuzare și trimis în judecată de DNA în anul 2016, fiind acuzat că în calitate de primar al municipiului Baia Mare i-a propus unei persoane să ocupe o funcție de conducere în cadrul Clubului sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare, în schimbul mitei.
Cherecheș i-a promis acesteia sprijin financiar atât pentru achitarea datoriilor clubului de fotbal, cât și pentru continuarea în bune condiții a activității clubului, cu condiția ca o parte din banii primiți de club să-i fie remiși edilului.

„În baza înțelegerii dintre cei doi, în perioada martie-august 2015, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins și a primit de la persoana respectivă suma de 70.000 lei, în mai multe rânduri, direct sau prin intermediar. De asemenea, în perioada imediat următoare, inculpatul Cherecheș Cătălin, pentru a propune Consiliului local al municipiului Baia Marea susținerea financiară a clubului de fotbal cu suma de 1.000.000 lei/1.200.000 lei, a pretins denunțătorului să cesioneze pe numele unei anumite persoane o societate comercială”, a acuzat DNA.

În aprilie 2016, pentru o altă tranșă de bani, în același cuantum, edilul i-a solicitat denunțătorului suma de 400.000 lei, bani ce reprezentau mai mult de jumătate din sponsorizarea pe care o firmă o făcuse anterior clubului.

Cherecheș a fost prins de procurorii DNA în data de 26 aprilie 2016, la scurt timp după ce a primit 30.000 lei de la denunțător.

Fostul primar a fost reținut și arestat preventiv din aprilie până în martie 2016.